Linkuri accesibilitate

Vot în prima lectură pentru ca angajații BNM să plătească cheltuielile de judecată, dacă sunt vinovați de prejudicii


Parlamentul a votat în prima lectură pentru a obliga angajații Băncii Naționale a Moldovei (BNM) să-și achite din propriul buzunar cheltuielile de judecată, dacă sunt condamnați pentru neîndeplinirea intenționată a atribuțiilor de serviciu, ducând la prejudicii grave în sistemul bancar. Deputații au cerut însă guvernului, autorul amendamentului controversat, să-l discute, înainte de votul în lectura a doua, cu donatorii externi, care l-au criticat pe motiv că poate afecta independența BNM. La adoptarea amendamentului în ședință de guvern, în lune iunie, premierul Ion Chicu a spus că acesta anticipează decizii de condamnare a angajaților BNM, foști sau actuali, în dosarele „furtului miliardului”. Legea actuală prevede că instituția achită cheltuielile de reprezentare legală ale angajaților. Amendamentul îi va obliga să restituie aceste cheltuieli, dacă instanța de judecată stabilește că acești angajații au „acționat cu rea-credință în acțiunile sau omisiunile legate de exercitarea atribuțiilor BNM, prin crearea prejudiciilor care au condus la destabilizarea a unei bănci comerciale, a sistemului bancar și au afectat situația macrofinanciară la nivel național”.

XS
SM
MD
LG