Linkuri accesibilitate

Ziua mondială a libertății presei, marcată pe fondul intimidării și hărțuirii jurnaliștilor


Ziua mondială a libertății presei este marcată duminică, 3 mai, pe fondul intimidării și hărțuirii jurnaliștilor în numeroase țări unde autoritățile încearcă să cenzureze relatările privind pandemia de coronavirus. În condițiile pandemiei „este deosebit de important ca atât jurnaliștii profesioniști, cât și cetățenii să fie liberi să relateze ceea ce ei văd și aud și să-și exprime opiniile în mod deschis”, a declarat secretarul de stat american Mike Pompeo, într-un comunicat difuzat pe 2 mai. El a spus că, într-un moment în care toți oficialii publici ar trebui să protejeze presa independentă, unele guverne răspândesc în mod intenționat dezinformarea, cenzurează în folosul său informația și restricționează activitatea jurnaliștilor independenți. Fără să menționeze țări sau nume concrete, Pompeo a cerut guvernelor să pună capăt imediat acestei cenzuri și să-i elibereze pe jurnaliștii întemnițați pentru munca lor.

XS
SM
MD
LG