Ion Ștefăniță: „nu avem încă un precedent în care cel care a demolat un edificiu cu statut protejat să fi fost pedepsit”.
Vasile Bumacov: „În 2010 nu am putut să asigurăm tot ce au cerut ţăranii şi ei sunt nevoiţi astăzi să aştepte pentru a începe finanţare pe 2011.”
Viorica Olaru-Cemîrtan: „93 de tineri au aplicat şi dintre ei 66 sunt încă peste hotare, iar 27 sunt recent reveniţi în ţară”.
Iurie Gotișan: Ponderea remitenţelor în totalul veniturilor este de circa 17%, deci economia este ţinută în mare parte pe transferuri şi consum.
Anatolie Zolotcov: „ne-am asumat responsabilitatea ca să reducem de două ori consumul de energie la clădiri”.
Premierul Vlad Filat: „Prin descentralizare, autoritățile locale vor dispune de puteri depline, dar și de responsabilități pe măsură.”
Igor Boţan: „Ştim că şi la nivelul administraţiei locale în funcţiile publice sunt numiţi cei care sunt protejaţii partidelor politice.”
Marian Lupu: „Interesul general al țării este mult mai important decît nişte ambiţii segmentare sau interese corporative de partid.”
Ministrul de interne Alexei Roibu: „Elaborăm un cadrul legislativ, care va permite poliţistului să fie independent şi să se conducă de lege.”
Wendy Patten: trebuie clădite strategii și politici de protejare reală a victimelor.
Ion Manole (PromoLex): „Un astfel de mecanism presupune implicarea unor organizații internaționale.”
Gheorghe Cojocaru: Educaţia reprezintă factorul primordial al dezvoltării durabile a societăţii moderne bazate pe cunoaştere.
Încarcă mai mult
De luni până vineri,de la 6.30 am
Programul care stabileşte agenda zilei. De luni până vineri
De luni până vineri,la 9 pm
Cu Valentina Ursu, prin ţară
Actualitatea săptămânii pe ambele maluri ale Nistrului
În fiecare duminică, o dezbatere moderată de Vasile Botnaru
События недели на берегах Днестра