Linkuri accesibilitate

Tudor Zbârnea: „Am demonstrat că aici se pot face lucruri serioase dacă sunt bani și dacă sunt gestionați judicios” (VIDEO)


Sediul principal al Muzeului de Artă de la Chișinău după renovare

Interviu de bilanț, la sfârșit de 2019, cu directorul Muzeului Național de Artă.

Directorul Muzeului Național de Artă, Tudor Zbârnea, explică modul cum se decid expozițiile, vorbește despre publicul țintă al muzeului, mai ales școlile și tinerii, dar și despre moștenirea artistică și ideologică lăsată de timpurile sovietice și care nu poate fi eludată.

Bilanțul anului 2019 cu Tudor Zbârnea
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:26:53 0:00
Link direct

Europa Liberă: Dle Zbârnea, dacă aș sta după gustul meu să clasific marii investitori în viitorul acestei țări, eu v-aș pune și pe Dvs., poate pe Dvs. în primul rând, instituția, pentru că cetățenii care vor fi să făurească viitorul și altfel de țară acum, de fapt, se educă inclusiv în sălile muzeului, unde fără ca cineva să le bage pe gât anumite ideologii, anumite criterii estetice, ei preiau de acolo. Aveți o misiune nobilă, dar și foarte responsabilă. Și de aici vă întreb dacă sunteți conștienți de lucrul acesta și aveți în cap, în suflet acest criteriu când alegeți cu ce anume să vă prezentați în fața publicului? De ce un artist, și nu altul? Sunt convins că stau acolo în rând o sumedenie din cei care sunt în viață și din cei care sunt numai în depozite.

Tudor Zbârnea: „Sigur, titulatura unui muzeu național implică o anumită rigoare pentru a menține cote înalte de prezentare. Din aceste considerente, ofertele sunt examinate de un consiliu la muzeu, avem un mod absolut democratic de a discuta asupra unor proiecte, dar ne orientăm spre valori și valorile sunt tot timpul la vedere. Și atunci, chiar dacă sunt multe solicitări, discutăm. Prioritățile oricum sunt la nivelul valorii, planificăm ceea ce considerăm că și pentru public ar fi interesant și avem și publicul țintă. Sigur este școala cu elevii, tineretul, mediul artistic, dar și celelalte categorii care vin totuși la muzeu, în ultimii ani vin. Și atunci trebuie să ținem cont de toți și într-o anumită măsură menținem o condiție de Muzeu Național de Artă. Din păcate, nu putem să expunem absolut tot ce se produce în materie de artă contemporană, estetic, nu cronologic.”

Europa Liberă: Dar nici nu-i misiunea Dvs., nu? Asta trebuie să facă Sala „Constantin Brâncuși”.

Tudor Zbârnea
Tudor Zbârnea

Tudor Zbârnea: „Nu este misiunea noastră, într-un fel, dar este și mai greu. Spațiile noastre sunt într-o clădire istorică și este mai greu să adaptezi pentru prezentări, artă video, instalații ș.a.m.d., dar nu ezităm în cazul unor proiecte pe care le găsim foarte interesante și competitive pentru muzeu și pentru mediul nostru, așa cum a fost Expoziția Ștefan Câlția „Uroborus”, pe care deja am închis-o.”

Europa Liberă: În cadrul, de exemplu, Expoziției Sainciuc, volens-nolens a trebuit să scoateți din depozit niște lucrări care adie mult a realism socialist sau fac parte din epoca prin care a trecut și Glebus Sainciuc, și Valentina Rusu-Ciobanu. În sensul acesta, nu doar la Glebus, dar când alegeți lucrările presupun că nu retușați, dar nici nu exagerați. Cum procedați cu asta, ca să existe continuitatea biografică a artistului?

Tudor Zbârnea: „Da, sigur, sunt artiști care, iată a fost o expoziție comemorativă la 100 de ani de la naștere. Acești artiști au trecut printr-o epocă mai puțin favorabilă unor talente pe care le-am avut noi aici. Majoritatea dintre artiști (ce să vorbim?) au făcut anumite concesii și până la urmă unii au făcut artă pentru mediul artistic și artă pentru comanda socială.”

Europa Liberă: S-au dedublat...

