Linkuri accesibilitate

Videoconferință G7 pentru a coordona răspunsul la pandemia de coronavirus


Prim-ministrul Italiei Giuseppe Conte face apel la o „coordonare europeană”
Prim-ministrul Italiei Giuseppe Conte face apel la o „coordonare europeană”

Liderii G7 participă luni la o un summit extraordinar, în regim de videoconferință, pentru a coordona răspunsul la pandemia de coronavirus în domeniile sanitar, economic, financiar şi al cercetării. Într-un interviu publicat astăzi, înainte de summit, premierul italian, Giuseppe Conte, a declarat că Italia, care a cunoscut în premieră o răspândire atât de largă a virusului poate oferi o contribuţie semnificativă. El a făcut apel la “o coordonare europeană” strânsă a luptei cu contagiunea. Țara europeană cea mai afectată, Italia a înregistrat până duminică seara 1.809 de decese şi 24.747 de cazuri de infectare cu coronavirus, iar Conte a avertizat că vârful contagiunii încă nu a fost atins. Multe țări europene au luat până acum măsuri individuale, impunând controale la frontiere, restricționând circulația în interior sau închizând centrele comerciale și restaurantele. Astăzi, Cehia a izolat o regiune întreagă din est, iar în restul țării permite circulația oamenilor doar pentru a merge la lucru, la cumpărături de strictă necesitate și pentru alte activități indispensabile.

XS
SM
MD
LG