Linkuri accesibilitate

Un semn de întrebare: Teatrul și arta deasupra politicului? (VIDEO)


Reflecții de spectator la Festivalul Național al Teatrului, București 2018.

Am auzit repetat la București, în contextul actualului Festival Național al Teatrului, că arta și cultura, în discuție fiind teatrul, ar fi separate de politic, că s-ar situa undeva deasupra acestuia din urmă. Veche aserțiune folosită în cele mai diverse ocazii, ca formulă pro-domo, împăciuitoristă, sau, în alte situații, justificînd colaboraționismul sub regimuri politice certate cu democrația.

Despre teatru și politic în marginea FNT 2018
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:36 0:00
Link direct

Este, poate fi, se poate situa un Festival Național de Teatru în afara sferei politicului? Greu de acreditat o asemenea idee atunci cînd în program figurează un Regele moarea lui Eugen Ionescu, pledoarie, într-un sens, împotriva dictaturii și cultului personalității, atît de actuală și astăzi la aproape 70 de ani de la premieră.

Sau chiar aparent doar nevinovatul Pescăruș cehovian, pledoarie pentru înnoire într-o Rusie imperială scufundată în provincialism, sărăcie, decadență, și pe care regizorul Andrei Șerban îl dirijează spre un final pledînd pentru teatrul liber, „independent”.

Nina/Savina Mihai în „Pescărușul” de Anton Cehov la unteatru
Nina/Savina Mihai în „Pescărușul” de Anton Cehov la unteatru

Teatrul liber și „independent”, cel puțin în cazul celui denumit unteatru, trăiește într-o fostă hală de fabrică, arătînd ca o ruină monstruoasă a trecutului, cu o sală în care ai uneori senzația că te sufoci, cu senzația de claustrofobie, pe niște gradene tremurînde și – din ce se spunea în jurul meu – teama repetării unui incendiu de club nimicitor, asemenea celui de la Colectiv, aflat încă în conștiința tinerilor bucureșteni.

Clădirea fostei fabrici ce adăpostește „unteatru” la București
Clădirea fostei fabrici ce adăpostește „unteatru” la București

Dacă echipa de pe scenă, cu actorii minunați reuniți de unteatru și Andrei Șerban, transformă miraculos seara, pentru ceva mai mult de două ore, într-o bucurie a intelectului, odată ieșit în stradă te regăsești din nou în fața unui oraș arhitectonic și nu numai, ciopîrțit, bolnav încă după 30 de ani de „independență” și libertate. Ca într-o altă… piesă de teatru, ca într-un alt, nesfîrșit, festival al incompetenței, neputinței și corupției clasei politice la putere.

Regizorul Kiril Serebrenikov la audierea preliminară de la un tribunal din Moscova, 17 octombrie 2018
Regizorul Kiril Serebrenikov la audierea preliminară de la un tribunal din Moscova, 17 octombrie 2018

Este, poate fi, Festivalul Național de Teatru „deasupra” (între ghilimele) politicului, atunci cînd în această seară în cadrul său se proiectează „Leto” (Vara), filmul apreciat la Cannes, al regizorului rus Kiril Serebrenikov? Serebrenikov trăiește chiar zilele acestea coșmarul unui proces cu iz politic, început la Moscova cu audieri preliminare la 17 octombrie, după mai bine de un an de izolare de lume, de sechestrare, pedepsit cu un arest la domiciliu mereu reînoit, ultima oară în septembrie.

Fără a fi un opozant deschis al președintelui Vladimir Putin, regizorului, care a participat la demonstrații de protest antiguvernamentale și este detestat de Biserica Ortodoxă rusă pentru vederile sale scenice neortodoxe, i s-a intentat un proces sub acuzații de fraudă publică, pe care directorul Teatrului Gogol, le consideră o manevră politică; una din cele multe împotriva unei intelectualități ruse ce încearcă să-și păstreze independența de gîndire.

Nu știu cum va a decurs proiecția filmului „Leto” de astă-seară la Festivalul Național de Teatru, dar anterior se anunțase că spectatorilor li se va oferi ocazia de a trimite mesaje de sprijin regizorului rus; un gest, desigur, politic.

Cine crede sau încearcă să împace posibile antagonisme declarînd că teatrul ar fi sau ar fi fost vreodată în ultimii 70 de ani „deasupra” politicului nu are decît să citească evocările regizorului Lucian Giurchescu, în cartea sa de amintiri, scrisă în dialog cu Vera Molea, apărută la Editura Eikon, și aflată zilele acestea pe masa plină de cărți despre și cu teatru de la Centrul de presă al Festivalului – sau HUB-ul, cum este la modă să se spună acum în România – de la Hanul Gabroveni.

XS
SM
MD
LG