Linkuri accesibilitate

Vasile Botnaru: „Istoria înseamnă să clădești viitorul, nu doar trecut” (VIDEO)


La prima dezbatere din cadrul proiectului, organizată la Chișinău
La prima dezbatere din cadrul proiectului, organizată la Chișinău

Despre cea de-a doua dezbatere care a avut loc la Universitatea din Cahul din cadrul proiectului Europei Libere „Antiostalgia – privind spre viitor”.

La Universitatea din Cahul a avut loc a doua dezbatere a Europei Libere din seria „Antiostalgia – privind spre viitor”, seria care a fost inaugurată luna trecută la Chișinău cu o discuție despre invazia Cehoslovaciei din august 1968. De data asta, tema a fost fosta poliție politică din perioada comunistă, valoarea libertății de exprimare și ideea lustrației. Invitații Europei Libere la Cahul au fost Dorina Datcu Diaconescu, analistul Igor Munteanu și istoricul Vitalie Ponomariov de la Universitatea din Cahul. Moderatorii dezbaterii au fost colegii noștri Eugenia Crețu și Vasile Botnaru, cu care a stat de vorbă Valentina Ursu.

Vasile Botnaru: „Istoria nu înseamnă doar trecut, istoria înseamnă să clădești viitorul”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:05:25 0:00
Link direct


Vasile Botnaru: „De această dată, nu pur și simplu la Cahul, ci la Universitatea de la Cahul, și anume în blocul unde studiază – la Facultatea de Economie și la Drept – viitorii parlamentari,

Istoria înseamnă să clădești viitorul...

politicieni, factori decidenți. Și noi am insistat să venim în acest mediu, pentru că istoria nu înseamnă doar trecut, istoria înseamnă să clădești viitorul. Și cu studenții încercăm să discutăm în special despre raportul omului mic cu poliția secretă, cu statul, cu tentaculele lui.

Dezbaterea asta ar trebui de fapt să ne pună pe gânduri, dar mai ales vor ei să lase trecutul în urmă, cel care ne marchează, cel care produce victime astăzi și să nu ia în viitor metodele trecutului, care, din păcate, vedem că pe ici-colo renasc. Aduceam chiar în dezbatere exemplul acesta că în Duma de Stat a Federației Ruse se discută despre un proiect de lege care ar permite unor drujine (echipe) să urmărească ce se întâmplă pe Internet, să-i toarne pe cei care vor fi ponegrind regimul, guvernarea etc. Și tocmai de asta noi am încercat să vorbim în termenii aceștia.

Igor Munteanu, care reprezintă IDIS „Viitorul”, a făcut trimitere la o practică. Inițiativa lor a fost ca angajații, oamenii care elaborează politici publice la IDIS „Viitorul” să declare pe propria răspundere că nu au colaborat cu poliția secretă, poliția politică, că nu au lucruri reprobabile, care să li se reproșeze. Iată un exemplu de punere în aplicare a acestor discuții în aparență academice.”

Vorbitorii de la dezbaterea din Cahul, de la stânga la dreapta: Eugenia Crețu, Igor Munteanu, Dorina Datcu-Diaconescu și Vitalie Ponomariov
Vorbitorii de la dezbaterea din Cahul, de la stânga la dreapta: Eugenia Crețu, Igor Munteanu, Dorina Datcu-Diaconescu și Vitalie Ponomariov

Europa Liberă: Cine trebuie să dea astăzi răspuns la întrebarea de ce în Republica Moldova nu s-a reușit să fie adoptată o lege a lustrației?

Vasile Botnaru: „Trebuie să răspundă, în primul rând, parlamentarii care au respins această idee, care au afișat îndoieli pe atunci probabil justificate. Iată, dl Vitalie Ponomariov, istoricul și consilierul local, a făcut trimitere la îndoielile pe care le-a avut, de exemplu, Constantin Tănase, când pe vremea lui Vladimir Voronin, dacă s-ar fi aplicat lustrația, ar fi putut deveni armă împotriva unei categorii anume de activiști, de luptători. Țineți minte, de exemplu, ce spunea președintele Lucinschi, justificat sau nu?”

Europa Liberă: Că dacă s-ar fi votat o asemenea lege, s-ar pierde intelectualitatea...

Vasile Botnaru: „Da, rămânem fără intelectualitate... Însă și această prezumptivă acțiune a produs foarte mult rău, pentru că umbra suspiciunii a căzut pe întreaga intelectualitate și de asta este un subiect foarte delicat și va continua să fie, dar eu sunt de acord cu cei care pledează pentru lustrație că, nerezolvată, problema asta stă ca un schelet în dulap.

O generație nouă ulterioară sau proximă de politicieni va trebui să pună această problemă, chiar dacă potențialii colaboratori cu poliția politică rămân tot mai puțini, dar nu uităm și povestea cu dosarele care mai întâi au ajuns la Tiraspol, după aceea au ajuns la Moscova. Într-adevăr, atâta timp cât sabia asta a lui Damocles stă deasupra capului politicienilor, societatea este în drept să creadă că multe acțiuni s-ar putea să fie dictate de această dependență de dosare.”

Europa Liberă: Ați avut și un oaspete de peste Prut, cea care a fost eroina unei emisiuni „Pur și simplu”. În România, lucrurile au avansat cu pași mai rapizi.

Dorina şi Securitatea (I)
Așteptați
Embed

Nici o sursă media

0:00 0:12:09 0:00

Vasile Botnaru: „Da, este Dorina Datcu-Diaconescu, care a venit din film. Așa practicăm noi și la a doua dezbatere – un personaj din film vine chiar în sală. Dorina a povestit despre experiența ei. Și eu cred că este exemplul foarte elocvent de un om temerar, care a mers atunci pe contrasens, în răspăr. Și societatea are nevoie de asemenea oameni care cred în propria libertate, cred în ceea ce scrie în Constituție. Și i-am îndemnat pe tinerii din auditoriu să ia acest exemplu, ei știind foarte bine din propriile lor experiențe modeste că nici la grădiniță, nici în școala începătoare, nici la universitate oamenii care merg în răspăr, care au voința să pună piciorul în prag nu sunt foarte agreați. Ei sunt incomozi, ei fac deranj.

Or, oamenii aceștia, de fapt, determină autoritățile să se gândească, să renunțe la decizii neghioabe, să măsoare de șapte ori și când masa critică sau o masă minimă de cetățeni se opun, atunci există șansa ca societatea să se protejeze de dezastrele care s-au întâmplat în istorie. Igor Munteanu a făcut trimitere la Akaki Akakievici din opera nemuritoare a lui Cehov. Mai periculoși decât politicienii și deputații nerozi sunt cetățenii care încuviințează aceste nerozii politice.”

Previous Next

XS
SM
MD
LG