Tudor Zbârnea: „S-au dedublat, într-un fel. Puțini au fost cei care au rezistat, altfel nu puteau să se afirme ca artiști și atunci sigur încercăm să prezentăm și acea fază estetică. A trecut prea puțin timp de atunci și este greu, și nici n-am fi vrut să fim foarte vehemenți, să prezentăm pe cineva, în special pe cei care au optat numai pentru asemenea artă, pentru că, trebuie să recunoaștem, era o marfă bine plătită. Dacă tematicile erau elaborate în cancelariile puterii și dacă erau acceptate, ele erau bine plătite. Au fost și artiști care s-au ancorat foarte puternic în ideologie, din păcate, nu s-au afirmat la fel de puternic și ca artiști și atunci și dintre aceștia încercăm să găsim, atunci când facem expoziții cu anumite tematici din acea perioadă, să găsim opere mai pertinente sau mai puțin ideologice.”

Europa Liberă: Dar oricum sunteți obligați pe toți să-i păstrați?

Tudor Zbârnea: „Da, evident. Și noi trebuie să fim responsabili de tot ce s-a produs și ce s-a achiziționat. Acestea sunt bunuri, în primul rând, achiziționate din fonduri publice și-apoi nu trebuie să uităm că peste 300 de ani lucrurile acestea vor putea fi privite detașat de ceea ce s-a întâmplat.”

Tudor Zbârnea despre misiunea artei și a unui muzeu național - bilanț 2019
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:34:46 0:00

Europa Liberă: Și poate vor deveni chiar marfă-marfă...

Tudor Zbârnea: „Și poate vor deveni, da. Acum privind ce se întâmplă cu arta sovietică, se vând lucrări la preț de milioane de dolari deja pe piața internațională, ajung în Sotheby’s sau la Christie’s, sunt artiști din perioada sovietică care se vând foarte bine.”

Europa Liberă: Dar, apropo, dvs. puteți să vindeți din fondurile dvs.?

Tudor Zbârnea: „Nu, statutul fondurilor muzeelor sunt absolut restricționate. Sunt experiențe ale altor muzee când se fac schimburi, schimburi de lucrări. În Occident au fost și asemenea situații când s-au vândut una-două lucrări pentru a îmbunătăți condițiile de conservare a fondurilor pe care le aveau în păstrare. La noi, regimul de conservare și evidență este cu totul restrictiv și asta eu cred că este foarte bine. Trebuie păstrate în primul rând, pentru că, dacă ne-am potrivi..., astăzi, să spunem, ne trebuie să reparăm tâmplăria muzeului – vindem o lucrare; mâine trebuie să facem altceva – mai vindem și tot așa. Nu, este o condiție risipitoare în fond, iar muzeografii, prin structura lor psihologică, sunt cei care acumulează, nu risipesc. Cel puțin, așa ar trebui să fie.”

Europa Liberă: Gobseck...

Tudor Zbârnea: „Vedeți că sunt discuții uneori și despre anumite retrocedări pentru fonduri care au intrat mai mult sau mai puțin ilicit în unele colecții, cele venite din perioada războiului, fie că au fost trofee luate de ofițerii sovietici și aduse încoace, după aceea cumpărate pe piață...”

Europa Liberă: În vagoanele lui Jukov.

Tudor Zbârnea: „Da, da.”

Europa Liberă: Dar atunci când nu vă puteți permite asta, sunteți condamnați la un fel de sărăcie, să-i spunem direct, și umblați cu mâna întinsă, în special la guvernele altor țări, ca să vă repare sălile?

Tudor Zbârnea: „În fond, noi trebuie să facem eforturi de a convinge și forurile decizionale că avem bunuri de mare valoare care trebuie păstrate și care trebuie puse, în primul rând, în serviciul comunității, pentru că un muzeu dacă are fonduri bune, are valori mari, dar le ține închise, ele trec prin timp fără folos. Și atunci, cel puțin în ultima vreme noi am fost înțeleși, poate am dat o anumită lecție prin obținerea acelui grant de la Guvernul României. Sigur, cu efortul oamenilor din guvernul de aici, cu ministrul Monica Babuc și prim-ministrul Iurie Leancă.

În 10 luni am reușit să facem atâta cât am făcut în 13 ani din cauza finanțării sporadice...

