Linkuri accesibilitate

Emilian Galaicu-Păun

Să-ţi faci intrarea în literatură sub un nom de plume oarecare, trecându-ţi adevăratul nume (şi ce nume!!!), pe post de personaj, în titlul cărţii, asta da operaţiune de marketing – la 22 de ani, francezul Edouard Louis debutează cu romanul Sfârşitul lui Eddy Belleguele, Litera, 2018, iar succesul este unul răsunător.

„În sat nu era important doar să fii un dur, ci şi să ştii să faci din băieţii tăi nişte duri. (…) iar tata urma să facă la fel, (…) cu numele de familie pe care mi-l transmitea, Belleguele, (…) un nume de dur” – asta, în intenţie (paternă; nu că mama ar rămâne mai prejos: „Într-o lume în care valorile masculine erau de prim rang, chiar şi mama spunea despre ea: Sunt coioasă, nu mă las fraierită), căci realitatea (fiului) e cu totul alta: „Pregătindu-mă în fiecare dimineaţă în baie, îmi repetam neîntrerupt această propoziţie: Azi voi fi un dur (şi plâng când scriu aceste rânduri; plâng pentru că mi se pare ridicolă şi hidoasă această propoziţie, care m-a însoţit timp de câţiva ani şi care a fost întru câtva, nu cred că exagerez, în centru existenţei mele).” Totul în viaţa lui Eddy e altfel decât şi-ar fi dorit ai casei – „E un tip sau ce dracu? De ce? De ce e aşa? Nu l-am crescut totuşi ca pe o fată, l-am crescut ca pe ceilalţi băieţi. Mama dracului!” –, şi chiar el însuşi, iar faptul că mai şi conştientizează că „eram în realitate o fată într-un corp de băiat” nu-i uşurează suferinţele: „Faptul de a iubi băieţi transforma total raportul meu cu lumea, mă determina să mă identific cu valori care nu erau cele ale familiei mele” – asta în condiţiile în care „Crima nu era să faci, ci să fii [poponar]. Şi mai ales să pari că eşti”.

Din multele scene de cruzime adolescentină, aleg una mai soft, dar suficient de grăitoare pentru universul satului din Picardie: „Roşcatul înalt şi cel cu spatele încovoiat îmi dau o ultimă lovitură şi pleacă brusc, începând să vorbească imediat despre altceva. Fraze de zi cu zi, insipide – această contrastare mă rănea: contam mai puţin în viaţa lor decât contau ei în a mea.” Va fi în stare să se revanşeze vreodată? Romanul însuşi este un răspuns, dacă nu chiar – cu majusculă! – Răspunsul.

1 iulie ’19

* Opiniile exprimate în acest material aparțin autorului și nu sunt neapărat ale Europei Libere.

În ziua de 9 iunie 2019 s-a încercat substituirea acvilei din stema Republicii Moldova printr-un… curcan – altfel spus, peste gardul de fier forjat al Preşedinţiei au fost aruncaţi cinci

Duminică, în fața clădirii Președinției R. Moldova
Duminică, în fața clădirii Președinției R. Moldova

curcani, pe care i-a „binecuvântat” pentru martiriu, mângâindu-i pe creastă, însuşi liderul PDM, ieşit să facă o baie de mulţime care numai a demonstraţie de forţă n-a arătat, în ciuda zecilor de bodigarzi & sutelor de oameni aduşi cu de-a sila în PMN. Gestul – de o cruzime inimaginabilă, frizând bestialitatea – face trimitere directă la practicile mafiotice de reglare de conturi: este chiar Asul de Pică (alias, черная метка), şi încă în 5 exemplare (amintiţi-vă de celebra replică dintr-un film sovietic: «У тебя же в колоде пять тузов!»), vestitor al sfârşitului. Faptul că prin acest „mesaj” regimul Vlad Plahotniuc şi-a dat pe faţă esenţa-i morbidă, şi astfel s-a auto-condamnat în ochii opiniei publice naţionale şi internaţionale, este dincolo de orice îndoială – cine ar fi gata să-i întindă mâna unui asasin de animale nevinovate? ce forţă politică ar fi dispusă să recunoască legitimitatea unui „premier” & „preşedinte” interimar ce asistă neputincios, şi chiar dă din pumn în semn de solidaritate, în faţa unei barbarii ca aceasta?! câtă „siguranţă” mai emană guvernarea care, refuzând să plece de la putere ca urmare a constituirii unui nou Legislativ & nou Executiv, numeşte data viitoarelor alegeri anticipate într-o zi de… vineri, 6 septembrie?!

Nu sunt comentator politic, mi se întâmplă însă să scriu (şi) pe teme politice & sociale, în calitate de cetăţean activ (anexa la buletin plină de ştampilele secţiilor de votare stă mărturie în acest sens: am mers la toate alegerile, locale, parlamentare & prezidenţiale); ceea ce pot să spun e că, în ziua de 9 iunie, tocmai am asistat – căci s-a dat live pe Publika TV – la un act de barbarie medievală, iar ca dovadă în acest sens fac trimitere la studiul lui Michel Pastoureau O istorie simbolică a Evului Mediu occidental, Cartier, 2004, în mod special la capitolul „Scroafa din Falaise”, unde se vorbeşte despre procesul intentat pe 9 ianuarie 1386 unei scroafe „infanticide, despre care ştim cui aparţinea, (şi care) i-a devorat braţul micuţului şi o parte a feţei”, drept care acesta muri: „Procesul dură nouă zile, timp în care scroafa a trebuit hrănită şi supravegheată”, ulterior fiind „condamnată la moarte, după ce a fost supusă aceloraşi mutilări pe care le cauzase victimei sale”. Iar ca totul să capete un aer de legalitate, „sentinţa i-a fost adusă la cunoştinţă animalului în temniţă, la fel ca unui bărbat sau unei femei. În schimb, nici un preot nu i-a ascultat spovedania”. Şi, ceva mai jos, după ce sunt evocate alte procese similare (numeroase, în Evul Mediu!), pe post de concluzie: „A propos de tortură, se pare că pe măsură ce înaintăm în timp, justiţia umană se străduieşte mai abitir să-l facă pe animalul declarat vinovat să sufere înainte de a-l executa. Ar merita efortul să facem o comparaţie între evoluţia pedepsei aplicate animalului şi a celei aplicate omului, din secolul al XIII-lea până în secolul al XVII-lea. În cazul bărbaţilor şi al femeilor condamnaţi la pedeapsa capitală, să asistăm oare, începând cu sfârşitul secolului al XIV-lea, la o creştere a suferinţelor aplicate înainte de moarte? În special atunci când crima a fost comisă în circumstanţe sau sub forme judecate ca fiind agravante (…). Aceste circumstanţe agravante sunt uneori luate în consideraţie în procesele intentate animalelor şi au consecinţe în ceea ce priveşte supliciile şi ritualurile care precedă sau urmează execuţia: expunerea, târârea, mutilarea, umilirea şi sfâşierea cadavrului”.

Întrebarea mea este: cu se s-au făcut vinovate nişte biete păsări necuvântătoare, după ce că poporul şi-a spus cuvântul vizavi de regimul Vlad Plahotniuc (de care, în paranteză fie spus, PDM-ul ar trebui să se debaraseze cât mai repede cu putinţă, dacă nu vrea să păţească la fel ca PSD-ul lui Liviu Dragnea)? Să însemne că, după curcani, le vine rândul şi unor oameni să fie aruncaţi peste gard?! Şi încă: ştiindu-se ce rol simbolic are în SUA curcanul pus pe masă de Ziua Recunoştinţei, cum îl vor mai primi – dacă îl vor mai primi?! – diverşi oficiali americani pe omul cu pufuşor (& sânge!) de vietate pe mâini?!!

* Opiniile exprimate în acest material aparțin autorului și nu sunt neapărat ale Europei Libere.

Încarcă mai mult

Emilian GALAICU-PĂUN (n. 1964 în satul Unchiteşti, Floreşti, din Republica Moldova).

Redactor-şef al Editurii Cartier; din 2005, autor-prezentator al emisiunii Cartea la pachet de la Radio Europa Liberă; redactor pentru Basarabia al revistei „Vatra“ (Târgu Mureş).

Cărţi publicate:

(POEZIE) Lumina proprie, 1986; Abece-Dor, 1989; Levitaţii deasupra hăului, 1991; Cel bătut îl duce pe Cel nebătut, 1994; Yin Time, 1999 (trad. germană de Hellmut Seiler, Pop-Verlag, 2007); Gestuar, 2002; Yin Time (neantologie), 2004; Arme grăitoare, 2009; A-Z.best, antologie, 2012; Arme grăitoare, ediţie ne varietur, 2015; A(II)Rh+eu / Apa.3D, 2019;

(ROMAN) Gesturi (Trilogia nimicului), 1996; Ţesut viu. 10 x 10, 2011 (trad. engleză de Alistair Ian Blyth, Living Tissue. 10 x 10, Dalkey Archive Press, SUA, 2019);

(ESEU) Poezia de după poezie, 1999; Cărţile pe care le-am citit, cărţile care m-au scris, 2020;

(TRADUCERI) Jean-Michel Gaillard, Anthony Rowley, Istoria continentului european, 2001; Robert Muchembled, Oistorie a diavolului, 2002;Mario Turchetti, Tirania şi tiranicidul, 2003; Michel Pastoureau, O istorie simbolică a Evului Mediu occidental, 2004; Michel Pastoureau, Albastru. Istoria unei culori, 2006; Michel Pastoureau, Ursul. Istoria unui rege decăzut, 2007; Roland Barthes, Jurnal de doliu, 2009; Edward Lear, Scrippius Pip, 2011; Michel Pastoureau, Negru. Istoria unei culori, 2012.

Prezent în numeroase antologii din ţară şi din străinătate.

Opiniile autorului nu reflectă, neapărat, poziția Europei Libere.

XS
SM
MD
LG