Băiatul accidentat la Soroca a fost transportat la Chișinău cu elicopterul de un echipaj al serviciului de salvare românesc SMURD

Un băiat de 15 ani care s-a lovit la cap într-o piscină din Soroca a fost transportat luni la Chișinău cu elicopterul de către un echipaj din Iași al serviciului de salvare românesc SMURD. Potrivit Radio Chișinău, adolescentul se află la Institutul Mamei și Copilului din Chișinău, pentru intervenții medicale. Aceeași sursă spune că aceasta a fost a 12-a intervenție SMURD în R. Moldova de anul acesta, iar de la lansarea proiectului de cooperare peste Prut au fost 51 de asemenea misiuni. SMURD a transportat primul pacient moldovean în septembrie 2015. În 2016 patru salvatori români au murit în raionul Cantemir, unde s-a prăbușit elicopterul SMURD cu care plecaseră să dea ajutor unui pacient din Cahul.