Linkuri accesibilitate

Nou apel guvernamental către enoriași și preoți : Paștele fără slujbe cu public


Premierul Ion Chicu a făcut un nou apel către enoriași și către preoți să nu încalce interdicția de ținere a slujbelor cu public în biserici la apropiatele sărbători de Paște. Premierul a mai spus însă că dacă vor preoții pot să meargă din poartă în poartă ca să sfințească bucatele. Vorbind după ședința Centrului Unic de Comandă, joi, Chicu a spus că ar fi „păcat” ca progresele făcute în ultima vreme în combaterea pandemiei să se irosească printr-un comportament necorespunzător de Paște. Premierul a anunțat de asemenea finanțări suplimentare, prin rectificare bugetară care va fi supusă aprobării parlamentului, pentru sistemul de asistență medicală și socială, inclusiv pentru ajutoarele de șomaj, ca și pentru susținerea agenților economice afectați de criza provocată de coronavirus. „Este absolut necesar ca economia să funcționeze”, a insistat Chicu, adăugând că măsurile de susținere vor fi discutate într-o ședință de guvern programată pentru vineri.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG