Linkuri accesibilitate

Zelenski: „Nu este o decizie doar în beneficiul Ucrainei. Este cel mai mare pas spre consolidarea Europei”


Volodimir Zelenski, 23 iunie 2022
Volodimir Zelenski, 23 iunie 2022

Președintele Volodimir Zelenski a declarat că atribuirea statutului oficial de candidat Ucrainei la admiterea în UE reprezintă un pas important pentru consolidarea Europei, într-un moment în care Rusia îi testează libertatea și unitatea.

Zelenski le-a spus liderilor UE, reuniți joi la Bruxelles, că decizia lor de a accepta candidatura Ucrainei a fost una din cele mai importante pentru țara sa, după desprinderea de fosta URSS, în urmă cu 31 de ani.

„Dar această decizie nu este doar în beneficiul Ucrainei. Este cel mai mare pas pentru consolidarea Europei, care poate fi făcut chiar acum, în condiții atât de dificile, când războiul rusesc ne testează capacitatea de a ne păstra libertatea și unitatea”, a afirmat Zelenski, în discursul său transmis prin videolink.

Zelenski a promis că nu-și va găsi odihna până când Rusia nu va fi înfrântă și nu va fi asigurată aderarea deplină a țării la UE. „Putem învinge inamicul, reconstrui Ucraina, adera la UE și apoi ne putem odihni”, a spus liderul de la Kiev, citat de Reuters.

El s-a arătat convins că Ucraina este capabilă să devină membru cu drepturi depline al Uniunii Europene.

„Cred că steagul UE va fi în fiecare oraș ucrainean, care mai trebuie încă eliberat de ocupația Federației Ruse. Steagurile ucrainene și europene vor fi împreună și atunci când vom reconstrui statul nostru după acest război, împreună”, a spus Zelenski.

Pe 23 iunie, Consiliul European a decis să acorde Ucrainei și Republicii Moldova statutul de candidat la aderarea la Uniunea Europeană. Perspectiva europeană a Georgiei a fost recunoscută, dar statutul de candidat îi va fi acordat numai după îndeplinirea unor condiții.

Demersul Ucrainei și al Republicii Moldova de a adera la UE vine în paralel cu solicitările Suediei și Finlandei de a intra în NATO, în urma invaziei rusești - indicii că acțiunile militare ale Kremlinului s-au întors împotriva obiectivelor sale geopolitice, notează Reuters.

XS
SM
MD
LG