Revista presei românești.
Nu e de mirare că în trecut oina s-a practicat cu preponderență mai ales prin… Teleorman.
Urmașul lui Gheorghe Alexianu, guvernatorul Transnistriei, criminal de război condamnat la moarte, a fost reîmproprietărit cu o pădure în Vrancea. Zece ani mai târziu, autoritățile se chinuiesc să desființeze decizia unui judecător, care contrazice legea, dar și actele din arhive.
Sinteza săptămînii politice românești.
Noul partid al lui Dacian Cioloș se află în plin scandal de presă pe fondul acuzelor de angajament în vechea Securitate aduse tatălui unuia dintre fondatorii PLUS.
„Unirea de la 1859 nu a fost deloc «mică», a fost o realizare uriaşă”, arată Ion M. Ioniță în Adevărul.
Puterea nu ezită să folosească armele cele mai murdare, cum ar fi minciuna sau calomnia.
Miercuri, moneda națională a României și-a continuat picajul, iar un euro a ajuns să fie cotat la 4,7569 lei de către Banca Națională a României. Este un nivel record.
Comisia de selecție a procurorului-șef european, funcție pentru care s-a înscris Laura Codruța Kovesi, aproape a finalizat lista scurtă a candidaților selectați. Pe ea s-ar afla și Kovesi.
Încarcă mai mult