Linkuri accesibilitate

Vladimir Bolea (PAS): Scumpirea recentă a pâinii este „un joc politic”


Vicepreședintele comisiei parlamentare pentru agricultură, deputatul PAS, Vladimir Bolea crede că recenta scumpire a pâini cu aproape 1 leu se explică numai prin „jocurile politice ale unor companii” care și-ar „plătii datoriile” față de anumite partide. Într-un interviu cu Europa Liberă, Bolea atrage atenția că prețul făinii a scăzut, așa că obiectiv nu există motiv pentru ca scumpirea să se facă în acest moment, în ajunul alegerilor generale anticipate. „ Vorbim de companii care vin dintr-o zonă unde se votează peste 90% pro partidele de zona roșie” a declarant Bolea în interviul cu Europa Liberă.

Interviul matinal cu deputatul PAS, Vladimir Bolea
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:12:39 0:00
Link direct

Vladimir Bolea: „În luna februarie, prețul la făină era 6,40 lei pentru un kilogram, în luna mai, astăzi, prețul la făină este de 5,80 lei pentru un kilogram. Deci, întrebarea apare, de ce nu s-a scumpit pâinea în luna februarie anul curent, când a fost un salt, din punctul meu de vedere, considerabil la prețul făinii, și l-au scumpit acum, când prețul scade.”

Europa Liberă: Și răspunsul care ar fi?

Vladimir Bolea: „Și răspunsul e că este un joc politic în care sunt incluse unele companii, probabil au niște obligațiuni față de unele partide politice și își plătesc niște polițe, așa se numește, le scot la iveală și le plătesc niște polițe, mai ales că noi vorbim despre o companie care vine dintr-o zonă unde tradițional se votează 90 la sută pro-partidele roșii, de stânga din Republica Moldova.”

Este un joc politic în care sunt incluse unele companii, probabil au niște obligațiuni față de unele partide.

Europa Liberă: Într-o știre, unde era citat un administrator de la acea companie, d-lui zicea în felul următor: „De ce pâinea noastră ar trebui să fie mai ieftină decât cea de la Franzeluța?”, Franzeluța fiind întreprinderea de stat, precum bine știe toată lumea.

Vladimir Bolea: „Deci, noi vorbim despre niște produse cu importanță socială, care au un adaos comercial controlat de către stat. Și unica companie, în general, în Republica Moldova care produce pâinea socială este Franzeluța, care nu a majorat prețul la pâinea aceasta cred că de ani buni, nu a micșorat nici cantitatea de pâine pe care o produce și este o pâine foarte sănătoasă în realitate, fiindcă este produsă fără chimicale ca atare, dar eu nu înțeleg declarația pe care a făcut-o dânsul. El trebuie să țină cont că pâinea este un produs social important și are o marjă de adaos comercial în lanț verificat, inclusiv de la producerea făinii până la realizarea pe raft a pâinii e controlată de stat, cu adaos comercial controlat de stat.”

Europa Liberă: Iar eu ce am înțeles din această declarație e că s-au uitat alți producători la Franzeluța că a scumpit și au scumpit și ei.

Vladimir Bolea: Franzeluța nu a scumpit cu niciun bănuț, cu nicio zecime de bănuț nu a scumpit niciun produs de panificație, mai puțin la torturi și alte prăjituri, care, mă rog, se consideră mai de lux, așa de felul lor, și la care se folosesc diferite alte tipuri de ingrediente mai scumpe. Deci, pâinea la Franzeluța nu s-a scumpit, niciun sortiment de pâine.”

Vladimir Bolea (PAS): Nu mai este grâu în țară
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:46:44 0:00

Europa Liberă: O declarație a liderului partidului Dvs. de săptămâna trecută arăta în felul următor: „E o schemă, implicați în schemă ar fi toți, începând cu ministrul interimar al agriculturii și terminând cu alți jucători de pe piață”. O altă declarație a unui coleg de-al Dvs. de partid, Sergiu Litvinenco e că „scopul lui Igor Dodon e să crească prețul pâinii, iar ulterior să încerce să dea vina pe Maia Sandu”. De ce aceste declarații?

Vladimir Bolea: „Pentru că sunt alegeri parlamentare anticipate în data de 11 iulie anul curent și se străduie din răsputeri să se demonstreze incapacitatea de a menține prețurile, de a face raiul pe pământ și vor să demonstreze că un anumit personaj cu un anumit partid, toate persoanele pe care Dvs. le-ați numit – și ministrul interimar al agriculturii, și președintele sunt într-un partid politic, noi vorbim de Partidul Socialiștilor, acum au format acest bloc electoral, neavând, probabil, alte succese la activ, vor să demonstreze prin niște insuccese, în ciuda faptului că toți cetățenii din Republica Moldova conștientizează că cei din Partidul Socialiștilor sunt cei care controlează în continuare acest guvern.”

Europa Liberă: Dar și ministrul interimar a zis că scumpirea e nejustificată. Ce vrea să însemne asta?

Vladimir Bolea: „Pentru că din punctul de vedere al calculelor nu există niciun fel de justificare a majorării prețului. Majorarea prețului poate fi justificată atunci când, într-adevăr, s-au scumpit produsele, deci trendul este în scădere și eu cred că în următoarele luni vom observa un trend în scădere majoră a prețului la făină și la produsele de panificație.”

Europa Liberă: Cu toate acestea, și președinta Maia Sandu cumva a contribuit la acest grad de alertă, atunci când a cerut ca să fie stopat exportul de grâu sau această chestiune nu avea nicio legătură cu creșterea de acum a prețului?

Vladimir Bolea: „Ba da, pentru că iarăși vorbim de jocuri ale politicienilor legate cu evaziunea fiscală. Anul trecut noi am avut o recoltă de 569 de mii de tone de grâu. Dacă luăm media ultimilor 5 ani de zile, noi am avea un necesar consum intern uman și în zootehnie, în medie, de 450 de mii de tone anual, adică cam atâta ar trebui să avem noi. Diferă de la an la an, sunt ani în care avem 350-400 de mii de tone, dar o medie de 450 de mii de tone ar fi efectiv suficient ca în Republica Moldova să fie garantată securitatea alimentară în ceea ce privește produsele de panificație. Dacă noi vorbim despre cantitatea acumulată și raportată de către locuitorii noștri 569 de mii de tone, până la ziua de astăzi, iar datele le-am luat de la Ministerul Agriculturii, am fost astăzi înainte de a veni la Dvs. la emisiune, noi am exportat 117 mii de tone și dacă scădem din 569 (mii de tone) cele 117 (mii de tone) și necesarul de 450 de mii de tone pe care îl avem noi, noi vedem că în Republica Moldova la ziua de astăzi cantitatea de grâu e cu minus. Noi vorbim despre date statistice oficiale, deci grâul e cu minus, adică grâu nu mai este în țară. Adică, pe de o parte s-a consumat pe intern și s-a exportat 117 mii de tone. Deci, pe de o parte, grâul s-a terminat, efectiv s-a terminat, acolo dă cu minus deja și, în același timp, noi observăm, comparativ cu luna februarie anul curent, grâul în Republica Moldova costa 4,90 lei kilogramul, trendul în Republica Moldova la grâu e în scădere, astăzi este 3,80 lei kilogramul. În luna februarie, făina de grâu costa 6,40-6,30 lei, astăzi făina de calitate superioară costă 5,80 lei, vorbesc de prețurile la făină pentru producătorii de pâine, nu pentru magazine. Noi vorbim de marii producători care cumpără industrial făina și produc din ea pâine. Deci, în luna februarie, când făina era 6,30 lei, nu a fost nicio scumpire, nimic absolut, iar astăzi, când a scăzut la 5,80 lei, ceea ce-i cu 20 de bănuți mai scump decât a fost în octombrie 2020 făina, noi observăm o creștere a prețului la pâine.”

Europa Liberă: Și întrebarea firească e: ce se întâmplă, dle Bolea?

Vladimir Bolea: „Dar ce se întâmplă? Noi vorbim, în primul rând, despre...”

Europa Liberă: Ce credeți Dvs. că se întâmplă?

Trebuie, în primul rând, să vorbim despre o evaziune fiscală extraordinară în Republica Moldova.

Vladimir Bolea: „Eu cred că noi trebuie, în primul rând, să vorbim despre o evaziune fiscală extraordinară în Republica Moldova și despre faptul că Inspectoratul Fiscal, controlat și condus de către Ministerul de Finanțe, și nu de azi, de ieri, dar de toți 30 de ani, este total nefuncțional, pentru că agenții economici și-au permis să declare cantități pur și simplu de după ureche, statistica și realitatea sunt cu totul altele. Adică, statistic noi în țară nu mai avem niciun kilogram de grâu, ne dă cu minus, în realitate noi avem niște circuite economice normale, care sunt în trendul circuitelor economice în plan regional. Deci, pe de o parte, stocurile din Republica Moldova sunt egale cu zero sau cu nimic, sunt deja cu minus.

Când vorbim despre calcule pentru celelalte 2-3 luni de zile, din punct de vedere statistic, practic, Republica Moldova nu mai are grâu, dar când te uiți ce se întâmplă de facto pe piața din Republica Moldova, noi observăm și înțelegem că grâu este, că de altfel nu era trendul în scădere, dacă nu era grâu de fapt în Republica Moldova, dar reieșind din faptul că statistic grâu nu-i, trebuia interzis exportul, trebuia interzis în mod obligatoriu, pentru că noi vorbim despre o stare excepțională pentru siguranța alimentară a Republicii Moldova.

Când ajungi la zero, nu poți să exporți mai mult, nu mai poți să permiți nimănui să exporte, chiar dacă este o măsură total neliberală și neortodoxă din punct de vedere economic, dar noi vorbim despre siguranța alimentară a cetățenilor din Republica Moldova. Și din punct de vedere statistic, grâu nu mai este și atunci exportul trebuia interzis în mod obligatoriu.”