Pentru că, dacă nu se făceau demersuri la nivelul ministerului și guvernului, nu se ajungea să se obțină acele trei granturi foarte solide – 1 milion de euro la Muzeul de Artă; 1 milion la Sala cu Orgă și 800 de mii de euro la Teatrul din Cahul. S-a făcut înțeleasă conducerea noastră, am demonstrat, chiar și în perioada ceea de hemoragii financiare, că aici se pot face niște lucruri serioase, dacă sunt bani și dacă sunt gestionați judicios. În condițiile în care am făcut la nivel de executare lucrări de construcție în sensul reabilitării acelui spațiu de 1.783 de metri, în 10 luni am reușit să facem atâta cât am făcut în 13 ani din cauza finanțării sporadice...”

Europa Liberă: Cu țârâita...

Tudor Zbârnea: „S-a înțeles că ar trebui să aducem această clădire într-o formă sigură, în primul rând, de securitate. Noi am consolidat, am securizat o parte din clădire, iar cealaltă rămânea vulnerabilă și în cazul unor seisme ea putea bate peste clădirea restaurată. Și atunci lucrurile au fost înțelese și cred că și la minister acum politicile s-au schimbat puțin, nu se vor acorda finanțări, cum spuneți, cu țârâita, câte-un pic, pentru că așa se toacă fondurile, se lucrează la 10-12 șantiere. Ele nu vor putea fi puse în valoare, în serviciul public, ca să spunem extins, încă 20 de ani, și atunci banii aceștia se investesc, dar nimeni nu beneficiază de aceste bunuri. Iată, peste 20 de ani s-ar putea întâmpla să reluăm lucrările, de aceea se vor concentra fonduri la restaurări, în special la patrimoniul construit, două-trei obiective serioase, mari, încheiate cap-coadă și după aceea, investiții la următoarele. Și așa cred că este mai judicios, pentru că, așa cum spuneam, dacă se reabilitează un sediu integral, atunci el imediat intră în serviciul public și acolo se pot face expoziții, se pot face evenimente...”

Europa Liberă: Și vede toată lumea ca și drumul spre Soroca.

Tudor Zbârnea: „Și vede, și beneficiază, pentru că lumea acum vine la muzeu nu doar pentru ca să stea la răcoare vara sau iarna la căldură, ea vine și se întâlnește cu niște bunuri care sunt acolo.”

Europa Liberă: Până și miresele consideră absolut obligatoriu să aibă o poză făcută pe scările muzeului.

Tudor Zbârnea: „Da, este un loc de atracție acum.”

Europa Liberă: După ce, iată, avem această bijuterie pe strada 31 August 1989, s-a văzut și în statistica vizitatorilor asta?

Un matur va intra în muzeu doar în cazul în care el ar fi venit din copilărie acolo...

Tudor Zbârnea: „Numărul de vizitatori a crescut dublu. Bine, dacă luăm în perioada în care mi-am început activitatea, erau cam în jur de opt-nouă mii de vizitatori, am intensificat activitățile de eveniment și numărul a crescut până la 14 mii, după care a fost instituită Noaptea Muzeelor, în 2005, din câte rețin, sau în 2006. De atunci, numărul de vizitatori datorită Nopții Muzeelor a crescut și ne-am ridicat la 25 de mii, iar acum ajungem la 50-55 de mii. Cam acesta ar fi numărul. Nu este un număr foarte mare – 55 de mii –, dar pentru Chișinău este un număr care satisface, mai cu seamă că încă nu tot spațiul este dat în circuit și atunci suntem oarecum satisfăcuți de nivelul de vizitare, pentru că dacă luăm alte muzee sau aceeași Galerie „Brâncuși”, ritmul de vizitare este cu totul altul. Și noi lucrăm foarte mult cu copiii. Sigur nu putem acoperi foarte multe licee sau școli din Chișinău chiar, dar lucrăm și cu vizitatorii din provincie care vin și se programează, au întâlniri, organizăm programe educaționale, programe muzeale care formează vizitatorul de mâine, pentru că un matur, am mai spus nu o singură dată, va intra în muzeu doar în cazul în care el ar fi venit din copilărie acolo.”

