Linkuri accesibilitate

Sir Andras Schiff – o voce de pianist angajat într-un deceniu al ascensiunii populismului (VIDEO)


Sir Andras Schiff la Kronberg Academy în mai 2018

Pe marginea unui volumul de memorii și eseuri, „Muzica se naște din tăcere”.

Sir Andras Schiff un pianist angajat la început de mileniu
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:06:08 0:00
Link direct


„Îmi place să-mi amintesc de România. Era foarte frumoasă. La București exista o sală de prestigiu: Ateneul. Am traversat, de asemenea, Transilvania, care aparținuse Ungariei în trecut, dar a fost cedată României după Tratatul de la Trianon, ceea întreține pînă astăzi frustrări și tensiuni explozive.”

Cuvintele citate, practic, sînt singurele mențiuni despre România într-o serie de conversații ale pianistului Sir Andras Schiff, născut în 1953 la Budapesta, cu ziaristul și cercetătorul elvețian Martin Meyer. Dialogul constituie forma aleasă de artist pentru a-și structura atît amintirile, cît și opiniile despre muzică și în multe cazuri despre istorie și politică, cea trecută și cea actuală.

Atît în volumul original, apărut în germană (Musik kommt aus der Stille), sub egida editurilor Bärenreiter și Henschel, cît și în traducerea franceză (La musique naît du silence) - Muzica se naște din tăcere - publicat la o editură pariziană mai puțin cunoscută, Alma Nuvis, Andras Schiff adaugă o serie de eseuri și articole de presă.

Există în acest volum numeroase amintiri și evocări de mare interes despre lumea muzicală din Ungaria și din spațiul est-european din anii 1950-1979, data la care pianistul a decis să nu se mai întoarcă și se stabilească în străinătate.

Din rațiuni de protecție a familiei rămase în Ungaria, nu avea să ceară azil politic, acceptînd, pentru cîțiva ani, un compromis propus de autoritățile de la Budapesta, îngrijorate de refugiul unor artiști de prestigiu (între care soprana Sylvia Sass) și de consecințele asupra imaginii țării. Păstrarea pașaportului maghiar și vizele mereu necesare aveau să-i creeze dificultăți pentru deplasările de concert și, după o perioadă petrecută în Statele Unite, Schiff se stabilea în Austria, unde căpăta, relativ ușor, cetățenia austriacă.

Venirea la putere a extremei-drepte, a Partidului Liberal (FPÖ) și a lui Jörg Haider, îi declanșa primele luări de poziție publice în favoarea democrației, Andras Schiff, alăturîndu-se mîinii de muzicieni est-europeni angajați politic. În paranteză fie spus, alte articole, pe tema Ungariei, aveau să urmeze; și de loc blînde.

„Cui îi e teamă de Jörg Haider?” – se intitula primul său eseu consacrat efectelor nefaste ale ascensiunii populismului în Europa, scriere în care anunța că anulează, în semn de protest, un recital programat la Washington la invitația ambasadei austriece în Statele Unite, că se retrage de la cunoscute festivaluri cu erau Wiener Festwochen și Schubertiada de la Feldkirch. „Refuz din principiul orice apariție pe scenă atîta timp cît Dl. Haider și partidul său participă la guvernare”.

Articolul său, republicat în volumul Muzica se naște din tăcere, amintește evoluția gîndirii în Austria, faptul că „Activitatea Austriei în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial și Holocaustul, ca și responsabilitatea urmare a lor, au fost negate la toate nivelele, înăbușite și trecute sub tăcere. Escrocheria intelectuală legendară care vrea ca Beethoven să fie austriac și Hitler german a devenit aproape realitate. [...] La Salzburg, se găsește o stradă Josef Thorak, nume ce îl omagiază pe sculptorul, bine de știut, favorit al Fuhrer-ului. Aceste exemple sînt tot atîtea semne care nu înșeală: austriecii care simpatizează cu acest trecut sînt numeroși, în timp ce alții... estimează că faptele nu au fost grave la epoca lor și că viața își poate continua cursul obișnuit.”

Sir Andras Schiff, la o clasă de masterat la Kronberg Academy, 2018
Sir Andras Schiff, la o clasă de masterat la Kronberg Academy, 2018

Andras Schiff făcea cu acest prilej o declarație de principii și de conștiință: „Orice om liber este plasat în fața alegerii de a sluji, a urma, sau de a se opune la o mișcare politică.” El era în ultima categorie. Între aceste categorii, pianistul îi pune în discuție, acuzator, pe cei care „hélas, sînt numeroși, pretind că arta și politica nu au nimic de a face una cu alta. Este atitudinea eternă a celor care rămîn spectatori sau își întorc privirea. Dacă te uiți la breasla combatanților și a revoltaților, constați că, în cea mai mare parte a timpului, mișcările lor se nasc pe scena literară și teatrală. În mediul muzicii clasicii – este deprimant – domnește însă o tăcere de moarte, mai ales în țara muzicii, Austria. Scriitorii și actorii să aibă ei un mai mare sens civic și un sens al dreptății mai dezvoltat decît colegii lor muzicieni?” O întrebare valabilă și pentru România ultimelor decenii...

Andras Schiff, un mare admirator al lui George Enescu...

Austria – adauga Andras Schiff în articolul redactat în aprilie 2000 la Florența, în Toscana, ce devenea noua sa patrie de exil – „e binecuvîntată de prezența unor ființe excepționale, a căror datorie este să spele murdăria pe care o reprezintă populismul de dreapta. Aș vrea să-i susțin în acest proces, cu mijloacele de care dispun, să pun totul în acțiune în acest sens... Desigur, o singură voce nu este decît o picătură într-un ocean, dar a păstra tăcerea ar fi doar un pas în direcția complicității.”

Andras Schiff, o rară voce de pianist angajat!

XS
SM
MD
LG