Cine urmează? Mizele grabei: decapitarea parchetelor.
Despre incredibila campania de ură și de calomnii dezlănțuită pentru a o compromite de Codruța Kovesi.
Laura Codruța Kovesi și candidatul Germaniei, Andres Ritter, au obținut la egalitate 29 de voturi, față de cele 50 ale procurorului francez.
Ordonanța de Urgență din 19 februarie a modificat din nou cele trei legi ale justiției.
Revista presei de la Bucureşti.
Ordonanța a fost dată într-o lipsă totală de transparență și nu a figurat pe ordinea de zi a ședinței de guvern.
Opoziția în Parlamentul moldovean va avea un statut mai solid (D.Cenușa / IPN)
Mâine or să vrea să stabilească prin OUG și cine participă la Roland Garros.
Pus în dezbatere publică în august anul trecut, proiectul de lege făcut de ministrul Toader prin care se stabilește procedura de selecție a procurorilor europeni, s-a transformat în proiect de Ordonanță de urgență și a ajuns, în sfârșit, vineri și la CSM pentru avizare.
Încarcă mai mult