Europa Liberă: Ca și la biserică. Dacă s-a dus cu bunica la biserică, o să se ducă și singur. Dar cât durează o expoziție? Ați dedus, probabil, termenul optim, astfel încât să fie raționalizată și folosirea, și să nu se plictisească spectatorii?

Tudor Zbârnea: „Expozițiile temporare sau tematice, cum le numim noi, muzeele le țin între trei și șase luni, nu mai puțin de două luni, dar noi nu putem să nu ținem cont de numărul de locuitori ai Chișinăului, fluxul de oameni interesați de a vizita o expoziție și atunci termenul este mult mai redus, evenimentele sunt mult mai frecvente, mult mai multă lume poate avea acces la muzeu, mai mult este informat publicul despre evenimente. Și atunci expozițiile noastre aici, în spațiul nostru din Chișinău, sunt optime cam 21 de zile, trei săptămâni, după aceea fluxul de vizitatori scade. Din acest considerent, noi doar expozițiile de mare interes, cum este gravura japoneză - vom avea o expoziție de gravură japoneză - de regulă, facem cam o dată la trei ani o expoziție cu diverși artiști, diverse lucrări, periodic le scoatem în expoziții. Ele sunt ținute două luni de zile.”

Europa Liberă: Japonezii au îndesit-o după Bienală, îmi dau seama?

Tudor Zbârnea: „Într-un fel, dar la ceea ce mă refer sunt lucrări de patrimoniu din colecția muzeului.”

Europa Liberă: Dar, în general, interesul pentru japonezi și al Dvs. personal, așa, parcă aveți o afinitate cu creatorii japonezi?

Tudor Zbârnea: „Sigur, noi am avut norocul de a avea în cadrul Bienalei un artist foarte bun, Toshio Yoshizumi, un mare gravor la ora actuală, cunoscut în lume, care face și pictură, face o pictură expresionistă, undeva orientată într-o zonă abstractă, este foarte activ. El a scris foarte mult despre Moldova, despre oamenii de aici, despre modul de organizare a expozițiilor.”

Europa Liberă: Dar l-ați întrebat cumva de unde și până unde? Pentru el, Moldova... cred că totuși e foarte exotică direcția asta?

Tudor Zbârnea: „S-ar putea, dar artiștii văd altceva decât văd oamenii simpli. El a văzut ritmurile dealurilor noastre, a văzut fondurile din muzeu, i-am arătat chiar cum se păstrează gravura japoneză, care se păstrează în niște condiții excepționale. Și asta datorită unui sprijin financiar iarăși al Guvernului Japoniei, unde am avut un proiect de finanțare și am obținut niște containere așa cum scrie la carte, conform tehnologiilor – containere anti-foc, cu modalități de păstrare a foilor grafice...”

Europa Liberă: Și după asta, dvs. ați fost acei care ați cerut și păpușa japoneză să vină?

Tudor Zbârnea: „Noi am discutat mai înainte despre păpușa japoneză. În primul rând, păpușa japoneză face parte din tradiția culturii japoneze, este o cultură de fond. Știam că va fi foarte interesat publicul de la noi de păpușa japoneză, dar nu ne-am așteptat să fie într-atât de interesat, pentru că a fost un flux extrem de mare de vizitatori și atunci am solicitat această expoziție, dar urmare a acestei expoziții împreună cu ambasadorul și atașatul cultural Kazutoshi Hayashi, care este un angajat al ambasadei foarte activ, cunoaște limba română foarte bine, discutăm liber pe orice teme, cu el am intrat în contact și am manifestat interesul pentru această expoziție.

Ne-am gândit să extindem interesul publicului și vom avea și niște prezentări de modă și muzică tradițională japoneză...

Împreună cu o fundație japoneză vom edita un album la cel mai înalt nivel, cu Editura ARC, care sunt cei mai buni în editarea albumelor de artă. Vom organiza și această expoziție, dar ne-am gândit să extindem interesul publicului de la noi și vom avea și niște prezentări de modă japoneză – kimono - și muzică tradițională japoneză. Deci vor fi câteva manifestări în altă parte, acestea se vor produce la Muzeul de Artă începând cu 16 ianuarie, iar în paralel va fi prezentat și filmul japonez. Aceste relații, uneori directe, aproape particulare, deși cu instituții oficiale, ele duc la niște apropieri între culturi, între oameni. Și iată vor veni și din Japonia artiștii ca să ne cunoască și muzeul ș.a.”

