Emilian Galaicu-Păun

Dacă ziua de naştere a poetului naţional al românilor Mihai Eminescu a fost „negociată” de istoricii literari, iar alegerea datei – simbolice, căci marca miezul iernii – de 15 ianuarie 1850 (şi nu 20 decembrie 1849, în ciuda inscripţiei pe Biblia de familia: „Astăzi, 20 dechembrie, s-au născut fiul nostru Mihai”) a avut, cu timpul, câştig de cauză, devenind peste un secol şi mai bine Ziua Culturii Naţionale în România şi Republica Moldova, despre Constantin Brâncuşi se ştie cu certitudine că s-a născut pe 19 februarie 1876 la Hobiţa, Gorj.

Nu voi îngroşa rândurile celor care s-au pronunţat, de-o parte sau de alta, pe marginea aşa-zisei dezbaterii „Irina Rimes vs Constantin Brâncuşi”; mă îndoiesc însă că era nevoie de un „ambasador al Zilei Naţionale Constantin Brâncuşi” (asta după ce, acum nişte ani, campania de subscripţie pentru achiziţionarea Cuminţeniei Pământului a eşuat lamentabil); o dată în plus, am convingerea că celebrarea valorilor culturale – pe plan naţional şi mondial – nu trebuie făcută pe cale administrativă, „de sus în jos”; nu în ultimul rând, cred că pornirea spontană a unui artist de a-l omagia pe-un confrate este singura valabilă în plan uman & spiritual.

Am citi zeci de monografii dedicate lui C. Brâncuşi; ori de câte ori am mers la Paris, i-am vizitat atelierul de lângă Centre Pompidou; ţin minte, în cadrul unei dezbateri de la Salon-ul du Livre de la Paris din 2012, când ţara-invitată de onoare a fost România, mai multe voci – în speţă, din Occident – au insistat pe ideea că, pentru a se face cunoscută în lume, spiritualitatea românească trebuie să-l scoată în faţă nu pe Mihai Eminescu (adevărat, ultimul mare romantic european, dar greu de tradus „la zi”), ci pe Brâncuşi, „etalonul” artei moderne – ceea ce, într-un fel, s-a şi întâmplat la nivel de percepţie: majoritatea dicţionarelor enciclopedice din ultimele două-trei decenii îi acordă lui Brâncuşi mai mult spaţiu decât lui Eminescu. QED.

În ce mă priveşte, lecţia lui Brâncuşi poate fi rezumată chiar prin cuvintele sale: „Eu nu sculptez păsări, ci zborul”; altfel spus, am învăţat să prind esenţialul, „ridicând la putere” ideea însăşi de zbor (sau… levitaţie, ca să vin mai de-acasă); pentru asta, a trebuit să încep prin a mă dezvăţa de o anumită poetică – dacă mi-a reuşit sau ba, judecaţi şi Domniile Voastre:

* * *

Să ajungi

a-ţi fabrica

singur, ca

Brâncuşi,

uneltele

în vederea

atingerii

I d e i i de

perfecţiune,

când dalta

şi ciocanul

fac una cu

materia –

tocmai ea

lipsind cu

desăvârşire –,

căreia abia

Lucrarea

Mâinilor îi

dă formă, la

Infinit[iv lung, de 29,35 m înălţime]

* Opiniile exprimate în acest material aparțin autorului și nu sunt neapărat ale Europei Libere.

Foarte inspirat titlul antologiei de poezie românească post-comunistă, Pour le prix de ma bouche, traducere şi cuvânt-înainte de Jan H. Mysjkin, Les éditions l’Arbre à paroles, 2019 (vezi şi: www.maisondelapoesie.com). Şi dacă tot am spus „A”, musai să zic şi „B” – de la Brâncuşi, a cărui sculptură, Sărutul (aia din 1908, de la cimitirul Montparnasse, dat), se regăseşte pe coperta întâi aidoma unei steme pe-un paşaport.

„Prezentul volum, Pour le prix de ma bouche, propune douăzeci şi cinci de poeţi apăruţi după căderea comunismului, dintre care cinci poeţi de limbă română din Republica Moldova de după descompunerea Uniunii Sovietice şi adoptarea declaraţiei de independenţă din 1991”, scrie (în franceză, desigur) pe coperta a 4-a; şi dacă tot am început să răsfoiesc cartea dinspre sfârşit spre început, dau fără întârziere şi lista acestor 25 de aleşi de la Cuprins, în ordinea intrării: Cristian Popescu, Daniel Bănulescu, Ruxandra Cesereanu, Emilian Galaicu-Păun, Irina Nechit, Ioan Es. Pop, Lucian Vasilescu, Simona Popescu, Adela Greceanu, Dumitru Crudu, T.O. Bobe, Doina Ioanid, Dan Sociu, Domnica Drumea, Ruxandra Novac, Teodor Dună, Constantin Virgil Bănescu, Claudiu Komartin, Cosmin Perţa, Dan Coman, Diana Iepure, Marin Mălaicu-Hondrari, Rita Chirian, Ofelia Prodan, Aura Maru (am subliniat numele basarabenilor). Cartea are 366 de pagini, câte zile sunt într-un an bisect – cum este şi acest 2020.

Preţ de 12 pagini (pp. 7 – 19), poetul & traducătorul Jan H. Mysjkin trece în revistă aceşti ultimi 30 de ani de poezie românească, fără a uita nicio clipă de conjunctura istorică. Prima frază a Prefeţei este cât se poate de edificatoare în acest sens: „Când Partidul Comunist a luat puterea la sfârşitul lui 1947, în baza ideologiei politice a fost propagată o estetică realist-socialistă la început, apoi naţional-autohtonă”; altă secvenţă începe aşa: „În 1968, Ceauşescu a fost singurul conducător în cadrul Pactului de la Varşovia care a condamnat invazia rusească în Praga”, iar penultima secvenţă debutează abrupt cu: „Pe 22 decembrie 1989, din studioul 4, Mircea Dinescu a avut onoarea şi plăcerea să anunţe lumii că domnia lui Ceauşescu a luat sfârşit” – în interiorul alineatelor însă se face o analiză a vieţii culturale, şi în mod special o mică istorie a mişcărilor poetice (reviste, cenacluri, edituri etc.), de la nouăzeciştii Cristian Popescu, Daniel Bănulescu şi Ioan Es. Pop la douămiiştii Dan Sociu, Teodor Dună, Dan Coman, Claudiu Komartin, Cosmin Perţa ş.a., lăsând uşa deschisă şi pentru cei care vin (deloc întâmplător, antologia se încheie cu Aura Maru (n. 1990), autoarea volumului de debut du-te free, Cartier, 2015). Astfel cititorului occidental de limbă franceză i se pune în braţe nu doar o ditamai culegere de versuri, ci şi un instrument de „decriptare” a epocii în care aceste poeme au luat fiinţă.

De remarcat şi intro-urile biobibliografice de circa o foaie fiecare, în care se creionează adevărate profiluri poetice – şi în cazul dat informaţia ţinând de istoria literaturii este dublată de o prezentare empatică a autorilor antologaţi, făcându-se apel şi la interviurile acestora din varii periodice, totul în vederea creării unor efigii cu adevărat memorabile (iar în două cazuri – al lui Cristian Popescu (1959 – 1995) şi Constantin Virgil Bănescu (1982 – 2009) – in memoriam). Selecţia însăşi mi se pare cât se poate de pertinentă, păcat doar că lipsesc câteva nume de primă mărime (Judith Meszaros, Svetlana Cârstean, Radu Vancu, Andra Rotaru…), dar cum antologia nu-i „gonflabilă”, e firesc să mai rămână unii şi alţii pe din afară. Au de câştigat poeţii selectaţi, prezenţi fiecare cu 7-8 poeme purtând un generic, iar benjamina Aura Maru cu un poem în 20 de secvenţe, L’Hudson, ceea ce face şi mai distincte po(i)eticile de autor. Nu în ultimul rând, dacă nu cumva, în primul, calitatea traducerilor – printre cei 25 există şi autori foarte dificili, aproape intraductibili – recomandă o dată în plus antologia Pour le prix de ma bouche drept o realizare demnă de toată lauda – cinste cui a făcut-o!

Chapeau Monsieur Jan H. Mysjkin!

* Opiniile exprimate în acest material aparțin autorului și nu sunt neapărat ale Europei Libere.