Europa Liberă: Apropo, acea interdicție a fost criticată de multă lume care tocmai asta zicea că nu e...

Vladimir Bolea: „Nu, până acum nu a fost niciun fel de interdicție la exporturile grâului în general, a fost o singură interdicție la exportul grâului din rezerva de stat. Sunt lucruri foarte diferite. Statul ca și proprietar al acelui grâu își poate permite să facă ce vrea el cu grâul și, în primul rând, statul trebuie să ajute cu grâu panificația, morăritul și zootehnia, și nu exportatorii.”

Europa Liberă: În acest an s-au scos mai întâi 16, aproape 17 mii de tone din rezerva de stat pentru a fi înnoită, așa cum a zis Agenția Rezerve de Stat, apoi 20 de mii de tone. De ce s-a întâmplat acest lucru?

Vladimir Bolea: „Acele 16.800 mii de tone erau în baza unei hotărâri din anul trecut, în vara anului trecut, Agenția Rezervelor de Stat s-a adresat la guvern și a fost votată o hotărâre prin care grâul trebuia înnoit. Deci, o dată la 4 ani, grâul se înnoiește, pentru că are termen de garanție, el se descalifică, din grâu alimentar noi în rezerva de stat avem numai grâu alimentar, noi nu ținem grâu furajer și este diferit prețul și calitatea se pierde și atunci se iau decizii de înnoire. O dată la 4 ani, grâul trebuie înnoit. Cele aproximativ 17 mii de tone despre care vorbiți Dvs. erau din roada anului 2016 și trebuiau înnoite anul trecut. Reieșind din faptul că vara anului trecut a fost una extrem de secetoasă, s-a luat decizia că el nu va fi înnoit, întrucât nu se știa cât va fi recolta finală. Când s-a strâns recolta finală, și noi știm că ea a fost de 569 de mii de tone la necesarul de 450 de mii, s-a luat decizia că e suficient grâu și ea trebuie înnoită, adică s-a permis de a fi înnoită.

Era extrem de important ca aceste 17 mii de tone să nu fie vândute unui agent economic.

Nu s-a reușit în octombrie-noiembrie așa cum trebuia și ea a fost înnoită în februarie. Problema din punctul meu de vedere intervine că în luna februarie era extrem de important ca aceste 17 mii de tone să nu fie vândute unui agent economic pentru a fi exportate sau vândute, că, mă rog, fiind proprietatea lui, putea să facă ce vrea cu dânsa, dar trebuiau date pentru panificație, trebuiau date pentru zootehnie și atunci ar fi avut impactul scontat. Adică, noi am păstrat 4 ani de zile acest grâu anume pentru a avea acest efect și el nu s-a întâmplat în luna februarie.”

Europa Liberă: Dar a fost vândut unui agent economic de ce?

Vladimir Bolea: „Ca să fie înnoit.”

Europa Liberă: Dvs. bănuiți ce stă în spatele acestei decizii despre care spuneți că nu a fost corectă?

Vladimir Bolea: „Să știți că următorul guvern unul dintre obiectivele pe care o să le aibă o să fie să investigheze ce s-a întâmplat cu acele 17 mii de tone de grâu. Noi avem foarte mulți politicieni care ies și vorbesc lucruri pe care le bănuiesc și niciodată nu se mai ajunge până la capătul lor. E ușor să arunci învinuiri, chiar dacă există bănuieli rezonabile, să spunem așa, dar în final eu cred că următorul guvern o să trebuiască să investigheze cum au fost administrate acele 17 mii de tone de grâu.”

Europa Liberă: Să concluzionăm, dle Bolea. Deci, pe de o parte, cineva face afaceri, inclusiv cu grâul statului?

Vladimir Bolea: „Da...”

Europa Liberă: Pe de altă parte, altcineva scumpește pâinea, s-ar putea nejustificat?

Vladimir Bolea: „Eu cred că da, eu cred că este nejustificată această scumpire a pâinii și am adus argumente. Și mai mult ca atât, eu cred că cât de curând o să mai vedem și multe alte lucruri, ceea ce nu înseamnă că noi trebuie să ne prindem în acest joc al sperietorilor, trebuie să mergem până la capăt în procesul de dezvoltare a Republicii Moldova, să lucrăm pentru timpurile bune.”

Europa Liberă: S-ar putea să se mai scumpească pâinea?

Vladimir Bolea: „Nu putem ști la ce o să joace, nu există niciun argument din punct de vedere economic. Mai mult ca atât, în rezerva de stat grâu este și eu cred că marii producători, să presupunem că în realitate în Republica Moldova nu mai este grâu, marii producători ar trebui în mod sigur mâine-dimineață să iasă cu declarații la Ministerul Agriculturii ca din rezerva de stat să li se elibereze grâu pentru producere și să nu permitem această majorare sub nicio formă, pentru că, dacă vorbim obiectiv că ar putea exista, adică sunt întotdeauna pârghii economice autentice și adevărate pentru a aplana aceste prețuri.”

XS
SM
MD
LG