Linkuri accesibilitate

Un Prinț oarecare (I)


Prințul Philip a murit la 100 de ani fără două luni și o lume. Vremurile și civilizația în care s-a născut soțul Elizabetei a II-a a Marii Britanii au dispărut demult. În secolul de viață dat Prințului Philip, istoria s-a schimbat de cîteva ori: nazismul, comunismul, Războiul Rece au urcat și s-au dezintegrat. Generațiile postbelice și-au lepădat credințele și jură pe idei noi. Tehnologia a trecut de la supunere la regim de viață și dependență. Granițe și statele cuprinse între ele s-au rebotezat sau topit fără urmă. În genere, totul a plecat și nimic nu mai e așa cum a fost la începutul vieții lungi și egale a Prințului Philip. E vreun merit aici? În fond, Prințul Philip n-a făcut altceva decît să trăiască neobișnuit de mult și să supraviețuiască insistent sfîrșiturilor de epocă, ideologie și tehnologie. E ceva remarcabil în afara longevității de ascet a unui om care a avut norocul să îmbătrînească în preajma Tronului britanic?

Partizanii concluziilor care neagă orice valoare instituțiilor și personalităților moștenite din alte vremuri vor fi dezamăgiți. Totul e remarcabil și exemplar în viața lungă și coerentă a Prințului Philip. Dar asta se poate vedea și înțelege numai după ce faptele sînt lăsate să vorbească iar înțelesul de dincolo de ele e respectat pe deplin.

Faptele spun că Prințul Philip, pe care ne-am obișnuit de un amar de ani să îl vedem în uniforme superbe la ocazii de mare pompă nu a fost un răsfățat al sorții. Viitorul Prinț Philip a fost, mai întîi, un dezmoștenit.

Philip s-a născut în familia regală a Greciei dar a cunoscut din primii ani de viață exilul, sărăcia și asprimea vieții. După ce familia regală a fost izgonită din Grecia, Philip a trăit, o vreme, în Franța, fără mijloace și răsfăț. După 5 ani de despărțire de propria mamă, Philip a fost trimis în Anglia, unde a continuat sărăcia și a primit o educație spartană, în școli mai mult decît severe. Viitorul lui mentor Karl Hahn, un german evreu convertit și mare întemeietor de școli, l-a primit într-o instituție de învățămînt despre care s-a spus că era mai asemănătoare cu o temniță, o mînăstire sau un lagăr de muncă. Adolescența austeră a lui Philip și-a urmat logica și a continuat în armată, unde severitatea, riscul și disciplina au continuat să îl condiționeze.

În 1947, o poveste de dragoste adevărată pînă la romantismul de roman sentimental l-a adus lîngă viitoarea Regină Elizabeta. Din 1952, noul Prinț Philip a fost inseparabil, impecabil și indispensabil pentru Coroana britanică. Ceva ce englezii numesc ”public service” și e mai mult decît simpla datorie de serviciu a devenit a doua, poate chiar singura, natură a Prințului Philip. Philip și Elizabeta au devenit și au rămas imaginea perfectă, intangibilă și necomentabilă a Coroanei ca întrupare a noțiunilor abstracte de stat și națiune (cu o formulă folosită de marele istoric britanic Robert Tombs).

Dincolo de faptele care vorbesc despre o viață de privațiune, simț al datoriei, răbdare și consecvență, Prințul Philip a fost tot ceva indescifrabil: punctul fix care permite unei națiuni să se recunoască. Philip a fost istoria însăși iar dacă această afirmație pare deplasată, impresia vine tocmai din unicitatea acestui om greu comparabil. Căci Philip a dat o capodoperă umană complicată și naturală: un om care a purtat cu discreție o țesătură mitică greu de înțeles pentru ochi și imediat de recunoscut în portretul care surprinde identitatea națiunilor.

Astfel, Philip a fost englezul perfect dar asta numai în măsura în care același om a fost o sinteză europeană totală. Nimeni nu poate spune că e mai european și nimeni nu e mai sadea englez decît Prințul Philip. Născut în Grecia, educat în Franța, Germania, Scoția și Anglia, etnic german și danez, ortodox trecut prin căsătorie la anglicanism, Philip a sosit în Marea Britanie străin de Marea Britanie și a devenit cea mai britanică persoană umană a generației lui. Philip a ilustrat calitatea umană supremă a integrării totale într-o civilizație ce nu i-a fost dată prin naștere. Nu doar lingvistic și decorativ, după modelul, oricum stimabil, al celor ce reușesc să vorbească și să se poarte ca localnicii. Philip a devenit britanic printr-un act prelung de stoicism organic în care a preluat valorile, morala și obișnuințele neobișnuite ale britanicilor. Cu acest act, petrecut invizibil și imposibil de reconstituit, Philip a dat națiunii britanice un lucru inestimabil: imaginea propriei alcătuiri.

Continuă: Un prinț oarecare(II) - de la Londra, Traian Ungureanu.

Vezi și: Memoriile unui ziarist BBC.

Previous Next

XS
SM
MD
LG