Linkuri accesibilitate

SUA: renumărarea voturilor în Georgia confirmă victoria democratului Joe Biden


În statul Georgia, unul din statele tradițional republicane câștigat de democratul Joe Binde în alegerile prezidențiale din 3 noiembrie, renumărarea manuală a peste 5 milioane de voturi a confirmat victoria democratului. A fost o așa-numită renumărare de control.

Renumărarea fusese cerută de campania președintelui Trump, care susține că s-au comis fraude și nereguli, cerere sprijinită și de cei doi senatori republicani din Georgia, care în ianuarie intră - ambii – în turul de balotaj pentru un nou mandat în Senat. Erau puține șanse ca renumărarea voturilor să ducă la o schimbare a rezultatului prezidențialelor dar miza campaniei republicane sunt de fapt alegerile pentru Senat: Trump și partidul său speră că punând sub semnul întrebării corectitudinea votului din noiembrie să mobilizeze și mai mult alegătorii republicani pentru votul senatorial din ianuarie. De rezultatul acestuia depinde dacă republicanii reușesc sau nu să-și mențină, la limită, majoritatea în Senat, după ce au pierdut Casa Albă iar democrații și-au confirmat controlul asupra celeilalte camere a Congresului, Camera Reprezentaților.

Odată ce rezultatul din Georgia este oficial, Joe Biden o să aibă 306 electori, față de Donald Trump cu numai 232 în Colegiul Electoral, cel care formal certifică victoria unui candidat la președinția Statelor Unite. Inaugurarea noului președinte are loc pe 20 ianuarie 2021.

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG