Linkuri accesibilitate

România: „ACCEPT” cere statului să-și recunoască responsabilitatea în oprimarea comunității LGBT


București: Parada Pride 2019.
București: Parada Pride 2019.

În România, Asociația ACCEPT, care militează pentru drepurile minorităților sexuale, a marcat 20 de ani de la discriminarea relațiilor între persoanele de același sex, cerând autorităților române să recunoască ”rolul statului român în inițierea și perpetuarea sistemului opresiv”, care ar fi făcut mii de victime în rândul persoanelor gay și lesbiene.

Într-un comunicat de presă, ACCEPT se referă la vechiul articol 200 din Codul Penal, introdus de regimul comunist în 1968 și abrogat în 2001, când România negocia aderarea la UE, un articol care pedepsea relațiile consimțite între persoanele adulte de același sex cu închisoarea de la 1 la 5 ani, dar includea și factori agravanți care permiteau instanțelor să acorde pedepse de până la 15 ani de închisoare.

În 1998, ca urmare a eforturilor ACCEPT și a presiunilor naționale și internaționale, ultima deținută condamnată în baza Articolului 200 a fost eliberată din închisoare, prin decret prezidențial.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG