Eugenia Iurco Ertugrul: Născută în satul Slobozia, Stefan Vodă; a studiat la USM, Facultatea limbi străine și Master în Relații Internaționale; a lucrat în Parlamentul Republicii Moldova; este expertă în egalitatea de gen și co-fondatoarea Rețelei Femeilor pentru Democrație din Moldova.
Luni
Ma trezesc cu dureri in tot corpul. Antrenamentul de yoga isi da de stire. In pofida multor pareri controversate, mie imi place sa o practic. Este ca un fel de antipresant, calmant si energizant. Nu stiu daca aceasta combinatie e logica sau are sens, dar pentru mine lucreaza. Si de ce as cauta referinte din exterior, cand unicul calau si amnistiator imi sunt eu insami. Sunt fericita ca am reusit sa merg cu baiatul cel mic. Desi initial imi era frica ca antrenoarea sau participantele vor carcni si protesta, am avut parte de colege de covoras tolerante si empatice. Da, sa stiti ca si baietii fac yoga si le place. In plus exercitiile de inspiratie - expiratie ne ajuta sa adormim mai usor. Umfland si dezumfland un balon imaginar cu diafragma si burtica, ne intalnim mai usor cu Mos Ene. Super. Nu am aflat cum o cheama, dar avea doi pici si ne-a servit pe toti cu ceai si biscuiti.
Apropo, antrenoarea este o mamica a doi gemeni, care ca si mine nu mananca ceva pana nu citeste continutul, si se fereste de uleiuri hidrogenate, ca Cel Rau de tamaie.
M-am bucurat sa vad ca sunt mamici care, ca si mine, incearca sa caute produse fara uleiuri hidrogenate. Si mama draga toate produsele de patiserie contin la greu :)))
Marti
De la o seama de vreme, mersul prin Chisinau imi provoaca nelamurire si frustrare. Vad peste tot macarale care construiesc de zor. Doar pe stanga si dreapta strazii Ismail se inalta ferice cateva blocuri reci si insipide. Chisinaul, floare alba s-a transformat intr-un santier, o rana care sangereaza si careia i se aplica o interventie pe cord, fara anestezie.
Merg cateva cartiere pe jos, stalpii sunt impanziti cu anunturi ale unor Nostradamuse locale, care promit marea si sarea si rezolvarea problemelor nerezolvate. Si totusi cred ca nimic nu se schimba pana nu schimbam ceva in noi. Sa fim mai staruitori in a vedea barna din ochiul nostru, inainte de a pune sub microscop calitatile celuilalt.
Am descleiat cateva avize cu pricina, vreo 10, si le-am facut vant la urna. Nu ca am schimbat ceva, dar macar mi-am mangaiat un pic amorul propriu.
La birou aflu ca de urgenta s-a aprobat un plan de renovatie a etajului, si suntem cu totii relocati prin alte birouri. Mie mi-a cazut sansa sa fiu amplasata in aripa unde este situata biblioteca institutiei. Un vis devenit realitate. Cum acolo, totul se face spre bine?
Miercuri
Eugenia Iurco Ertugrul
Explorez un pic biblioteca, dar mai putin decat as vrea. Trebuie sa facilitez o instruire pe tema Invatare prin serviciu pentru tineri, si imi ia mai toata ziua elaborarea continutului ai traducerea in doua limbi. Am facut atatea instruiri, dar de fiecare data am emotii. Am citit undeva ca e de bine - inseamna ca traiesc.
Seara ma suna tata, ma roaga sa nu lucrez asa mult si sa adaug macar inca 10 kile, sa arat si eu a om. In timp ce-l ascult ma gandesc doar la un lucru - sa mai traiasca, sa fie sanatos, ca prea mult duce in spate si prea devreme a pierdut pe multi cei dragi: tatal la 10 ani, pe mama copiilor sai tanara. Are o vorba care mereu ma sfasie: „Ei ce n-a mai trait vreo zece ani, si sa ne fi dus impreuna”. Si cum nu alegem cand sa venim, nu hotaram nici cand sa plecam. Dar putem alege cum sa traim. Oare?
Joi
Instruirea a mers bine. 36 de oameni, femei si barbati, mai tineri si mai cu experienta au ascultat, au pus intrebari si au reflectat. Erau mai multi profesori. Pentru profesori am o dragoste si admiratie aparte. Mamica a fost profesoara de istorie. Nu stiu cum dar ea descoperea in fiecare elev un talent, o trasatura distinctiva. Am avut norocul sa imi fie si diriginta. Dar si nenorocul, pentru ca traiam cu intensitate fiecare replica obraznica a elevilor, fiecare gest de neascultare... si erau multe. Si nu stiu de ce, dar nu acasa, ci anume la scoala am ovservat cand i-a albit prima bucla in paraul auriu, care incadra perfect cele doua zari albastre, necuprinse.
Explorez un pic viitorul loc temporar de munca, dar foarte putin. Pierd mult timp cu aranjarea si instalarea calculatorului, configurare, setare. Si timpul asta, cea mai scumpa resursa se pierde de multe ori pe lucruri goale, ne invartim, ne precipitam, dar care este sensul acestei vesnici grabe? Si multe raman a fi lucruri desarte. Ori pentru a face ceva semnificativ, pentru a da dovada de empatie este nevoie de concentrare, atentie si timp. Lucru greu de atins in special in era telefoanelor destepte. Autorii si comerciantii acestor dispozitive destepte au cheltuit miliarde pentru a le face super intuitive si usor de folosit, ca sa ne tintuiasca la patul ecranelor in scopuri pur financiare. Se pare ca pierdem aceasta lupta cu Inteligenta Artificiala, si nu e de mirare. Cand le folosim in creier se activeaza acelasi centru ca si la consumul substantelor interzise. Creierul elaboreaza aceiasi hormoni, si ulterior devine dependent si are nevoie de acesti stimuli. Ma gandesc cu cata usurinta lasam copii nostri prada acestui risc.
Seara, fiul cel mic mi-a adus o bucurie enorma acasa. Singur a imprumutat o carte de povesti de la biblioteca: „Minmulus (asa ma alinta ei cu numele unui dinozau) luni trebuie sa intoarcem cartea.” Eu nu reuseam sa imprumut in ultimile zile, si uite el, a facut-o. Sa fi adus un bot de aur... nu putea sa ma faca mai fericita.
Vineri
Ploua de dimineata. Sunt in drum spre Balti. Vad placate doar cu doua partide guvernamentale, si cele cu edilul de la Orhei, precum si un magazin mobil cu produse tot de al acestui lider. Sa ne fie soarta pecetluita, deja decisa, de cei care vor tusonca mai ieftina sau carnat pe degeaba?