Europa Liberă: Cu Răsăritul Îndepărtat...

Tudor Zbârnea: „Ne merge bine...”

Europa Liberă: Cu Răsăritul Îndepărtat vă merge bine, dar cu Răsăritul Apropiat nu vedem același activism, deși ați avea un consumator aici de artă rusească clasică și mai modernă. De ce?

Tudor Zbârnea: „Noi am avut o expoziție a unui artist de la Kiev, Marciuk, un artist foarte apreciat în străinătate și foarte curtat de autoritățile ucrainene...”

Europa Liberă: Și foarte vândut.

Tudor Zbârnea: „Și foarte vândut, da, un artist care o vreme s-a aflat în străinătate, vreo 12 ani a stat în Statele Unite, Canada, Australia, după care autoritățile de la Kiev l-au atras acasă, l-au curtat foarte mult, i-au acordat și Premiul Național „Taras Șevcenko”, și titlul „Artist al Poporului” ș.a.m.d.”

Europa Liberă: Deci îl recuperează?

Tudor Zbârnea: „L-au recuperat și în felul acesta el este...”

Europa Liberă: Mascota artistică?

Tudor Zbârnea: „Da, el este un fel de mascotă pentru guvern și Ministerul de Externe, prezent în diverse muzee, galerii.”

Europa Liberă: Deci pe el l-am văzut la Dvs. în 2019. Și mai departe, din fosta URSS?

Tudor Zbârnea: „Nu, să știți că poate relațiile dintre Rusia și noi au devenit mai reticente și după desființarea acelei confederații care a funcționat un număr de ani, după care cei de la Moscova au zis: „Dlor, ia să nu mai facem noi prietenii de felul acesta, tot ce-i aici luăm, că-i al nostru”. Și asta a supărat mai multe comunități artistice nu numai de la noi. Bine, georgienii după război au plecat din această confederație, după 2008; ucrainenii – după războiul din estul Ucrainei. Rămăseseră Moldova, Belarus, Țările Baltice mai participau la unele evenimente, dar în confederație nu s-au aflat, armenii, azerii și cei din Asia Centrală, dar așa ori altfel, relațiile s-au restrâns după lichidarea acelei confederații.

Între muzee sunt anumite tentative de colaborare, chiar acum avem o solicitare pentru o expoziție, o lucrare de Vinogradov, dar și aici noi ca muzeografi le-am dat un răspuns favorabil eventual pentru colaborare, dar acum nu mai putem colabora ca pe timpuri, venim cu valiza, luăm o lucrare, o urcăm în tren, am plecat la Moscova, am făcut o expoziție și tot cu valiza o aducem la Chișinău. Le explicăm celor care doresc să colaboreze că se poate colabora doar în condiții conforme normelor de transport, cu asigurări, cu transport special pentru obiecte de artă, cu ambalaje speciale, dacă sunt cu amortizoare, anume cu amortizoare ș.a.m.d. Deci, în momentul în care înaintezi toate aceste norme, care sunt caracteristice pentru toate muzeele...”

Europa Liberă: Interesul dispare?

Tudor Zbârnea: „...interesul dispare, pentru că aici se implică costurile și nu putem...”

Europa Liberă: Deci nu sunt considerente ideologice? Asta am vrut să aud. Și o întrebare care poate nu-i în grădina Dvs. - rușinea asta de pe bulevardul Ștefan cel Mare. Cum se va termina cu muzeul acesta care, în primul rând, e umbrit de un șantier acolo și nu-i clar ce o să se întâmple, dar sunt tot mai multe discuții în jurul modului în care s-a restaurat, acum se ajunge la concluzia că s-a greșit? Unii spun că nu-i adevărat.

Tudor Zbârnea: „Acele două imobile sunt în gestiunea Muzeului Național de Artă. Sigur, acea clădire este o monstruozitate de care nu vom putea scăpa, din păcate - s-au dat aprobări cu anumite încălcări ale normelor de protecție a monumentelor, pentru că s-a intrat în zona de protecție a Casei Herța, în special. Ceea ce s-a făcut acolo în materie de reabilitare, dar putem vorbi și despre restaurare, s-a făcut foarte bine până în 2009, 2006-2009, sigur la insistența președintelui Voronin, tot pentru că am discutat foarte mult problema aceasta.”

