Washingtonul evaluează noile documente trimise de Turcia care solicită extrădarea clericului musulman Fethullah Gulen

Departamentul de Stat american spune că Statele Unite evaluează noile documente trimise de Turcia în sprijinul unei eventuale extrădări a clericului musulman Fethullah Gulen, pe care Ankara îl acuză că ar fi orchestrat lovitura de stat eșuată din 15 iulie. Purtătorul de cuvânt Mark Toner a mai declarat că Statele Unite au oferit la rândul lor ajutor Turciei la anchetarea tentativei de puci din 15 iulie. Nu se știe dacă Ankara a oferit vreun răspuns. Cu puțin timp mai devreme, un tribunal din Istanbul a emis joi un mandat de arestare împotriva lui Gulen, care locuiește într-un autoexil în Statele Unite din 1999. Într-o declarație după emiterea mandatului de arest, clericul a spus că acesta este încă o dovadă că sistemul judecătoresc din Turcia nu este independent, iar președintele Recep Tayyip Erdogan care l-ar controla se îndreaptă către autoritarism și se îndepărtează de la democrație.