Linkuri accesibilitate

Zeci de mii de oameni au protestat împotriva formațiunii de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD)


Marș în susținerea AfD

Aproximativ 20.000 de oameni s-au adunat la un protest împotriva formațiunii de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), în orașul Braunschweig, unde AfD își ține congresul. „Dispăreți”, „Germania vă urăște”, „Fără naziști” sunt câteva din pancartele cele mai vizibile la protest. În ajun, constructorul de automobile Volkswagen, al cărui nume figurează pe fațada sălii unde se ține congresul, a cerut ca logo-ul său să fie acoperit pe durata manifestării.

Grupare eurosceptică, anti-migrațiune și anti-islamistă, AfD urma să-și întinerească la congres conducerea, pe fondul încercării aripii sale radicale de a-și mări influența în partid – notează agenția AFP. Cu 91 de fotolii de parlamentari, AfD este în prezent a treia forță politică din legislativul federal de la Berlin, după creștin-democrații cancelarei Angela Merkel și social-democrați.

XS
SM
MD
LG