Europa Liberă: Ați știut să-l sensibilizați.

Tudor Zbârnea: „A fost sensibilizat. La dispoziția lui s-a lucrat oarecum neconform normelor, fiindcă trebuia realizat un proiect de restaurare integral pentru întreg complexul Casa Kligman – Casa Herța și acea anexă care urma să lege aceste două edificii. S-a dat o dispoziție să se lucreze concomitent, pe etape: o etapă de proiectare – executare lucrări; altă etapă de proiectare – executarea următoarei etape. Eu am insistat atunci să nu se pornească pe calea asta, pentru că nu este o cale bună și nu este conformă pentru restaurarea patrimoniului construit. Până la urmă, nu puteam fi ascultați oameni de nivelul nostru. Și atunci s-a mers pe această cale, s-a lucrat prost. Lucrările au fost monitorizate de Ministerul Culturii, nu au fost de muzeu. Noi ne ocupam de șantierul din 31 August, Ministerul Culturii – de șantierul din Ștefan cel Mare, însă atunci când am văzut că se lucrează foarte prost la fațade, am alertat Inspecția de Stat în Construcții cu arhitectul-șef al proiectului și am convocat o comisie din 14 persoane, care a constatat că lucrările de restaurare a fațadei, lucrările de finisare nu au fost executate conform normelor și atunci acele lucrări nu au fost plătite.

Mai grav stau lucrurile cu Casa Kligman, care nu a fost consolidată definitiv...

Ceea ce s-a făcut bine a fost faptul că s-au consolidat părți ale fundației aproape integral, de zidărie aproape integral și cel mai important este că s-a făcut astereala împreună cu toată învelitoarea, acoperișul propriu-zis, că dacă nu se făceau aceste lucrări Casa Herța nu mai exista astăzi, pentru că avea infiltrări mari de apă deja în multe zone. Mai grav stau lucrurile cu Casa Kligman, care nu a fost consolidată definitiv. Acum s-a pus problema pentru 2021 să se realizeze integral documentația de execuție, așa-numitul proiect de restaurare, iar pentru 2022 acolo sunt, din câte rețin eu, 12 milioane deja planificate pentru finanțarea lucrărilor de execuție. Sigur dacă ar fi posibilități și mai devreme, chiar în anul viitor să se realizeze acel proiect de execuție, dar acolo au fost probleme nu numai de ordin financiar. Trebuie să menționăm că firma care a făcut lucrări neconforme calității a câștigat într-un mod bizar, cu ajutorul instanței de judecată, o licitație. Noi eram obligați ca acea firmă care nu a făcut lucrări calitative, care a pierdut procesul de judecată și nu i-au fost achitate undeva 2,5 milioane de lei, ea, într-un mod absolut ocolitor, a obținut o hotărâre de judecată, prin care a obligat Ministerul Culturii să rezilieze contractul de executare a lucrărilor de restaurare cu firma „Restauratorul” și să încheie un contract de antreprenoriat cu această firmă. Și atunci, procesul acesta a durat foarte mult. Ei n-au dorit, în primul rând, aveau o ofertă făcută pe genunchi, fără proiect, fără nimic, era absolut abstract. Pentru prima dată am văzut așa ceva.

Deci, o instanță de judecată putea să anuleze o licitație dacă nu erau respectate niște condiții de organizare a licitației, dar nu să-i dea câștig de cauză unui antreprenor care nu avea capacități să execute aceste lucrări. Datorită faptului că această firmă a încercat în câteva rânduri să blocheze și conturile Ministerului Culturii, să-l pună în inactivitate, a făcut presiuni permanente, până la urmă, lucrurile s-au potolit. Era vorba de un om de afaceri, a mai apărut și prin presă, prin mass-media cu alte probleme și probabil lucrurile s-au potolit din cauză că ei au ieșit din termenul acela pe care l-a prescris instanța de judecată. Acum, Ministerul Culturii va putea anunța o nouă licitație atât pentru proiectare, cât și pentru executarea lucrărilor.”

Europa Liberă: Dar timpul s-a irosit și banii...

Tudor Zbârnea: „Timpul s-a irosit. Dacă nu era și acel conflict, eu cred că s-ar fi putut cel puțin treptat să nu se blocheze acele două șantiere care sunt foarte...”

Europa Liberă: Dar epava hotelului așa și o să rămână?

Tudor Zbârnea: „Asta chiar mă depășește să vă spun ceva. Hotelul acela s-a vândut cel puțin de două ori, s-a vândut iarăși într-un mod suspect.”

Europa Liberă: Deci e nevoie iar de un Voronin care într-un mod abuziv să spună: „Ia dați-l jos”, cum a dat jos el clădirea istorică?

Tudor Zbârnea: „Da, acolo a fost o mișcare absolut neinspirată, nu știu cine l-a sfătuit pe Vladimir Voronin să meargă cu buldozerul într-o noapte și s-o demoleze.”

Europa Liberă: Da, lumea a și uitat. Poate-i trebuia omului o panoramă, așa, mai spațioasă?

Herța și Kligman – am fost întrebat de unul dintre miniștri: „Dar de ce ele nu pot fi demolate?” și am rămas blocat...

Tudor Zbârnea: „Eu cred că tocmai pentru panoramă s-a și făcut, dar de unde atâta... Bine, acum vorbind și despre cele două imobile la care v-ați referit – Herța și Kligman – eu am fost întrebat de unul dintre miniștri: „Dar de ce ele nu pot fi demolate?” și am rămas blocat atunci la auzul unei asemenea întrebări. Probabil, ele închideau oarecum panorama acelei zone.”

Europa Liberă: Da, le-ar fi trebuit acolo așa un...

Tudor Zbârnea: „Deși și aici, în afara noastră, s-au obținut două aprobări pentru desființarea a două depozite ale muzeului, dar noi ne-am opus vehement și aceste depozite stau și astăzi la locul lor. Sigur, după anumite relații destul de electrizante cu conducerea de la acea vreme, dar depozitele au rămas. Exista o asemenea dorință de a deschide acel loc, nu știu din ce considerente.”

Europa Liberă: Da, mai trebuia o cantină a guvernului, probabil. Acum dați-ne trei-patru nume la ce să ne așteptăm în anul viitor. Ați spus deja despre japonezi...

Tudor Zbârnea: „În anul viitor vom iniția 16, dar vor fi trei expoziții, despre care n-o să vă vorbesc despre toate trei, dar una este Stampa japoneză, pe care o găsim ca una dintre cele mai importante. În luna martie vom deschide o expoziție a unui artist excepțional, Mircea Roman, unul dintre cei mai mari sculptori români la ora actuală, cel care a primit Marele Premiu la Osaka acum câțiva ani. Va fi Petru Lucaci cu pictură, noi vom avea expoziția „Auguste Baillayre și contemporanii” la Palatul Regal la MNAR, cu intrarea Curții de Onoare. Acesta este un mare eveniment pentru noi, pentru Auguste Baillayre, care a murit aproape anonim la București, deși are câteva lucrări în colecția MNAR. De această dată va avea intrarea prin intrarea centrală, în cele mai bune săli ale Palatului Regal pentru expunere. Și desigur avem foarte multe expoziții ale artiștilor excepționali. Va veni și Antal Vasarely, nepotul lui Victor Vasarely, și un artist extraordinar din Ungaria; vom avea imediat, tot în februarie o expoziție „Holocaust”, unde vor participa artiști din 16 țări, o expoziție curatoriată de Ovidiu Petca din Cluj, împreună cu Muzeul din Cluj-Napoca, dar vârful va fi Corneliu Baba. În septembrie-octombrie Corneliu Baba va veni la Chișinău. Acesta va fi un mare eveniment pentru Chișinău și în general în spațiul românesc. Nu exclud că vor veni oameni și de la Kiev sau de la Odesa la Chișinău să-l vadă pe Corneliu Baba.”

Europa Liberă: Mulțumim! Ne-ați intrigat, avem suficiente motive să așteptăm anul viitor și să mergem neapărat la muzeu.

Tudor Zbârnea: „Da, vă așteptăm cu drag!”

XS
SM
MD
LG