Linkuri accesibilitate

Trump promite sprijin financiar americanilor în legătură cu epidemia de coronavirus


Donald Trump

Cetățenii Statelor Unite ale Americii vor primi un sprijin financiar din partea guvernului federal în următoarele două săptămâni, pentru atenuarea consecințelor economice ale epidemiei de coronavirus, a promis ministrul finanțelor, Steven Mnuchin. „Vom face tot posibilul ca banii să ajungă cât mai repede”, a spus și președintele Donald Trump, marți, într-o conferință de presă la Casa Albă, la care a participat și ministrul de finanțe. Administrația Trump speră ca Congresul să aprobe o injecție monetară în economia americană, în valoare de 850 de miliarde de dolari, inclusiv 250 de miliarde sub formă de credite pentru micul business și 50 de miliarde pentru salvarea transportatorilor aerieni, în cadrul unui complex de măsuri de stimulare economică, după ce Camera reprezentanților a aprobat deja un pachet de măsuri în valoare de 100 de miliarde de dolari. Noile propuneri ar permite americanilor să beneficieze de concedii medicale, alocații de șomaj și alte facilități în cazul unei crize economice provocate de Covid-19. În Statele Unite au fost înregistrate până marți seara peste 5.000 de cazuri confirmate de îmbolnăvire și aproape 100 de decese – cele mai multe în statele Washington, New-York și Carolina.

XS
SM
MD
LG