Kommersant îl citează pe Vlad Filat cu declaraţia că Moldova are nevoie de un tratat politic cu România

Premierul Vlad Filat este citat de ziarul rus Kommersant cu declaraţia că Moldova are nevoie de un tratat politic interstatal cu România şi că acest tratat „va fi semnat”. „Acest document se află în faza de analiză. Este în derulare un proces de negocieri”, a spus Filat.

Preşedintele interimar Mihai Ghimpu a semnat pe 27 aprilie la Bucureşti cu preşedintele român Traian Băsescu o declaraţie despre parteneriatul strategic între cele două ţări pentru integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană. Cei doi lideri au spus atunci că declaraţia poate înlocui tratatul politic negociat de mai mult de zece ani.

Fostul guvern comunist de la Chişinău vedea în propunerea României de a semna un parteneriat pro-european în locul tratatului politic o încercare de a se eschiva de la recunoaşterea frontierelor Republicii Moldova. România a fost prima ţară care a recunoscut independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova după destrămarea Uniunii Sovietice.