Linkuri accesibilitate

Vlad Țurcanu va fi propus pentru funcția de prim-vicepreședinte al Partidului Unității Naționale


Vlad Țurcanu

Fostul președinte al Partidului Popular Românesc, Vlad Țurcanu, va fi propus pentru funcția de prim-vicepreședinte al Partidului Unității Naționale. Liderul PUN, Octavian Ţîcu, a declarat într-o conferință de presă că în viitorul apropiat va avea loc ședința Consiliului național republican al PUN, la care va fi discutată această propunere, informează agenția IPN.

Vlad Țurcanu a spus că „în preajma unui an electoral deciziile care se impun sunt unele de principiu, nu foarte ușoare, dar extrem de importante pentru ceea ce ar urma să se întâmple în 2020”. Vlad Țurcanu spune că a luat decizia de a se alătura lui Octavian Ţîcu și Partidului Unității Naționale pentru ca „împreună să consolideze polul românesc, să dea o replică puternică Partidului Socialiștilor și după aceea să îi adune împreună pe toți cei care gândesc și își văd viitorul în acest teritoriu, într-o formulă modernă, europeană și românească”.

XS
SM
MD
LG