Linkuri accesibilitate

Ştiri

Întrevedere Ion Iliescu - Donald Rumsfeld la Bucureşti

Ministrul American al Apărării, Donald Rumsfeld, care se află în România pentru a participa mâine la reuniunea miniştrilor apărării din ţările NATO, a avut o întrevedere cu preşedintele Ion Iliescu.

Ştirea zilei

Cu această ocazie Rumsfeld a declarat că România a oferit sprijin "generos şi valoros" în lupta împotriva terorismului.

Ziua Holocaustului marcată pentru prima dată oficial în România

În România a fost marcată azi pentru prima dată oficial ziua Holocaustului prin depuneri de flori la Templul Coral de la Bucureşti şi prin organizarea unei adunări solemne la Palatul Parlamentului.

În Holocaustul din România şi-au pierdut viaţa între două sute de mii şi patru sute de mii de evrei. Ziua Holocaustului trebuia marcată pe 9 octombrie, dar ceremoniile oficiale au fost amânate până azi pentru că 9 octombrie a căzut sâmbăta.

Petre Roman (Forţa Democrată) şi-a anunţat candidatura la preşedinţie

Liderul partidului Forţa Democrată, senatorul Petre Roman şi-a anunţat la o conferinţă de presă candidatura la alegerile prezidenţiale din noiembrie. Roman a candidat la funcţia de şef al statului în 1996 şi 2000. Sloganul său electoral va fi de data aceasta "Un nou început".

Markó Béla va candida pentru Senat în judeţul Mureş

Preşedintele Uniunii Democrate a Maghiarilor din România, Markó Béla va candida pentru Senat în judeţul Mureş, potrivit rezultatelor unor alegeri interne din UDMR pentru stabilirea listelor electorale.

BNS şi CNSLR renunţă pentru moment la planul de a fuziona

Uniunile sindicale BNS şi CNSLR au renunţat pe moment la planul de a fuziona, liderii acestor sindicate invocând la o conferinţă de presă motive de ordin tehnic şi statutar. Dumitru Costin şi Marius Petcu au dezminţit că fuzionarea a fost amânată din cauza relaţiilor apropiate pe care Blocul Naţional Sindical (BNS) le-ar avea cu Partidul România Mare. Potrivit Mediafax, cei doi lideri sindicali au spus doar că „perioada de dinaintea alegerilor generale nu este un moment bun pentru fuziune”.

Ramadi: arestarea unui lider islamist după o serie de raiduri

Forţele irakiene şi americane au întreprins un raid la 7 moschei din oraşul Ramadi în căutarea unor rebeli irakieni şi au arestat un lider local al influentei Asociaţii a Oamenilor de Stiinţă Musulmani.

Ştirea zilei

Armata americană a înteţit operaţiunile împotriva militanţilor şiiţi în nordul Bagdadului, în a doua din cele cinci zile în care luptători loiali clericului radical şiit Moqtada al-Sadr pot preda armele în schimbul unor recompense băneşti. Forţele americane au lansat deasemeni mai multe atacuri aeriene la Fallujah şi Qaim.

Active ale companiei Yukos scoase la licitaţie de guvernul rus

Ministerul rus al Justiţiei a anunţat că va scoate la licitaţie active ale companiei Yukos pentru a recupera taxe restante ale gigantului petrolier de aproximativ 7 miliarde de dolari. Potrivit Interfax, vor fi puse în vânzare părţi din compania subsidiară Yuganskneftegaz, căreia îi revine 60 la sută din producţia de petrol a Yukos.

Reluarea procesului Milosevici la Haga

La Tribunalul Naţiunilor Unite de la Haga a fost reluat procesul fostului lider iugoslav Slobodan Miloşevici cu audierea unor martori despre masacrarea în 1999 a aproximativ 45 de persoane în localitatea Racak din Kosovo. Procesul a fost reluat după o întrerupere de o lună, determinată de refuzul lui Miloşevici de a accepta serviciile avocaţilor numiţi de Tribunalul de la Haga.

Preşedintele Georgiei în vizită oficială la Tallin

Preşedintele georgian, Mihail Saakaşvili se află într-o vizită oficială în Estonia în încercarea de a obţine sprijinul acestei ţări pentru reformele economice şi pentru rezolvarea conflictelor teritoriale din Georgia. Preşedintele eston, Arnold Ruutel a declarat că cele două ţari cooperează militar pentru alinierea armatei georgiene la standardele NATO şi că forţele de interne estone vor lansa în viitor un program de instrucţie pentru poliţişti georgieni.

