Linkuri accesibilitate

Talibanii au propus un armistițiu cu condiția eliberării a 7 000 de combatanți


Transfugi la frontiera Afganistanului cu Pakistanul, 15 iulie 2021.
Transfugi la frontiera Afganistanului cu Pakistanul, 15 iulie 2021.

Un negociator al guvernului afgan spune că talibanii au propus un armistițiu pe trei luni cu condiția eliberării din închisorile guvernamentale a 7 000 de combatanți talibani. Propunerea survine în timp ce gruparea militantă își continuă ofensiva masivă, care însoțește retragerea trupelor americane din Afganistan așteptată să se încheie pe 31 august. Negociatorul Ahmad Nader Naderi a mai spus la 15 iulie la Kabul că talibanii cer și ca numele liderilor lor să fie eliminate de pe o listă neagră a Organizației Națiunilor Unite. Nu a existat nicio reacție oficială imediată din partea guvernului afgan la oferta militanților, care continuă să cucerească noi teritorii. Anul trecut, guvernul afgan a eliberat peste 5 000 de prizonieri talibani pentru a contribui la relansarea negocierilor de pace de la Doha, dar acestea nu au adus până acum vreo soluție politică. Negociatorul guvernamental i-a acuzat pe talibani de distrugeri la scară largă în toată țara, estimând pagubele la jumătate de miliard de dolari, în 116 districte din 29 de provincii.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG