Linkuri accesibilitate

Statele Unite și China semnează un acord comercial prealabil


Președintele Donald Trump și vicepreședintele chinez Liu He după semnarea acordului comercial preliminar, Washington, 15 ianuarie 2020.

Statele Unite și China au semnat miecuri la Washington un acord prealabil care ar urma să pună capăt unui război comercial de 18 luni.

China se angajează să dubleze, în următorii doi ani, importurile de produse agrare din America, să nu mai manipuleze moneda națională, să deschidă mai mult piața financiară pentru firme americane și să respecte proprietatea intelectuală americană.

În schimb, Statele Unite ridică o parte din taxele punitive impuse pe importurile chinezești. Dar mai rămân în vigoare astfel de taxe, impuse de ambele țări, în valoare de miliarde, taxe care ar putea fi ridicate pe măsură ce se înaintează în negocierile comerciale.

Vicepreședintele Mike Pence a anunțat deja că au început negocierile privind următorul acord.

Rămân nesoluționate o serie de probleme cheie în relațiile comerciale dezechilibrate dintre China și America, în primul rând cea a subvențiilor acordate de statul chinez întreprinderilor autohtone, ceea ce distorsionează competiția pe piața internațională.

XS
SM
MD
LG