Alegerile parlamentare anticipate trebuie declanșate chiar și dacă a fost făcută o nominalizare pentru funcția de premier.
Reprezentantul Special al Președintelui în exercițiu al OSCE din partea Suediei pentru procesul de reglementare transnistreană, Ambasadorul Thomas Mayr-Harting se află într-o vizită de lucru în Republica Moldova până pe 29 ianuarie, anunță Misiunea OSCE la Chișinău.
27 ianuarie este Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului.
Continuă controversele pe marginea legii referitoare la statutul limbii ruse în R. Moldova.
Interviu în exclusivitate cu europarlamentarul german Helmut Scholz (Stânga Unită), membru al Delegației PE la Comitetul de cooperare UE Republica Moldova
Singura companie care sorta deșeurile și care se ocupa de sortarea a jumătate din gunoaiele din Chișinău a anunțat că-și încheie activitatea. „Știrea ne-a lăsat perplecși” declară jurnalista Lilia Curchi, de la Asociația Jurnaliștilor de Mediu.
Ce va aduce nou administrația Biden în relațiile cu R. Moldova ? Dar cu Rusia lui Putin? O discuție cu istoricul de la București, Armand Goșu.
Încarcă mai mult
De luni până vineri,de la 6.30 am
Programul care stabileşte agenda zilei. De luni până vineri
De luni până vineri,la 9 pm
Cu Valentina Ursu, prin ţară
Actualittea săptămânii pe ambele maluri ale Nistrului
În fiecare duminică, o dezbatere moderată de Vasile Botnaru
События недели на берегах Днестра