Linkuri accesibilitate

Rusia - Ucraina: continuă expulzarea de diplomați


Diplomați ruși recent expulzați din diverse țări, la o reuniune la Moscova cu ministrul de externe Serghei Lavrov, Rusia, 9 aprilie 2021.

Guvernul ucrainean l-a declarat marţi persona non grata pe consulul rus la Odesa, după ce Moscova a decis luni expulzarea unui diplomat al ambasadei Ucrainei în Rusia, a anunţat Ministerul de Externe ucrainean. Este continuarea unui război al expulzărilor: Rusia l-a expulzat recent pe consulul ucrainean la Sankt Petersburg, care a şi fost reţinut pentru scurt timp, potrivit autorităţilor ruse acesta încercând să obţină informaţii clasificate.

Drept răspuns, Ucraina a expulzat pe 19 aprilie un diplomat rus, măsură considerată de Moscova drept excesivă având în vedere nivelul diferit de reprezentare între o ambasadă şi un consulat, astfel că Moscova a expulzat luni la rândul său un diplomat al ambasadei Ucrainei, decizie la care Kievul a răspuns acum prin expulzarea consulului rus la Odesa.

Președintele Volodimir Zelenski pe de altă parte a cerut armatei să rămână în stare de alertă, pentru că Rusia și-a putea recomasa forțele militare la graniță – chiar dacă pentru moment a început să le retragă.

Masarea de trupe la granița cu Ucraina și în Crimeea, în ultimele săptămâni, a creat noi tensiuni în nu numai în relațiile dintre Rusia și Ucraina – care s-a văzut direct amenințată – dar și în relațiile Moscovei cu Occidentu. Totodată, se pare că a încurajat o nouă escaladare a tensiunilor în zonele separatiste din estul Ucrainei, unde s-au înmulțit ciocnirile între milițiile pro-ruse și armata ucraineană. Din 2014, când a izbucnit mișcarea separatistă, Rusia neagă vreun amestec direct sau faptul că ar sprijini aceste miliții.

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG