Linkuri accesibilitate

Vera Florea (Rusia): „Nu cred că electoratul din Moscova va fi activ ca cel din Europa”


Vera Florea, stabilită în Rusia de peste 30 de ani.
Vera Florea, stabilită în Rusia de peste 30 de ani.

Preşedintele Igor Dodon  a îndemnat diaspora din Rusia să participe activ la al doilea scrutin al alegerilor prezidenţiale și a amintit că la primul tur au votat mai puțin de 6 mii de persoane deși erau deschise  17 secții de votare. Iar diaspora moldovenească din Rusia este estimată la sute de mii.

Igor Dodon a încercat să -i atragă la urne și cu o promisiune: că va negocia la începutul anului o nouă amnistie cu Moscova pentru moldovenii care au încălcat legislația migrației, dar că prioritate vor avea cetățenii moldoveni care au votat.

Diaspora a votat masiv la primul tur al prezidențialelor dar este vorba de diaspora din Occident, care o sprijină aproape în exclusivitate pe lidera PAS, Maia Sandu. Ceea ce l-a făcut pe Dodon să vorbească despre un „electorat paralel”.

Profesor universitar, Vera Florea, originară din Nisporeni, s-a stabilit de peste trei decenii în Federația Rusă. Chiar dacă se află la mii de kilometri, își dorește o Moldovă fără corupție și un viitor prosper pentru cetățenii țării.

Interviuri electorale cu diaspora: Vera Florea, Rusia.
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:13:54 0:00
Link direct

Europa Liberă: Duminică, 15 noiembrie, cetățenii cu drept de vot din Republica Moldova își vor alege președintele pentru următorii 4 ani. Cât de importante sunt aceste alegeri pentru voi, cei din diasporă și, mai cu seamă, pentru cei care ați ales străinătatea și v-ați stabilit acolo, în Rusia?

Vera Florea: „Sunt foarte importante aceste alegeri, fiindcă, judecând după rezultatele primului tur, cred că ne așteaptă o surpriză sau, poate, un vânt de primăvară. Aici la noi, în Rusia, deja au apărut primii fulgi de zăpadă, dar mă gândesc la primăvară, că totuși un vânt de primăvară care să pornească apele înspre bine, înspre prosperitate, iată ce ne dorim noi. Desigur că sunt foarte importante pentru noi aceste alegeri, cu toate că, discutând cu pământenii mei, vreau să spun că lumea a pierdut încrederea în toate procesele politice care se întâmplă la noi în țară și de aceea au manifestat o activitate politică foarte scăzută.

Foarte puțini din cunoscuții mei au fost la alegeri, nu s-au dus la alegeri, pentru că nu cred în rezultate pozitive. Asta pe de o parte, pe de altă parte, noi știm că toate alegerile se falsifică. Clar că de data asta ne-au bucurat rezultatele, că totuși nu așa de multă lume l-a votat pe dl Dodon, cu toate că foarte mulți moldoveni de-ai noștri se văd alături de Dodon și cred că numai Dodon poate să scoată țara din sărăcie.”

Europa Liberă: În primul tur de scrutin, cele mai multe voturi în Rusia le-a obținut Usatîi. Cum se explică faptul că pentru Renato Usatîi au votat mai mulți decât pentru Igor Dodon?

Vera Florea: „Dl Dodon timp de 4 ani de zile s-a transformat într-un politician îngâmfat, încrezut în sine, care nu a manifestat grijă față de oameni, dar Usatîi în perioada când s-a început pandemia nu știu de unde a găsit bani, de unde a găsit surse, dar a organizat transportul, repatrierea moldovenilor de aici, din Rusia, fiindcă s-a început panica și gestul acesta eu cred că a fost hotărâtor pentru situația care s-a creat. Pe de altă parte, dl Dodon face impresia unui om mincinos, să spunem pe de-a dreptul – astăzi spune una, mâine spune alta.

Oamenii nu mai au încredere într-însul, chiar și acei care se află aici, în Rusia, fiindcă au trecut 4 ani și noi nu vedem că ceva s-a schimbat, adică el a contat pe relațiile cu Rusia și noi ne gândeam că, da, într-adevăr, Rusia e o țară bogată și ne gândeam că Dodon o să deschidă proiecte interesante, o să deschidă filiale de fabrici, uzine, ceva va face pentru țara noastră mai cu perspectivă, de durată, nu numai în sensul acela că ei le dau voie moldovenilor noștri să lucreze în Rusia, dar unde ei nu sunt stimați, sunt exploatați ș.a.m.d. Și nu s-a schimbat absolut nimic.”

Europa Liberă: Igor Dodon totuși s-a manifestat ca un politician care s-a orientat spre relația politică cu Rusia, a avut peste 35 de întrevederi cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, iar președintele rus a avut un îndemn către cetățenii Republicii Moldova și a chemat chiar să-l voteze pe Igor Dodon. Acest îndemn al lui Vladimir Putin e luat în calcul de cetățenii Republicii Moldova care se află acolo, în Rusia?

Vera Florea: „Eu cred că nu. Lumea a obosit de promisiuni false. Ce s-a făcut, ce s-a schimbat? Nu văd nimic deosebit. Ce contribuție a adus dl Dodon ca președinte în relațiile cu Rusia? Nu văd absolut nimic. Singurul lucru e că s-au ușurat condițiile de a primi cetățenia Federației Ruse pentru oamenii care vor să trăiască în Rusia, dar eu cred că acesta-i un moment mai mult legat de politică, dar în plan economic nu văd nimic deosebit, nu văd pe rafturile magazinelor produse din Republica Moldova, unde și unde pe la piață se mai vând prune și mere; vinurile noastre nu prea sunt, nu le văd chiar atât de des pe rafturile magazinelor.”

Europa Liberă: Pentru că vorbim despre un record în diasporă pe timp de pandemie, moldovenii din străinătate au făcut istorie în primul tur al alegerilor, depășind toate recordurile de până acum în ceea ce privește participarea la vot. Datorită rezultatului votului de peste hotare, balanța s-a înclinat în favoarea Maiei Sandu pe ultima sută de metri. Totuși, 150 de mii de moldoveni au stat la coadă ca să voteze.

Vera Florea: „Da...”

Europa Liberă: Atât de mare e dorința asta de schimbare?

Vera Florea: „Da, desigur! Înainte de toate, eu explic acest fapt prin aceea că Dodon și-a permis să-i insulte, și-a permis să-i înjosească pe oamenii care și-au lăsat familiile, și-au lăsat copiii și au plecat în străinătate nu de viață bună. Diaspora din Europa, din străinătate își aduce contribuția la economia țării. Dacă nu ar fi susținerea materială a rudelor noastre, a prietenilor, a oamenilor care se află în Occident, eu nu știu cu ce ar mai trăi bătrânii și oamenii care se află în Moldova. Pe de o parte, transferurile de bani, iar pe de altă parte, banii care vin în Moldova, într-o măsură oarecare acești bani se transformă în economie din contul vânzării, cumpărării, al investițiilor diferite. Eu nu înțeleg de ce Dodon și toți politicienii care îl înconjoară nu vor să recunoască acest lucru: milioane, miliarde de euro și de dolari se aduc în țară, de altfel nu știu cum ar mai exista și cum ar mai trăi oamenii noștri în Moldova.”

Europa Liberă: Deci, declarația pe care a făcut-o precum că există un „electorat paralel” în străinătate a deranjat?

Vera Florea: „Da, cuvintele acestea au atins strunele sufletului oamenilor care au pătimit, care și-au lăsat copiii, casele. Eu cunosc foarte mulți, dar am mulți prieteni, multe rude care au fost nevoiți să-și lase casa, copiii, s-au distrus familii, s-au jertfit pentru un viitor mai bun. Asta nu-i politică, asta-i pur și simplu o sursă de existență și sunt niște lucruri elementare pe care ar trebui politicienii să le înțeleagă, că lumea cu studii superioare, învățători, medici au plecat peste hotare ca să muncească nu pe specialitate, nu de bunăvoie. Și desigur că asta a fost o insultă, asta-i bătaie de joc.”

Europa Liberă: Voi acolo între voi discutați? Iată, de exemplu, pentru duminică va fi mobilizare, există interes ca lumea să meargă masiv la vot?

Vera Florea: „Data trecută când am fost la alegeri, la Ambasada Republicii Moldova era foarte multă lume și foarte mulți oameni erau aduși de la construcții, de la uzine, fabrici, de la locurile de muncă erau aduși cu autobuze, alături de ei erau milițieni, polițiști, au fost organizați. Dar acum, ținând cont de faptul că totuși puțini moldoveni se află în Federația Rusă în legătură cu pandemia, nu cred că o să aibă de unde strânge atâția moldoveni pe care să-i aducă organizat să voteze.”

Europa Liberă: Există frică pentru această pandemie de coronavirus, ar putea să-i facă pe unii cetățeni să fie mai rezervați să ajungă la secția de votare?

Vera Florea: „Da, eu cred că da, fiindcă, începând de mâine-poimâine, elevii nu vor mai merge la școală, studenții stau acasă, situația cu coronavirusul nu este chiar bună în Federația Rusă și în Moscova. Am și cunoscuți care suferă și chiar care au murit.”

Europa Liberă: Și atunci când o să aruncați buletinul de vot în urnă, pentru ce așteptări o să votați?

Vera Florea: „Pentru Republica Moldova ar fi bine dacă s-ar deschide mai multe proiecte, mai multe inițiative legate de dezvoltarea economiei. Desigur că îmi dau prea bine seama că dna Maia Sandu de data aceasta va câștiga alegerile și mă gândesc că ea va fi următorul președinte. Sigur, mă bucur că este o doamnă cinstită, este o doamnă care vrea să schimbe situația în Republica Moldova.”

Europa Liberă: Moldovenii sunt pregătiți să aibă o femeie în fruntea țării?

Vera Florea: „Moldovenii cred că da. Chiar un cunoscut de-al meu zice că el crede că mai bine să fie o femeie...”

Europa Liberă: În Rusia sunt deschise 17 secții de votare, 7 dintre secțiile de votare sunt în Moscova.

Vera Florea: „Sunt de ajuns, dar eu nu cred că electoratul din Moscova va fi tot atât de activ ca și electoratul din Europa.”

Europa Liberă: Chiar este o diferență între moldovenii aflați în Federația Rusă și moldovenii aflați în Occident, când e vorba despre felul cum înțeleg să voteze unii și alții?

Vera Florea: „Da, desigur, e o diferență foarte mare. Aceștia sunt oameni absolut diferiți, care au alte valori.”

Europa Liberă: Cine au alte valori?

În Rusia eu mă gândesc că dacă Renato Usatîi își îndeamnă alegătorii s-o voteze pe Maia Sandu, atunci Dodon ca politician își pierde valoarea.

Vera Florea: „Acei din Occident, din Europa și acei care locuiesc aici și lucrează aici, în Rusia. Totuși, noi trebuie să ținem cont de faptul că presa, mentalitatea, mediul în care trăiesc oamenii influențează opinia, procesul de a lua o hotărâre oarecare. Și, în primul rând, desigur că mulți moldoveni de-ai noștri care lucrează aici nu vor să-și piardă locul de muncă și noi înțelegem prea bine că merge o luptă de a atrage Republica Moldova ori înspre Occident, ori înspre Federația Rusă, noi înțelegem prea bine lucrurile acestea. În Rusia eu mă gândesc că dacă Renato Usatîi își îndeamnă alegătorii s-o voteze pe Maia Sandu, atunci Dodon ca politician își pierde valoarea, că dacă Usatîi așa ferm și convins a luat hotărârea s-o susțină pe Maia Sandu, poate o să avem o surpriză plăcută.”

Europa Liberă: Și aceste alegeri arată cât de divizată rămâne a fi societatea moldovenească. Ce idei ar putea totuși să consolideze societatea aceasta atât de polarizată, atât de scindată?

Vera Florea: „Să scăpăm de sărăcie, să scăpăm de corupție, să scăpăm de oamenii care nu știu a conduce țara, de politicieni incapabili să vadă problemele adevărate ale țării noastre, dar problemele adevărate sunt legate, în primul rând, de economie. Parlamentul nostru este format din 3 grupuri de oameni care apără interesele mafiotice, fiecare vrea să-și rezolve problemele sale și nicidecum nu-s cointeresați și nu se gândesc la problemele omului de rând, adică la oamenii care au muncit o viață și primesc niște pensii mizerabile. Și desigur că asta ne doare foarte mult.”

Europa Liberă: Care e calea cea dreaptă pe care trebuie să se îndrepte Republica Moldova?

Vera Florea: „Calea cea dreaptă e să fim gospodari acasă la noi. Desigur, ca un stat suveran, ca un stat independent, cu sprijinul României și al Uniunii Europene, eu cred că asta este adevărata cale a dezvoltării Republicii Moldova. Și să se acorde mai multă atenție la problemele economice. Primii pași pe care i-aș sugera eu Maiei Sandu, anume economia și poate și noi am putea să producem ceva care să se coteze pe piața mondială, adică și vinurile noastre, și fructele noastre, să putem concura cu mărfurile europene. Iată asta mi-aș dori în primul rând, fiindcă oamenii noștri de la nordul Moldovei, care îl votează pe Usatîi și l-au votat pe Dodon, i-au votat pe dânșii, în primul rând, pentru că ei au promis că au să-i ajute să-și poată realiza mărfurile în Rusia. Dar, după cum vedem, n-au fost multe rezultate pozitive în rezolvarea acestei probleme.

Desigur că ne gândim la Europa, poate Europa ne va ajuta, dar cred că, înainte de toate, noi înșine trebuie să ne gândim că este țara noastră, noi trebuie să fim stăpâni acasă și să ne aducem contribuția la dezvoltarea ei. Și desigur că lupta cu corupția și îmbunătățirea legislației, adică legile să fie legi, să se respecte legile, ca oamenii care investesc într-o afacere să fie siguri că o să fie protejați de stat, ajutați de stat, nimeni nu o să le pună piedici. Evident, alegerile au o importanță foarte mare pentru noi, pentru că ne alegem calea. Eu îi îndemn pe toți pământenii mei să iasă la vot duminică, să-și spună părerea și cu ajutorul lui Dumnezeu poate vom ieși cumva din sărăcie și vom merge înainte. Poate cumva se vor mai întoarce oamenii acasă, ca să scăpăm odată de sărăcie, cumva să ieșim la un mal, dar malul nostru e mai aproape de Europa, iată, în partea ceea văd Moldova noastră.”

Europa Liberă: Chiar dacă ești la Moscova?

Vera Florea: „Chiar dacă sunt la Moscova! Credeți că eu nu înțeleg lucrurile și nu le văd, nu văd tot ce se face? Eu înțeleg foarte bine, dar totuna nu am pierdut legătura cu țara, cu Moldova, retrăiesc profund aceste momente. Noi ne dorim ca noul președinte să găsească soluții de colaborare care să corespundă atât intereselor Rusiei, cât ale Moldovei, adică intereselor noastre naționale.”

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG