Linkuri accesibilitate

Tinatin Tsertsvadze: „Condiționalitatea rămâne o parte extrem de importantă a Partneriatului Estic” (VIDEO)


Parteneriatul Estic la cea de-a zecea aniversare, 14 mai, 2019.
Parteneriatul Estic la cea de-a zecea aniversare, 14 mai, 2019.

În luna mai anul acesta s-au împlinit 11 ani de când Moldova s-a alăturat Parteneriatului Estic. 

Astăzi, cetățenii moldoveni beneficiază de un regim liberalizat de vize cu UE, iar punerea în aplicare a Acordului de asociere cu UE și a celui de liber schimb și cooperare economică cuprinzătoare, a permis Moldovei o integrare economică profundă și relații politice mai strânse cu comunitatea europeană. În primii patru ani ai acordului, exporturile Moldovei către UE au crescut cu 62%, UE fiind actualmente cel mai mare partener comercial al Republicii Moldova (66% din totalul comerțului exterior al Moldovei se realizează cu UE). Pe de altă parte, cu finanțări de aproape 2 miliarde de euro, Comunitatea europeană este cel mai mare finanțator extern al UE, banii europeni fiind destinați reabilitării infrastructurii de transport, educației, sănătății, agriculturii, sectorului energetic, dezvoltării afacerilor și implementării reformelor structurale. „În 2009, puțini și-au imaginat că locuitorii din Moldova, Georgia și Ucraina vor putea călători fără vize în UE sau că vor avea acorduri politice și economice atât de avantajoase cu UE”, spune într-un interviu cu Europa Liberă Tinatin Tsertsvadze, analist politic specializat în relațiile externe ale UE în cadrul Open Society European Policy Institute, Bruxelles.

Tinatin Tsertsvadze: „Condiționalitatea rămâne o parte extrem de importantă a Partneriatului Estic”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:09:00 0:00

Europa Liberă: Doamnă Tsertsvadze, la un an de la cea de-a zecea aniversare a Parteneriatului estic și după publicarea, în martie 2020, a comunicării comune privind viitorul Parteneriatului estic, liderii din cele șase țări au fost nevoiți să se vadă prin video-telefon, și nu în cadrul unui Summit. Motivul este binecunoscut - pandemia de coronavirus. A fost un prilej de reflecție asupra realizărilor trecutului și asupra provocărilor viitorului.

Tinatin Tsertsvadze: „Parteneriatul Estic a fost considerat un proiect extrem de important la inițierea sa, în 2009. Dacă privim în urmă, putem spune că au fost atinse multe obiective intermediare. În 2009, puțini și-au imaginat că locuitorii din Moldova, Georgia și Ucraina vor putea călători fără vize în UE sau că vor avea acorduri politice și economice atât de avantajoase cu UE. La vremea aceea, era doar o idee de creare a unui cadru politic pentru îmbunătățirea politicii de vecinătate și explorării posibilităților de extindere a relațiilor și cooperării dintre UE și aceste țări.

UE este un actor foarte relevant pentru regiunea noastră, din mai multe puncte de vedere...

Este unul dintre cei mai mari donori ai regiunii, lucru care s-a demonstrat acum, pe perioada pandemiei, când UE a ajutat cu 1 miliard de euro cele 6 țări pentru a lupta cu pandemia, continuă să susțină societatea civilă prin Mecanismul cu reacție rapidă, iar banii de care am vorbit mai sus ajung parte la guvern, parte la societatea civilă. Este o contribuție foarte importantă a UE care arată solidaritatea blocului comunitar cu cetățenii din cele 6 state. UE susține țările din regiune prin specializări ale personalului medical, echipament medical de protecție, sau școlile pentru învățământul la distanță, pe perioada pandemiei, iată doar câteve elemente prin care cetățenii simt că UE este relevantă pentru viața lor de zi cu zi.

Tinatin Tsertsvadze: „Condiționalitatea rămâne o parte extrem de importantă a Partneriatului Estic”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:09:00 0:00

Pe de altă parte, trebuie să subliniem cât de important este ca aceste fonduri să fie cheltuile în mod transparent și verificabil, iar aici se poate vedea rolul important pe care îl joacă organizatiile din societatea civilă. Rămâne așadar un cadru politic foarte important pentru statele din regiune, și-a demonstrat eficacitate într-un număr de domenii, fapt care a determinat transformarea radicală a țărilor, mai ales a celor care beneficiază de regimul fără vize și acordurile de liber schimb. Fără acestea, o parte dintre reformele care deja s-au produs în aceste țări nu ar fi avut loc. Cred că Parteneriatul estic ar trebui extins și aprofundat.”

Europa Liberă: Condiționalitatea, principiul pe care UE il aplică în ultimii ani când vine vorba de banii pentru statele din Parteneriatul Estic nu este privită cu ochi buni de o parte a politicienilor din țările partenere. Într-un parteneriat, partenerii sunt egali, deci nimeni nu poate pune condiții, este una dintre aserțiunile criticilor condiționalității.

Tinatin Tsertsvadze: „Condiționalitatea este foarte importantă. Ultima comunicare a Consiliului din martie arată că nu se înregistrează progresele necesare în statul de drept, buna guvernare, libertatea presei și justiție. Folosirea condiționalității pe perioada negocierii liberalizării vizelor a adus foarte multe progrese, iar după ce țările au implementat reformele respective au primit ceva foarte important, ca o compensație pentru eforturile lor: ridicarea vizelor de călătorie pentru cetățenii lor.

Ca atare, aceasta este fără îndoială o situație de win-win, în care ambele părți au avut ceva de câștigat, căci aceste condiții nu sunt gândite de UE ca să se uite de sus la statele din Parteneriatul Estic. Dimpotrivă. UE asistă aceste țări în procesul de tranziție, pentru implementarea dificilelor reforme pe care le presupune trecerea la economia de piață și un sistem democratic funcțional. Să nu uităm că grație acestor reforme se construiesc instituții, un sistem juridic funcțional, o societate civilă educată și care poate chestiona competent administrația publică. Ca atare, condiționalitatea este o parte extrem de importantă a politicii UE în relație cu aceste țări.”

Europa Liberă: Dacă UE ajută aceste țări să aibă instituții funcționale, drumuri mai bune, școli și tribunale noi, o justiție independentă și un sistem democratic, altfel spus, dacă împreună cu UE aceste țări evoluează atât de mult, de ce oamenii nu se mulțumesc doar cu asta și vor și să devină și cetățeni europeni?

Tinatin Tsertsvadze: „Procesul nu e finalizat. Există un vid legislativ, nu putem vorbi încă de guvernare bună și insitituții funcționale.

Dacă cetățenii doresc sa se alăture UE o dată ce țara indeplinește criteriile, este foarte legitim...

Cetățenia UE este foarte atractivă. UE este foarte atractivă pentru un număr de motive: moneda unica, respectarea drepturilor omului, prosperitate, democrație. etc. De aceea, cred că această temă trebuie să rămână pe agendă în acceste țări. Și dacă statele implementează reformele, ar fi corect sa li se ofere această posibilitate, de a deveni membri UE. Deși deocamdată această perspectivă este îndepărtată, banii europeni pot fi accesați prin intermediul mai multor programe. Implicarea UE în proiectele de infrastructură, mai ales energie regenerabilă și verde, este ceea ce cred că va urma. În absența unei perspective de aderare, cele trei țări, Moldova, Ucraina și Georgia, pot aprofunda cooperarea UE.”

XS
SM
MD
LG