Unitate militară română participă la manevre NATO în Bosnia

O unitate motorizată a armatei române a sosit în Bosnia în cadrul unor exerciţii NATO care urmăresc să constate cât de repede pot fi desfăşurate forţele Alianţei în cazul unor crize imprevizibile. Unitatea de 155 de militari români vor rămâne în oraşul bosniac Bugojno până la 6 noiembrie.

UE nu ridică embargoul asupra exportului de armament impus Chinei

Miniştrii de externe ai Uniunii Europene nu au reuşit să ajungă la un consens în privinţa ridicării embargoului pe armament impus acum 15 ani Chinei, în ciuda eforturilor făcute în acest sens de Franţa.

Ştirea zilei

Eforturile Parisului de a-i convinge pe partenerii din Uniune să ridice emgargoului s-au lovit săptămîna trecută de un nou obstacol, cînd Statele Unite au avertizat Uniunea Europeană că ar putea limita transferul de tehnologie militară în ţările Uniunii, dacă acestea ridică embargoul impus Chinei.

Washingtonul argumentează că ridicarea acestui embargo ar putea submina stabilitatea în estul Asiei şi eforturile vizînd îmbunătăţirea drepturilor omului în China.

Moţiune PNL-PD: "NU subordonării media de către guvernul Năstase"

52 de deputaţi PD şi PNL au depus o moţiune simplă intitulată "NU subordonării media de către guvernul Nastase / DA libertăţii de exprimare". Semnatarii moţiunii doresc să afle lista contractelor de publicitate aprobate personal de premierul Adrian Nastase

Ştirea zilei

şi cer guvernului să nu mai intervină pe piaţa media în dirijarea de fonduri publice pentru publicitate. În document se mai cere găsirea urgentă a celor care se fac vinovaţi de agresiunile împotriva unor jurnalişti români.

Ankara consideră discriminatorii recomandările Comisiei Europene

Turcia a declarat că recomandarea Comisiei Europene privind începerea negocierilor de aderare cu autorităţile de la Ankara la odată ce urmează să fie anunţată e o discriminare împotriva acestui stat majoritar musulman.

Săptămîna trecută, oficialităţile europene au recomandat începerea negocierilor cu Turcia, dar doar după îndeplinirea unor condiţii stricte, între care şi limitarea liberei circulaţii a forţei de muncă turceşti în Uniunea Europeană.

Ministrul turc al justiţiei Cemil Cicek a anunţat al Ankara că guvernul turc va cere clarificarea recomandărilor Comisiei Europene.

Comunicat al Ambasadei Statelor Unite cu ocazia comemorarii în România a Zilei Holocaustului

Ambasada Statelor Unite la Bucureşti se alătură Guvernului şi poporului român în manifestările solemne legate de prima Zi a Holocaustului în România - se spune într-un comunicat al ambasadei dat publicităţii luni.

"Comemorarea marchează împlinirea a 63 de ani de la declanşarea deportării forţate a evreilor români în Transnistria. Acest act, autorizat de regimul Ion Antonescu, a fost momentul de începere a uneia dintre cele mai îngrozitoare faze ale Holocaustului din România".

În comunicatul ambasadei americane se spune în continuare: „Peste 400 de mii de evrei de pe teritoriul României de la momentul respectiv au fost ucişi în timpul Holocaustului, iar atrocităţile din România s-au extins de la comunitatea evreiască, iniţial amplă şi eterogenă, cuprinzînd ulterior, ca şi în alte zone din Europa, romii şi alte minorităţi. Este o provocare pentru orice democraţie să depăşească o astfel de moştenire de o cruzime inimaginabilă”.

În comunicatul ambasadei este citat laureatul Premiului Nobel pentru Pace, Elie Wiesel, care a declarat că "amintirea conferă o dimensiune etică tuturor obligaţiilor şi aspiraţiilor" oamenilor. Rememorarea ororilor Holocaustului are rolul ca acestea să nu mai poată fi repetate, se mai spune în comunicatul ambasadei Statelor Unite la Bucureşti.

ONU va cerceta acuzaţiile de iregularităţi în timpul alegerilor din Afganistan

Comisia comună de gestionare a alegerilor, care a ajutat la organizarea şi supravegherea primelor alegeri prezidenţiale directe din Afganistan, a anunţat că Naţiunile Unite vor cerceta acuzaţiile de iregularităţi formulate în timpul scrutinului de la 9 octombrie.

