Linkuri accesibilitate

Un secol de la Trianon. La Budapesta 4 iunie e tratată ca zi doliu. La București e sărbătorită (Adrian Cioroianu/Adevărul.ro)


Revista presei de la București.

Istoricul Adrian Cioroianu publică pe blogurile Adevărul prima parte a unui text despre semnificațiile zilei de 4 iunie. Constată că, la o sută de ani de la încheierea Tratatului de la Trianon, acest dosar este „unul sută la sută politic – adică la îndemâna majorităţilor parlamentare din cele două ţări. Iar istoricii, din ambele părţi, nu sunt neapărat consultaţi când se iau astfel de decizii politice”. Așa se face că, la inițiativa guvernului condus de Viktor Orban, la Budapesta 4 iunie e tratată ca zi doliu. Simetric, Bucureștiul a decis celebrarea acestui moment. În opinia lui Cioroianu, trebuie pus punctul pe i : „înainte de 1914, nu maghiarii (ca oameni sau cetăţeni) au fost problema relaţiilor etnice în Transilvania – ci politica de maghiarizare, care (la cumpăna dintre secolele XIX şi XX) deja avea de confruntat mişcări naţionale din ce în ce mai viguroase (româneşti sau slave etc.). (…)În termeni geopolitici, incapacitatea Ungariei de a-şi controla arealul lărgit este confirmarea axiomei potrivit căreia orice centru slăbit va avea probleme în a-şi controla periferiile”. Austriecii au fost mult mai abili în a trata cu minoritățile, susținându-le la un moment dat aspirațiile naționale. Era de preferat, decât să cadă pradă propagandei rusești. Ungurii în schimb au preferat „maghiarizarea forțată”. Motivul pentru care Ungaria a pierdut Transilvania și alte teritorii în favoarea statelor vecine, ține de demografie, iar asta, spune Cioroianu, va dezvolta în partea a doua a articolului.

Sondajele arată că Victor Ponta crește în sondaje. Ștefan Vlaston (blogger Adevărul de asemenea) pune fenomenul pe seama „populismului deşănţat” practicat de fostul premier : promite fără nicio jenă că „va lua de la bogați și va da la săraci”. Or Ponta numai asta știe : în 2010, ar fi impozitat („călărit”, scrie Vlaston) marile companii ca să alimenteze cu bani „săracii”, inclusiv aceia care nu vor locuri de muncă. Și asta vor face, dacă PSD și Pro-România vor ajunge iar la putere. Planul este să-i treacă pe liberali pe poziția de guvern interimar până la alegeri, silindu-i astfel să mărească pensiile și alocațiile cu acele procente astronomice – și se vor găsi destui care să îi voteze pentru asta. După alegeri însă, se va pune placa cu „greaua moștenire” și Ponta va trece la impozitarea samavolnică a marilor companii, adică a bogaților, adică a celor care fac locuri de muncă și plătesc taxe și impozite la buget.

Pe site-ul republica.ro, Cladiu Vuță atrage atenția că mâine România așteaptă o veste crucială : va fi sau nu retrogradată de agenția de rating Standard&Poor’s. Dacă primește calificativul BBB-, adică perspectivă negativă, împrumuturile externe se vor face la dobânzi explodate. „Ratingul creditului suveran reprezintă o evaluare independentă a bonității unei țări (...) (și) poate oferi investitorilor informații despre nivelul de risc asociat cu investițiile efectuate într-o anumită țară sau în datoria acelei țări, dar și asupra riscului politic”, este explicația analistului.

Criză mare de de lideri politici cu anvergură, arată Victor Pițigoi pe site-ul ziare.com. Ia la rând formațiunile politice din Parlamentul României. Două situații merită pomenite aici: USR-ul, care ar fi avut un lider adevărat, pe Nicușor Dan, dar l-a îndepărtat, și UDMR-ul, care a avut mai mereu lideri, valabili în măsura în care celelalte partide au fost/sunt conduse prost. „Așa e viața, nimeni nu poate fi condamnat pentru prea mult noroc”.

XS
SM
MD
LG