Emilian Galaicu-Păun

Frumoasă demonstraţie de „unitate” naţională: pe 27 august, preşedintele (socialist) & premierul şi preşedintele Parlamentului (democraţi) au depus flori la monumentul lui Ştefan cel Mare, în huiduielile mulţimii ţinute la distanţă de un cordon impresionant al forţelor de ordine. În dimineaţa aceleiaşi zile, oameni în uniforme au curăţat locul de protestatarii rămaşi peste noapte după acţiunile „deplasate” – aici, în sens direct: din PMNA la monumentul lui Ştefan cel Mare – de duminică ale opozanţilor (să te cruceşti, nu alta – primarul Orheiului, Ilan Şor, s-a instalat în Piaţa Marii Adunări Naţionale, de unde mitingul forţelor de opoziţie fusese anunţat pentru data de 26 august cu mult timp înainte; dar oare PL-ul lui Mihai Ghimpu nu făcuse o figură similară, acum un an şi mai bine, în încercarea de a-i disloca pe protestatarii din PAS, DA şi PLDM din PMAN?!) Că sărbătoarea e o manifestaţie de bucurie ce nu prea se asociază cu cordoanele de poliţie, autorităţile moldoveneşti pare să fi uitat. Şi apoi, dacă PSD-ul îşi permite să împrăştie mitingul diasporei cu bastoane de cauciuc & gaze lacrimogene, PD-ul ca aparţinând aceleiaşi familii politice, de ce n-ar face şi el o demonstraţie de forţă, chiar de ziua Independenţei?!

Tristă privelişte – o paradă a portului popular, de ziua întemeierii statului, folosită vai! pe post de… „sat potiomkinian”, spre a drapa nemulţumirea, în creştere, a populaţiei. La fel cum, manifestările culturale din 31 August, Ziua Limbii române, n-au cum să arunce praf în ochi în ce priveşte situaţia lingvistică reală a Republicii Moldova, stat al cărui imn – „Limba noastră” de Alexie Mateevici – se bate cap în cap cu „limba moldovenească” din Constituţie, faimosul art. 13. În mod cert, se va lăsa iarăşi cu băi de mulţime, cu depuneri de flori la monumentele de pe Aleea Clasicilor, cu luări de cuvânt mai mult sau mai puţin inspirate la tot felul de concerte festive – totul, într-o atmosferă compromisă chiar la începutul acestei veri, odată cu invalidarea alegerilor municipale din Chişinău.

Cum însă băile de mulţime sunt necesare politicienilor noştri mai ceva ca băile de glod unor bolnavi reumatici, mă întreb de ce nimeni dintre democraţi sau/şi socialişti nu se arată zilele aceste la aeroportul internaţional Chişinău, unde pe mică pe ceas familiile de moldoveni, reunite pentru câteva zile de vacanţă la baştină, se despart iarăşi pentru (cel puţin) un an de zile (absolut cutremurătoare, reportajele TV!) – poate de frică să nu se transforme băile de mulţime în băi de glod?!

Citeam corectura antologiei Poeţi ai Generaţiei Războiului, îngrijită de scriitorul Claudiu Komartin, când televiziunea română a difuzat ştirea preluată de la televiziunea italiană – cea de-a 43-a victimă a prăbuşirii podului din Genova este un şofer român, de 36 de ani, care fusese deja dat mort (şi era, de fapt, în comă). Întâmplarea – sau fatalitatea! – face că mă oprisem tocmai la poemul Studiu la proiecte de poduri al lui C.T. Lituon (1922 – 1848), pe care-l citez integral, în semn de omagiu postum, adăugând în gând, după „Domnişoara Inginer”, cuvântul „Moarte”:

Studiu la proiecte de poduri

Domnişoara Inginer avea inima călită la temperatura cuptoarelor înalte

Şi mă privea aspru în fiecare dimineaţă

De câte ori îi povesteam despre anotimpurile zvelte din preajma iubitei,

De câte ori îi spuneam că au înflorit trandafirii nobili din parc

Altoiţi de grădinarul importat din Olanda.

Toamna aceea, fără spaţii violente, fără echinocţii

– Blestemată de păduri, de luminişuri rare

Şi de ierburile nemenţionate în ierbare –

Se aşternea ca o ultimă aventură

Peste podul ciudat şi uriaş al Domnişoarei Inginer,

Nesprijinit nici în zidărie, nici în fier.

Câteodată noaptea, când o cuprindea nebunia pe Domnişoara Inginer,

Creşteau laolaltă podurile suspendate, din compas şi echer.

Domnişoara Inginer avea inima călită la temperatura cuptoarelor înalte

Şi mă privea ironic de câte ori îi spuneam

Că în curând iubita mea va părăsi preocupările sale de aloidism,

Că în curând o va vesti Îngerul.

(Lanuri întinse vor rodi pe aproape de închipuirea mea,

Domnişoara Inginer mă va privi mai ironic şi mai aspru ca niciodată,

Boi blajini vor rumega amintirea strămoşilor

Care-au îngenunchiat lângă Fiul lui Dumnezeu.)

Câteodată noaptea, când o cuprinde nebunia pe Domnişoara Inginer,

Podul nostru, ca o omidă uriaşă, ridică spinarea spre cer

Susţinut doar de focul care se aprinde sălbatic din ochii lui Lucifer.

Într-o zi, poate, mă voi sfătui şi cu Apolodor din damasc

Întrebându-l despre obrazul descompus al Domnişoarei Inginer,

Despre podul care o aţâţă uriaş şi ciudat,

Despre nebunia care o cuprinde la al doilea cântat.

* * * * * * *

(The rest is silence)