Linkuri accesibilitate

Scrisoare din afara lumii reale (II)


Într-adevăr, UE nu mai seduce. Ce trecea, pînă nu demult, drept traiectorie automată a devenit o dilemă. Din Marea Britanie pînă în Italia și Grecia, prestigiul infailibil al UE s-a destrămat. Practicile decretate de Comisia Europeană și omologate de o presă fidelă sau de corul elitelor politice, economice și academice sînt contestate deschis de o parte însemnată a societăților, adică de mulți din cei pe care Macron îi numește „cetățeni ai Europei”. Dar opoziția e, după eticheta UE și după explicațiile lui Macron, inadmisibilă.

Astfel, retragerea din UE sau protecția identității naționale sînt complet eronate. Căci numai prezența în UE garantează apartenența la civilizația europeană. Președintele Franței se referă, probabil, la etica și valorile cultivate de UE. Cum însă, aceste valori exclud, direct sau indirect, tradiția creștină și nu se potrivesc tocmai bine cu practica democrației electorale, a vorbi de „civilizația europeană” e cu totul deplasat. De fapt, e fals. Grijile președintelui Macron pentru sănătatea patrimoniului european maschează, probabil, alte necazuri. Emmanuel Macron e un președinte contestat acasă și un vizionar respins în multe alte societăți. Acasă, mișcarea de protest anti-fiscal și anti-etatist a Vestelor Galbene a devenit o permanență.

Președintele a lansat un ciclu enorm de consultări populare care i-au adus reputația de grandoman, dar ar putea stinge, treptat criza. Fără să o elimine. Divorțul intern francez e pronunțat și repetă sciziunea vizibilă în multe alte societăți europene. Elitele și lumea de jos sînt în conflict. Problema e atît de întinsă încît nimeni și nimic nu îi pot contesta rolul de criză principală. Răspunsul elitelor e unul și același. Mai întîi, demonizarea adversarului. Macron e, dealtfel, cel mai activ și înverșunat practicant al acestei operații. Mișcarea de contestație a Vestelor Galbene a fost declarată, fără urmă de probă, un vehicul anti-semit.

Franța a fost șocată de un șir recent, dar nu lipsit de precedent de acțiuni anti-semite. Macron și aparatul media aliat au decretat că sursa e mișcarea Vestelor Verzi. Procedeul e clasic și obține propagandă prin anti-propagandă. Adversarul e pus sub acuzare fără dovezi, în timp ce adevăratul vinovat e ocolit și păstrat, astfel, în postura de aliat secret. În cazul Franței, așa cum o arată datele statistice și așa cum o repetă comentatori francezi, atacurile anti-semite sînt, în enorma lor majoritate, săvîrșite de militanți islamici. În același timp, partidele extremei stîngi degajă, fără a fi în vreun fel deranjate oficial, o retorică anti-isareliană vehementă. Micul secret vinovat care explică tăcerea lui Macron în fața acestor evidențe e electoral. Președintele Franței se vrea liderul unei campanii victorioase la alegerile europarlamentare și are nevoie de votul arab din marile orașe franceze și de susținerea, fie și indirectă, a stîngii. Marele acces de răspundere pentru viitorul Europei e motivat, mai mult decît s-ar putea crede, de calculele electorale ale președintelui Franței.

Dar care sînt soluțiile prescrise de Emmanuel Macron? Rînd pe rînd, Macron prescrie structuri și forumuri noi. Astfel, ar trebui creeată o Agenție Europeană pentru Protecția Democrației. Experții ei ar feri alegerile de manipulare și dezinformare. O altă mînă de ajutor ar putea veni de la un Birou European al Azilului, plasat sub autoritatea unui Consiliu European pentru Securitate Internă. Ele ar veghea la protecția frontierelor și la împărțirea echitabilă a migranților. Drama meteo a Europei ar putea fi oprită de înființarea unei Bănci Europene a Climatului. Sărăcia ar urma să fie combătută de o Forță Europeană pentru Securitate Alimentară. În sfîrșit, toate aceste noutăți, precum și alte schimbări juridice fundamentale, ar trebui discutate de o Conferință pentru Europa.

E ușor de însumat. Pentru Emmanuel Macron, remediul e încă un rînd de agenții, birocrați, experți și programe administrate de alți experți. Plus o super reuniune încărcată de discursuri, promisiuni, angajamente și rapoarte. Macron rămîne, astfel, fidel sloganului „Mai multă Europă”, fără să înțeleagă că această rețetă e, deja, infirmată de realitate. În termenii cei mai simpli, Macron prescrie mărirea dozei de medicamente care au îmbolnăvit pacientul. Protestele deplînse de Macron contestă birocrația, lipsa de răspundere democratică a deciziilor luate de funcționari nealeși, impunerea migrației, impozitarea mascată de pretexte climatice. Pentru înlăturarea acestor temeri și suferințe, Macron prescrie mai multă birocrație, mai mulți experți fără mandat democratic, absorbția migrației prin cote și promovarea financiară a climatismului. E greu de crezut că această lipsă tristă de adecvare va schimba ceva sau că va fi, cu adevărat, luată în seamă. Dincolo de orgoliile renascentiste și monarhice ale lui Macron, cetățenii Europei vor avea prea puțin de notat. Problema rămîne vie și se amplifică. Macron e exemplarul tipic al unei clase politice elitare blocată în refuzul de a lua act de lumea reală.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG