Linkuri accesibilitate

Tentative de comunizare a Basarabiei până la 28 iunie 1940 (IV): Organizarea acțiunii subversive sovietice (6)


Fondatorii VCeKa: F. Dzerjinski și membrii Colegiului

Organizarea acțiunii subversive sovietice în România și în imediata vecinătate a statului sovietic era subordonată OGPU (Direcția Centrală Politică de Stat) pe lângă Comisariatul Poporului din URSS (Объединённое государственное политическое управление при СНК СССР), un organ al securității de stat instituit în anul 1923 în baza CeKa și GPU al RSFSR. Din OGPU, condus inițial de F. Dzerjinski și apoi V. Menjinski, a apărut în anul 1934 NKVD, iar ulterior faimosul KGB.

În cele ce urmează vom da publicității un document interbelic din arhivele românești, cu referire la funcționarea acestei instituții, un raport al Serviciului Secret din România din 15 aprilie 1934 asupra structurii OGPU, întocmit după informații obținute prin diferite mijloace și surse externe, în cursul lunilor septembrie, octombrie și noiembrie 1933. Raportul ne arată cum era organizată securitatea de stat în URSS, care în mare parte este moștenită actualmente de Federația Rusă.

Împuternicirile OGPU erau formulate în Constituția URSS din 1924, care stipula că „Pentru a uni eforturile revoluționare ale republicilor unionale în lupta împotriva contrarevoluției politice și economice, spionajului și banditismului, se înființează Direcția Centrală Politică de Stat (OGPU) în cadrul Consiliului Comisarilor Poporului din Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice, al cărui președinte este membru al Consiliului Comisarilor Poporului din Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice cu vot consultativ”.

Ordine OGPU din anul 1930
Ordine OGPU din anul 1930

Chiar dacă era subordonat Consiliului Comisarilor Poporului, în mod oficial guvernul sovietic, OGPU acționa după directivele Comitetului Central al PCUS, instanța politică supremă în URSS. Instituția cuprindea 11 departamente sau secții, dintre care Secția I, III, IV, VI, VIII, IX și XI aveau o conducere comună secretă operativă, al cărui șef era unul dintre locțiitorii președintelui. Această conducere se numea Direcția Operativă Secretă (Sekretnoe Operativnoe Upravlenie). Secțiile II și X erau conduse de alt locțiitor al președintelui, într-un serviciu numit A Doua Conducere Operativă Secretă. Secția V era condusă de un șef, care era direct subordonat Comitetului Central. Președintele cu cei doi locțiitori și conducătorul Secției V formau Colegiul OGPU, care se întrunea săptămânal pentru examinarea și rezolvarea chestiunilor mai importante.

OGPU avea următoarea repartizare a departamentelor:

  1. Secția I era Secția de Contraspionaj (KRO – Kontr Razvedovatelnîi Otdel) și avea o largă agentură internă, care lucra doar pe teritoriul URSS. Secția lupta contra spionajului extern și împotriva mișcărilor revoluționare din rândurile populației; spiona misiunile străine din URSS, procura informații și documente de la aceste misiuni; numea în funcție servitori, ghizi, șoferi, medici etc. pe lângă misiunile străine, care sunt agenți KRO și care recrutau la rândul lor pe alți slujbași din misiunile străine.

KRO se împărțea în șase subsecții: SS I – supravegherea hotelelor, teatrelor și restaurantelor. Toți hotelierii, patronii de spectacole sau restaurante erau agenți secreți. SS II și SS III se ocupa de acțiunea subversivă contra Țărilor Baltice; SS IV era responsabilă cu Orientul; SS V lupta contra spionajului german și SS VI contra celui anglo-american;

  1. Secția II se numea INO (Inostrannyi Otdel) – Secția Externă, care avea atribuțiuni privind exclusiv străinătatea. Pe lângă fiecare ambasadă sau consulat sovietic INO avea un reprezentant semioficial, care avea ajutori secreți și o largă agentură, de existența și activitatea căreia chiar ambasadorul nu știa. Acești reprezentanți, numiți rezidenți, ocupau pentru camuflaj funcția de secretar II sau atașat pe lângă ambasadă sau chiar pe lângă reprezentanțele comerciale sovietice sau instituțiile economice din străinătate.

În țările fără aceste reprezentanțe sau misiuni erau rezidenturi care lucrau pe lângă misiunile apropiate. În România, până în 1934, reprezentanții secreți ai INO raportau rezidenturilor din Viena, Praga sau Constantinopol;

  1. Secția III se numea Secretnîi Otdel (SO) – Secția Secretă. Ea lupta cu partidele politice adverse Kominternului sau corupților din URSS. Lupta împotriva curentelor oportuniste din sânul Partidului Comunist și mai ales contra religiei, creând asociații de propagandă ateistă și activând printre clerici;
  2. Secția IV era denumită Osobîi Otdel (OO) – Secția Deosebită. Aceasta supraveghea armata terestră, flota aeriană și marina. Prin comisari militari și instructori politici care erau obligați să informeze OGPU, Secția era în măsură să cunoască starea de spirit și forța morală a Armatei Roșii;
  3. Secția V purta denumirea de SPEȚOT (Spețialnîi Otdel) – Secția Specială. Aceasta asigura paza secretelor de stat, pentru a nu fi divulgate sau transmise străinilor. Secția dispunea de o agentură mare, în care se numărau foarte mulți specialiști, ca ingineri, mecanici, fotografi, desenatori, chimiști, lăcătuși, spărgători, etc. Ea sustrăgea cifrurile străine, descifra telegramele sosite din străinătate pentru străinii din URSS și alcătuia cifrurile pentru instituțiile sovietice. Descifrorii tuturor autorităților sovietice erau subordonați și controlați în secret de SPEȚOT.

Eterna Liubeanka: primul sediu al VCeKa
Eterna Liubeanka: primul sediu al VCeKa

Secția Specială plăsmuia tot felul de acte, documente pretinse vechi, pașapoarte, certificate, peceți, etc. Acolo se suprapuneau clișee fotografice a două persoane deosebite și alte tehnici ale falsului în fotografie. În SPEȚOT funcționa laboratorul intrigilor de tot felul, unde se puneau la cale provocări politice, înscenări și orice operație, chiar suprimarea unor persoane, cerută de Comitetul Central;

  1. Secția VI, denumită EKU (Ekonomiceskoe Upravlenie) – Direcția Economică, spiona mânuirea banilor, denunța pe răuvoitorii intereselor sovietice, lupta contra spionajului economic și boicoturilor, denunța pregătirile de grevă, cauzele neîmplinirii planurilor și lucra secret la instituțiile comerciale și gospodărești din URSS;
  2. Secția VII se numea INFO (Informaționnîi Otdel) – Secția Informativă. Aceasta urmărea starea generală de spirit în URSS și întreținea un mare număr de agenți secreți. Se ocupa de cenzurarea operelor literare și artistice, discurilor, presei, radioului, bibliotecilor, precum și a corespondenței interne și chiar cea oficială dintre autorități, cu excepția corespondenței OGPU și secțiilor sale, care circula cu semne și adrese convenționale;
  3. Secția VIII purta denumirea de Operaționîi Otdel (OPO) – Secția Operativă. Ea avea mai multe subsecțiuni, care nu se cunoșteau între ele, în afară de așa-zisa Komendatură – „care lichida orice indezirabilitate”. Komendatura făcea descinderi, percheziții și arestări oficiale, apoi executări de indezirabili sau condamnați;
  4. Secția IX – VO – ceea ce însemna Vostocinîi Otdel, adică Secția Orientală, care lucra cu republicile și grupările naționale din Orient;
  5. Secția X era denumită Pogranicinaia Ohrana (PO), adică Paza Frontierei și conducea trupele cu misiuni speciale ale OGPU. Aceasta făcea paza frontierei, grănicerii fiind direct subordonați acestei secțiuni. Lupta împotriva contrabandei de orice fel. Vămile erau strâns legate cu Secția și erau subordonate conducerii sale.
  6. Secția XI se chema Conducerea Organizării Administrative (Administrativno-Organizaționnoe Upravlenie) și controla toate instituțiile administrative sovietice, pe care le inspecta.

Carnet de membru VCeKa-OGPU-NKVD
Carnet de membru VCeKa-OGPU-NKVD

OGPU avea reprezentanțe în toate centrele și republicile naționale ale URSS, organizate după tipul Moscovei, adică cu același număr de secțiuni și același atribuții, însă la o scară redusă. În raioane și regiuni GPU era împărțit în secții informative, politice, operative și administrative, așa cum era arătat cazul GPU nr. 23 din Kameneț-Podolsk, înaintat Inspectoratului Regional de Poliție Chișinău, în care era indicat chiar personalul acestei organizații.

Mulțumiri dnului Vadim Guzun pentru oferirea lucrării Complimente de la Tanti Haritina. Spionaj sovietic în România, 1924-1944 (Cluj-Napoca: Argonaut, 2018), folosită în elaborarea acestei serii de publicații.

Vezi comentarii (1)

Acest forum a fost închis

Despre blogul: Comunismul în oglindă

Istoria paralelă a R(A)SS Moldovenești și României Populare/Socialiste văzută de istoricii Octavian Țîcu de la Chișinău și Dorin Dobrincu de la Iași.

Instaurarea treptată a comunismului în spațiul sud-est european în timpul și după al Doilea Război Mondial a dus la crearea și reconfigurarea a două entități românești, Republica Populară/Socialistă România și RSS Moldovenească/RASS Moldovenească. În pofida unui trecut istoric care de multe ori a coincis și a unui experiment social comun, în perioada comunistă cele două entități au avut evoluțiile politice, sociale și economice diferite, deși – din nou – de multe ori asemănătoare. Au evoluat în paralel, într-un spațiu ideologic comun. Acest trecut diferit și totuși asemănător impune și o analiză istorică comparată a celor două spații românești, care va contribui la o mai bună înțelegere istorică a trecutului recent.

Este ce-și propun să facă istoricii Dorin Dobrincu de la Iași și Octavian Țîcu de la Chișinău în noul blog „paralel”, care continuă prima lor colaborare de succes la Radio Europa Liberă „1918 -2018: o istorie necunoscută a Centenarului”

Octavian Țîcu, Cercetator-Coordonator la Academia de Stiinte a Moldovei, Conferenţiar Universitar (ULIM), parlamentar independent, președintele Partidului Unității Naționale.

Dorin Dobrincu, istoric, cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, Academia Română – Filiala Iași, din 1995. Între aprilie 2007-decembrie 2009: coordonator al Comisiei Prezidenţiale Consultative pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România.

Notă: opiniile exprimate în acest blog nu coincid, neapărat, cu cele ale Europei Libere.

XS
SM
MD
LG