Linkuri accesibilitate

Un nume, o legendă: In Memoriam Maia Plisețkaia (1925–2015)


Marius Stan blog image

Balerina Maia Plisețkaia s-a născut la Moscova pe 20 noiembrie 1925. Tatăl, Mihail Plisețki, și mama, Rakhil Messerer, erau deja nume faimoase în capitala rusă. Ra, așa cum mai era cunoscută în familie mușa ei, fusese o vedetă a filmelor mute în anii 1920 și făcea parte din renumitul „clan” Messerer. Ambele familii, Messerer și Plisețki, erau de origine evreiască, ceea ce înseamnă că au fost expuse valurilor de antisemitism care au măturat Rusia încă din vremea țarilor (chiar dacă parțial protejate de propria lor faimă). Tatăl Maiei era inginer, însă fratele acestuia, Vladimir, fusese balerin într-o populară trupă moscovită.

Maia a fost cel mai mare copil al familiei, una care, în timp, a ajuns să cuprindă doi frați, Alexander și Azari, la rându-le faimoși balerini și coregrafi. Pentru o vreme, au trăit cu toții, împreună cu ceilalți Messereri, într-un apartament imens care aparținuse bunicului Mihail Messerer, dentist și mare amator de balet și teatru. Apartamentul despre care vorbim aici era frecventat, cum altfel, de unii din cei mai faimoși actori și artiști ai epocii.

Maia Plisețkaia a detestat de mică să-și vadă mama jucând în filme, preferând în schimb s-o admire pe mătușa ei, Sulamith, celebră balerină a teatrului Bolșoi (mai ales în epoca în care aceasta performa în matineuri pentru copii). Asaf Messerer, și el balerin la Bolșoi, a reprezentat o altă influență și a fost printre primele persoane care au realizat talentul uriaș al fetiței.

Celebra profesoară de balet Elizaveta Gerdt, călită în școlile imperiale și sovietice de dans clasic, a luat-o sub aripa ei pe Maia și tot ea a fost cea care a creat rolul prințului din Frumoasa adormită sau pe cel al lui Siegfried din versiunea revăzută a Lacului lebedelor. Personalitate strictă, perfecționistă, în buna tradiție a baletului clasic rus, Elizaveta a recunoscut imediat talentul excepțional și sagacitatea Maiei. Pe de altă parte, Plisețkaia a fost și un copil năzdrăvan, fiind nu de puține ori mustrată și o dată chiar exmatriculată. În mod cu totul curios, Maia era mereu dispusă să ia asupra ei năzbâtiile prietenilor și nu încerca niciodată să-și găsească scuze.

Unul din primele dansuri performate de Maia în anii școlii a fost un vals din primul act al Frumoasei adormite. În 1935, în timpul unui concert special organizat la faimosul Teatru de Artă din Moscova, Olga Knipper, văduva lui Anton Cehov, a fost pur și simplu fascinată de micuța balerină. Spunându-i-se că Maia era nepoata lui Azari Azarin, a răspuns: „Nu mă miră!”.

Viața părea senină pentru tânăra Maia Plisețkaia în a doua parte a anilor ’30. Adora să danseze și își iubea tatăl, proclamat erou național de către ziarele sovietice pentru prestația sa de consul general și director al minelor pe insula norvegiană Spitsbergen (1932–1936). Apoi, totul s-a schimbat: Mihail Plisețki a căzut victimă terorii staliniste, a fost arestat pe 30 aprilie 1937 ca „dușman al poporului”, interogat și torturat luni de zile, executat ulterior pentru „spionaj”, în ianuarie 1938. Tot în acea perioadă, soțiile unor astfel de dușmani ai poporului erau trimise în lagăre de muncă în Siberia. Ra Messerer, mama Maiei Plisețkaia, se aștepta, desigur, la ce-i mai rău, și cu toate acestea a fost surprinsă atunci când agenții NKVD au dat buzna peste ea și copii. A mai apucat să le spună Maiei și fratelui ei, Alexander, să fugă la Teatrul Bolșoi, unde urmau să-i preia Sulamith și Asaf, care tocmai performau pe scenă în Frumoasa adormită.

Această tragedie nu este menționată deloc în numeroasele biografii sovietice ale Maiei Plisețkaia, în care este dată drept exemplu pentru realizările sale în cultura sovietică. Soarta tatălui ei a continuat s-o bântuie și s-o întristeze deopotrivă, însă n-a putut nicicând, în interviuri ori în alte locuri, să discute subiectul. Ar fi fost considerată, desigur, o atitudine anti-sovietică. A avut cariera fabuloasă pe care i-o știm cu toții, însă n-a înțeles niciodată abrupta și dramatica cotitură de destin.

Mai târziu, în epoca glasnost și a perestroikăi, a putut, în sfârșit, să se defuleze. A mărturisit că deși încercase să citească și ea cărțile lui Soljenițîn, durerea a fost prea mare și și-a imaginat mereu tatăl sub tortură. Nu trebuie să fim experți în analize freudiene ale copilăriei Maiei Plisețkaia pentru a înțelege cum anume a evoluat într-o actriță și balerină tragică. Într-adevăr, în cele mai aclamate roluri ale sale, Maia Plisețkaia a interpretat personaje tragice a căror viață pasionată le-a împins spre o moarte violentă: Carmen, Julieta, sau Anna Karenina.

Odată cu glasnost-ul gorbaciovist, Maia a avut în sfârșit libertatea de a performa în Occident, a condus baletul național din Madrid, a fost invitată la Roma, a ajuns până în Statele Unite, acolo unde a apărut alături de Mihail Barîșnikov și Rudolf Nureiev, devenind cu adevărat starul internațional despre care vorbim astăzi. Tot ea și-a trăit apusul la München. În ultimă instanță, acest fabulos destin al secolului XX a reflectat din plin interacțiunea dintre artă și politică. Povestea balerinei Maia Plisețkaia stă și ea mărturie, alături de atâtea alte milioane de vieți fracturate, pentru toate acele forțe politice și sociale care s-au năpustit precum stihiile asupra societății sovietice...

Vezi comentarii (1)

Despre blog:

Marius Stan, politolog, specializat în istoria regimurilor comuniste, director de cercetare la Centrul „Hannah Arendt”, Universitatea din București, România. Din septembrie 2018, semnează un blog la Radio Europa Liberă: Distinguo*

(*Un modest omagiu în spiritul rubricii permanente pe care o ținea cândva criticul și eseistul Vladimir Streinu la revista Luceafărul” – Marius Stan)

Opiniile autorului nu reflectă, neapărat, poziția Europei Libere.

XS
SM
MD
LG