Linkuri accesibilitate

UE: s-a ajuns la un compromis care deblochează bugetul european


Președintele Consiliului European, Charles MIchele, Bruxelles, 10 decembrie 2020.

Liderii UE, reuniţi în cadrul unui summit, au acceptat joi un compromis privind condiționarea accesului la fonduri europene de respectarea principiilor statului de drept astfel încât să permită Ungariei și Poloniei să ridice veto-ul impus asupra bugetului multianual al UE şi deblocarea planului de relansare post-Covid, a anunţat preşedintele Consiliul European, Charles Michel.

Bugetul UE şi planul de relansare post-Covid (750 miliarde euro) au fost adoptate în iulie, dar au fost blocate de Budapesta şi Varşovia care se opuneau mecanismului care condiţiona accesarea fondurilor europene de respectarea statului de drept. Cele două țări susțin că acest mecanism nu are criterii clare şi poate fi folosit ca un instrument politic arbitrar de sancţionare a ţărilor care promovează politici neagreate la Bruxelles. Ungaria și Polonia se află deja în conflict cu UE, fiind acuzate de limitarea independenței justiției și a libertății presei, între altele.

Detaliile compromisului negociat de Germania vor fi cunoscute vineri, în cursul summit-ului Uniunii Europene dar se relatează că implică adoptarea unei declarații suplimentare, care va stipula condițiile în care intră în vigoare mecanismul de condiționare. Una din clauze este că nu poate fi blocat accesul vreunei țări la fonduri europene înainte ca încălcarea principiilor statului de drept să fi fost confirmată la Curtea Europeană de Justiție. Această declarație suplimentară mai trebuie aprobată de restul celor 25 de state membre.

Varșovia și Budapesta pot afirma că documentul suplimentar este o recunoaștere a suveranității țărilor membre, în timp ce mecanismul de condiționare rămâne în funcție, așa cum cer majoritatea celorlalte țări membre și Parlamentul European.

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG