Linkuri accesibilitate

Spania îl va extrăda în SUA pe fostul șef al serviciilor de informații din Venezuela


Hugo Carvajal, fostul șef al serviciilor de informații din Venezuela
Hugo Carvajal, fostul șef al serviciilor de informații din Venezuela

În Spania Înalta Curte de Justiție a anunțat că-l va extrăda în Statele Unite pe fostul șef al serviciilor de informații din Venezuela, revenind astfel asupra unei decizii anterioare de refuzare a extrădării. Hugo Carvajal, aliat al defunctului lider socialist Hugo Chavez, este căutat de autoritățile americane pentru trafic de droguri.

El a negat în trecut acuzațiile că ar fi colaborat cu Forțele Armate Revoluționare Columbiene în contrabandă cu cocaină spre Statele Unite. Curtea Spaniolă a declarat luni că „sunt dovezi suficiente care să justifice extrădarea”. Carvajal a fost arestat de poliția spaniolă la cererea autorităților americane în aprilie. În septembrie, Curtea de Justiție decidea că trebuie pus în libertate, iar cererea de extrădare se respinge.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG