Linkuri accesibilitate

Un ziar în fiecare seară: „Natura”


Invitata emisiunii este Lilia Curchi.

„Revista Natura readuce în luna octombrie subiectul vânătorii. Colega noastră, Silvia Ursul, descrie situaţia observată pe lacurile de la sudul republicii, la acest început de octombrie. Aici vânătorii ieșiseră cu arma. Păsările erau speriate și hăituite de cei care se ascundeau prin stuf. Și mai grav este că se împuşca și în arii protejate, precum lacul Manta, care face parte din Rezervația Biosferei „Prutul de Jos”. Doar la Beleu nu se vâna, scrie Silvia Ursul.

Numărul din octombrie aduce un interviu cu Iuliana Cantaragiu, Secretar de Stat la Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului. Aflăm despre reforma de mediu și priorităţile în soluţionarea problemelor din domeniu.

Prin pagina „Descoperă Moldova”, de această data, ajungem imaginar pe traseul Japca - Vadul Râșcov, pentru a admira pitorescul Nistrului şi farmecul satelor încărcate de istorie.

Iar de la cercetătorul literar Mihai Papuc aflăm despre munca de punere în valoare a scriitorilor din spaţiul basarabean, ani la rând neglijaţi și rămași necunoscuţi, în special din cauza cenzurii.

În luna octombrie, revista Natura vine la pachet cu două ediţii speciale - una dedicată patrimoniului natural din bazinele hidrografice ale Dunării şi Prutului şi alta care deschide drumul spre înţelegerea aspectelor de lobby şi advocacy în domeniul protecţiei mediului.

La final, Sorenela Reniţă ne invită să vizităm oraşul pisicilor – Riga.

Pentru a fideliza abonaţii şi în 2020, redacţia lansează un concurs cu premii, iar detaliile le găsiţi în Natura.

[Transcriere: Alla Ceapai]

XS
SM
MD
LG