Linkuri accesibilitate

Zelenski: Kievul se așteaptă la un nou schimb de prizonieri cu separatiștii susținuți de Rusia în estul Ucrainei


Volodimir Zelenski și Vladimir Putin (în prim-plan) la Paris

Kievul se așteaptă la un nou schimb de prizonieri cu separatiștii susținuți de Rusia în estul Ucrainei, a declarat sâmbătă președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Schimbul a fost hotărât de președinții rus și ucrainean la discuțiile de pace de la Paris, de la începutul acestei luni.

Zelenski și președintele rus, Vladimir Putin, în prima lor întâlnire nu au reușit să găsească un compromis care să pună capăt războiului de cinci ani care a ucis peste 13.000 de oameni, dar au convenit să reînvie procesul de pace și să accepte un nou schimb de prizonieri. „Schimbul ar trebui să fie mâine. Toți îl așteptăm”, a spus Zelenski, citat de agenția AP, adăugând că acest schimb este „cea mai dificilă sarcină din acest an”.

Liderii separatiști au confirmat că schimbul va avea loc duminică și au spus că se așteaptă să schimbe 55 de ucraineni pentru 87 de rebeli. La începutul acestei săptămâni, mass-media ucraineană a relatat că un tribunal din Odesa a eliberat 11 persoane acuzate de terorism în pregătirea acestui schimb. Alți patru au fost eliberați sâmbătă din închisoarea de la Harkov.

XS
SM
MD
LG