15 din cei 17 candidaţi la funcţia supremă în stat au declarat ieri că alegerile ar fi fost măsluite din cauză că cerneala folosită pentru a-i marca pe alegători se putea şterge uşor, existînd riscul ca alegătorii să se fi prezentat de mai multe ori la vot. Cerneala a fost folosită pentru că în Afganistan nu există deocamdată un sistem de înregistrare a alegătorilor.

Oficialităţi ale Comisiei Comune şi din cadrul ambasadei americane în Afganistan au negociat cu unii dintre candidaţii care au formulat acuzaţiile, în încercarea de a-i convinge să nu conteste rezultatul alegerilor.

7 membri ai unei grupări teroriste din Kirkuk arestaţi de forţele guvernamentale

Poliţia irakiană a arestat 7 irakieni bănuiţi că fac parte din cea mai mare bandă de răpitori din Kirkuk. Cei 7 au fost arestaţi într-un raid care a dus la eliberarea a doi ostateci irakieni şi la descoperirea unei mari cantităţi de armament.

Ştirea zilei

Între timp, televiziunea Al Arabyia a difuzat o înregistrare video, în care mai mulţi bărbaţi înarmaţi care pretind că fac parte din gruparea militantă condusă de Abu Mussab Al-Zarqawi au ameninţat că vor decapita un ostatec turc, şi au cerut eliberarea tuturor prizonierilor irakieni şi plecarea tuturor cetăţenilor turci din Irak.

Silvan Shalom: Siria trebuie să oprească sprijinul acordat militanţilor palestinieni

Pacea cu Siria este un obiectiv strategic pentru Israel - a declarat Ministrul israelian de externe Silvan Shalom. Vorbind reporterilor la Ierusalim, Shalom a spus că pacea cu Siria va pune capăt ostilităţilor cu ţările arabe din vecinătatea imediată a Isralului. Shalom a precizat însă că Siria trebuie să oprească sprijinul acordat militanţilor palestinieni, înainte de încheierea oricărui tratat de pace.

După ce a preluat puterea în 2000, preşedintele sirian Bashar Assad a declarat că Siria e dispusă să reînceapă negocierile de pace cu Isarelul. Dar premierul israelian Ariel Sharon a respins oferta lui Assad, spunînd că Siria trebuie mai întîi să expulzeze grupările palestiniene militante de la Damasc şi să pună sub control gherilele Hizbollah de la graniţa israeliano-libaneză.

Minorităţile naţionale diferite de cea maghiară: Bucureştiul se limitează doar la reeditări ale manualelor dinainte de 1989

Reprezentanţi ai minorităţilor naţionale diferite de cea maghiară au acuzat Ministerul Educaţiei de la Bucureşti că se limitează doar la reeditări ale manualelor dinainte de 1989, ceea ce îi determină pe copiii acstor minorităţi să renunţe la învăţămîntul în limba maternă.

Un reprezentant al Uniunii Democratice a Slovenilor şi Cehilor din România a susţinut la Plenara Consiliului Minorităţilor Naţionale că în ultimii 15 ani statul român a tipărit un singur manual nou în limba cehă, cel de matematică, care nu a putut fi folosit pentru că, fiind editat în alb şi negru, copiii nu puteau respecta indicaţiile din manual referitoare la culori.

La rîndul său, reprezentantul Uniunii Sîrbilor din România Slavomir Gvozdenovici a solicitat Ministerului educaţiei să accepte ca acolo unde o minoritate nu are manuale în limba maternă să poată fi folosite manuale din ţara de origine, cu condiţia ca acestea să nu fie politizate şi să nu conţină propagandă.

Sosirea primelor delegaţii la reuniunea NATO de la Poiana Braşov

Delegaţiile oficiale care participă între 13 şi 14 octombrie la Reuniunea informală a miniştrilor apărării din ţările Alianţei Nord-Atlantice au început să sosească în Poiana Braşov, unde au fost luate măsurile de securitate necesare pentru un astfel de eveniment. Generalul Ioan Sorin, directorul grupului de lucru al României pentru organizarea reuniunii, a declarat la o conferinţă de presă că la Braşov sunt aşteptate 35 de delegaţii şi 350 de jurnalişti, dintre care 150 străini.

Şeful Pentagonului în vizită la baza aeriană Kogălniceanu

Ministrul american al apărării Donald Rumsfeld se află la Constanţa unde a participat la un briefing la baza aeriană Kogălniceanu, care face parte din oferta României pentru NATO. Marţi, Donald Rumsfeld se va întîlni la Bucureşti

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG