Linkuri accesibilitate

Ştiri

Ştirea zilei

Statele Unite şi Uniunea Europeană nu văd rostul unor noi negocieri pe tema programului nuclear al Iranului. Această poziţie a fost exprimată la Washington după o întrevedere cu coordonatorul politicii externe a Uniunii Europene, Javier Solana de Secretarul de stat american Condoleezza Rice.

Rice a mai spus că Statele Unite continuă consultările cu alţi membri permanenţi ai Consiliului de Securitate ONU.

„Discutăm în continuare cu Rusia şi China. Cred că ambele ţări şi-au exprimat grave îngrijorări în legătură cu ce a făcut Iranul şi vom continua să lucrăm cu ei asupra a ce se poate face mai departe”.

Occidentul este îngrijorat de posibila intenţie a Iranului de a construi bomba atomică, dar Teheranul susţine că programul său nuclear este paşnic.

Statele Unite, Rusia, China criticate în raportul anual Human Rights Watch

Cunoscuta organizaţie americană pentru apărarea drepturilor omului, Human Rights Watch a criticat administraţia Statelor Unite pentru torturarea şi maltratarea prizonierilor şi a sugerat că asemenea practici sunt o parte „intenţionată” a politicii americane de combatere a terorismului.

Prezentînd o nouă ediţie a raportului anual Human Rights Watch, directorul executiv al organizaţiei Kenneth Roth a spus că abuzurile administraţii Bush sunt dăunătoare din mai multe puncte de vedere: „Desconsiderarea drepturilor omului de către Statele Unite în numele combaterii terorismului a fost extrem de contraproductivă chiar şi pentru lupta împotriva terorismului. A redus prestigiul moral al Statelor Unite. A generat resentimente, care au uşurat recrutarea de noi terorişti”.

Reacţionînd la lansarea raportului, Casa Albă a spus că el se bazează mai mult pe interese politice şi mai puţin pe fapte.

În raportul Human Rights Watch guvernele din China şi Rusia sunt criticate pentru că au abuzat de lupta cu terorismul pentru a-şi reduce la tăcere oponenţii politici, iar despre Ucraina se afirmă că deşi a făcut progrese politice în ultimele luni, mai are multe de făcut.

Din nou, directorul executiv HRW, Kenneth Roth: “De la corupţia la nivel de guvern până la maltratarea deţinuţilor, mai rămîn multe de făcut în Ucraina. Acolo au avut loc schimbări structurale importante, dar ele nu s-au tradus deocamdată în îmbunătăţirea situaţiei drepturilor omului”

Andrei Stratan: Moldova va continua să caute surse alternative de energie

Ministrul de externe moldovean Andrei Stratan a declarat că Moldova va negocia în continuare preţul gazelor naturale cu Gazprom, după ce a ajuns luni la un acord care prevede pînă la sfârşitul lunii martie preţul majorat de 110 dolari pe mia de metri cubi.

Tot astăzi, Stratan a spus că Moldova va continua să caute surse alternative de energie. Andrei Stratan nu a confirmat însă informaţiile din presă potrivit cărora Moldova ar putea participa la construirea unui nou reactor la centrala nucleară Cernavodă din România.

Concernul Gazprom redice livrările de gaze către unii beneficiari europeni

Concernul Gazprom a redus livrările de gaze către unii beneficiari europeni din cauza vremii extrem de friguroase din Rusia, unde temperaturile coboară în unele regiuni pînă la minus 30 de grade. Potrivit agenţiei Reuter, Gazprom a anunţat că a redus cu 20 la sută livrările către Ungaria şi Bosnia Herţegovina şi că ar putea reduce şi livrările destinate Italiei şi Austriei. Gazprom a dat asigurări că este vorba de o măsură temporară.

Liderul nord-coreean Kim Jong Il promite la Beijing să scoată din impas negocierile hexagonale

Liderul nord-coreean Kim Jong Il a promis să scoată din impas negocierile multipartite consacrate programului nuclear al regimului de la Fenian. Potrivit agenţiei oficiale de ştiri nord-coreene, Kim a făcut această promisiune la o întîlnire cu preşedintele Chinei Hu Jintao.

În negocierile asupra programului nuclear al Fenianului sunt implicate cele două state coreene, China, Statele Unite, Rusia şi Japonia.

Tratativele au trecut printr-o perioadă promiţătoare în 2005, cînd Fenianul a acceptat în principiu să renunţe la armele nucleare în schimbul ajutoarelor alimentare şi al unor garanţii de securitate.

După aceea, nord-coreenii au ameninţat însă cu boicotarea negocierilor, invocînd presiuni financiare americane.

Ştirea zilei

Ministerul de externe al Franţei a respins cererea Iranului de reluare a negocierilor pe teme nucleare. Parisul susţine că înainte oricăror discuţii, Teheranul trebuie să-şi suspende controversatul programul nuclear.

Între timp, preşedintele Iranului Mahmud Ahmadinejad a calificat drept „motivat politic” un proiect de rezoluţie în care Franţa, Germania şi Marea Britanie cer aducerea dosarului iranian în faţa Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite.

Iranul a reluat recent unele activităţi în domeniul atomic în ciuda avertismentelor mai multor puteri occidentale, care bănuiesc că iranienii ar avea de gînd să producă bomba nucleară.

Liderul spiritual iranian, Ayatollahul Ali Khamenei a spus astăzi că lumea nu poate opri Iranul să-şi îndeplinească năzuinţele nucleare.

PE votează în favoarea unei anchte privind prezumtivele centre de detenţie CIA din Europa

Parlamentul European a votat în favoarea creării unei comisii de investigare a informaţiilor privind existenţa unor închisori secrete americane în Europa de Est. Cei 46 de membri ai comisiei, ale căror nume vor fi anunţate mâine, vor proveni din toate grupurile politice. Cel mai mare grup, al Partidul Popular European, de orientare conservatoare, va avea 17 reprezentanţi în Comisie, iar socialiştii 13.

Consiliul Europei şi cîteva ţări din Uniunea Europeană îşi desfăşoară deja propriile investigaţii. , ca şi, organizaţia continentală de protecţie a drepturilor omului.

Moscova oferă tratament medical fostului preşedinte iugoslav Miloşevici

Rusia l-a invitat la tratament medical pe fostul preşedinte iugoslav Slobodan Miloşevici, care este judecat pentru crime de război de tribunalul internaţional de la Haga.

Miloşevici suferă de o afecţiune cardiacă, are tensiune ridicată şi a cerut tribunalului o punere temporară în libertate.

Purtătorul de cuvînt al ministerului rus de externe, Mihail Kamynin a confirmat că Moscova discută deja invitarea lui Miloşevici cu tribunalul de la Haga.

„Rusia a prezentat Tribunalului Internaţional un pachet de documente pe baza cărora instanţa va decide dacă să-i permită lui Miloşevici să călătorească în Rusia. În plus, Miloşevici însuşi a dat tribunalului garanţii că se va întoarce la Haga îndată ce se va încheia tratamentul”.

Procesul lui Slobodan Miloşevici a început în urmă cu patru ani.

Ministerul Agriculturii întrevede posibilitatea închiderii a 4 focare de gripă aviară

În această săptămînă în România ar putea fi închise patru focare de gripă aviară din judeţele Brăila, Buzău şi Călăraşi, dacă în localităţile respective nu apar noi cazuri - relatează agenţia Mediafax citând un comunicat de la Ministerul Agriculturii.

În România au fost confirmate 25 de focare de gripă aviară, dintre care 13 sunt încă active.

Gazprom dezmite relatările că a redus exportul de gaze către Occident

La Moscova circulă informaţii contradictorii privind volumul gazelor livrate europenilor de concernul rus Gazprom. Agenţia rusă Interfax relatează că livrările de gaze către unii clienţi europeni ar fi fost reduse datorită frigului extrem din Rusia, dar concernul rus insistă într-o declaraţie de presă că dimpotriva, furnizează europenilor cu şapte procente mai mult gaz decît de obicei.

Interfax susţine că Gazprom ar fi redus livrările către Ungaria şi că alte ţări vor fi şi ele afectate. Acestea vor fi, potrivit agenţiei Reuter, Bosnia Herţegovina, Italia şi Austria.

Potrivit aceloraşi relatări, micşorarea volumului de gaze exportate s-ar datora creşterii bruşte a consumului de gaz în Rusia, după răcirea accentuată a vremii în ultimele zile.

Ştirea zilei

Ambasadorul Statelor Unite în România Nicholas Taubman a mulţumit timişorenilor pentru găzduirea refugiaţilor din Uzbekistan. Potrivit agenţiei Mediafax, ambasadorul american a vizitat la Timişoara centrul pentru refugiaţi şi a spus printre altele că „a găzdui oameni persecutaţi este un act dumnezeiesc”.

Ambasadorul a mai spus că o parte din cei 439 de refugiaţi uzbeci au plecat deja în Statele Unite şi alţii îi vor urma în curînd.

Kievul ia în considerare mărirea chiriei percepute flotei ruseşti de la Sevastopol

Ucraina ar putea mări de patru ori chiria percepută forţelor navale ruseşti pentru folosirea bazei de la Sevastopol.

Volodimir Orizko, adjunct al ministrului ucrainean de externe, a spus că pentru moment ţara sa va face un inventar al proprietăţilor ucrainene folosite de ruşi la Sevastopol.

“Trebuie să facem în sfîrşit un inventar definitiv. Bănuim că partea rusă este şi ea interesată şi nu vor fi obstacole. În caz contrar, Rusia şi-ar încălca evident obligaţiile”.

Printr-un acord din 1997, Ucraina a permis flotei ruse de la Marea Neagră să rămînă la Sevastopol pînă în 2017, contra unei chirii anuale de aproape o sută de milioane de dolari.

Ministrul de externe al Rusiei pledează pentru implicarea AIEA în dosarul iranian

Rusia şi China au îndemnat la moderaţie în abordarea crizei, pronunţîndu-se împotriva unor eventuale sancţiuni împotriva Teheranului. Ministrul de externe al Rusiei Serghei Lavrov a declarat: „Chestiunea sancţiunilor este un fel de a pune carul în faţa boilor. Înainte de toate trebuie să facem totul pentru a obţine cît mai multe informaţii în cadrul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică.”

Iranul ameninţă că nu va mai coopera cu Agenţia pentru Energie Atomică dacă este trimis în faţa Consiliului de Securitate ONU.

Tony Blair: Londra este dispusă să reia negocierile cu Teheranul asupra dosarului nuclear iranian

Marea Britanie doreşte găsirea unei soluţionări diplomatice a disputei provocate de programul nuclear al Iranului, pe care unele puteri occidentale îl bănuiesc de intenţa de a construi arme atomice.

Premierul Tony Blair a declarat că ţara sa este în continuare dispusă să participe la discuţii care să evite trimiterea dosarului iranian în faţa Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite.

Vladimir Putin semnează legea care limitează activitatea ONG-urilor

Preşedintele Rusiei Vladimir Putin a semnat o controversată lege care limitează activitatea organizaţiilor non-guvernamentale în Federaţia Rusă.

Organizaţiile vizate spun că noile prevederi le vor îngreuna munca, iar Statele Unite şi Uniunea Europeană au declarat că legea nouă subminează democraţia.

Potrivit unor relatări de la Moscova, şeful serviciilor secrete externe ruseşti, Sergei Lebedev susţine că spionii străini folosesc organizaţiile non-guvernamentale ca paravan pentru activităţile lor în Rusia.

Guvernul lasează reforma sistemul de asistenţă medicală

Guvernul României a lansat reforma sistemul de asistenţă medicală, într-un efort de a-l aduce mai aproape de standardele occidentale înaintea aderării la Uniunea Europeană.

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a explicat că unul din scopurile reformei este de a pune capăt corupţiei în sistemul medical.

Vorbind tot astăzi despre reforma în sănătate, preşedintele Traian Băsescu a calificat-o drept cea mai importantă dintre cele adoptate de actualul guvern, de la venirea sa la putere anul trecut.

Ankara: al 21-lea caz de gripă aviară la om

Autorităţile de la Ankara au identificat încă un copil infectat cu virusul gripei aviare, al 21-lea caz de acest fel din Turcia. Ministerul turc al sănătăţii a spus că noul caz a fost descoperit în apropierea graniţei cu Iranul, la Dogubeyazit, oraş unde în ultimele zece zile au murit din cauza gripei aviare patru persoane.

Comisia de politică externă a parlamentului elveţian respinge propunerea de condamnare a presupuselor închisori secrete CIA din Europa

Comisia de politică externă din camera inferioară a parlamentului Elveţiei a respins propunerea unuia din membrii săi de condamnare a presupuselor închisori secrete CIA din Europa, întrucît – cum relatează AP - nu a găsit nici o dovadă că închisorile au existat cu adevărat.

Chestiunea a ajuns în atenţia legislatorilor de la Berna după apariţia în presa elveţiană a unor informaţii despre prespusa încarcerare a 23 de persoane suspectate de terorism într-o închisoare secretă CIA din România.

Ameninţare proferată de Al Qaida la adresa birourilor ONU din Pakistan

Organizaţia Naţiunilor Unite şi-a închis pentru 48 de ore toate birourile din sud-vestul Pakistanului, în urma unei ameninţări telefonice în care era menţionată reţeaua Al Qaida.

Jan Vandemoortele, coordonatorul acţiunilor umanitare ONU din Pakistan, a spus că apelul telefonic a fost primit luni de către Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi de la Queta.

Ştirea zilei

Un tribunal din Chişinău l-a găsit vinovat de abuz de putere şi l-a condamnat la 10 de ani de închisoare pe fostul ministrul moldovean al apărării Valeriu Pasat.

Păsat a fost pus sub acuzare în legătură cu vînzarea a 21 de avioane de tip MIG-29 Statelor Unite în 1997 la preţul de 40 de milioane de dolari, faţă de 95 de milioane de dolari, cît ar fi putut obţine Republica Moldova în opinia Procuraturii.

Demonstraţie de protest la Patriarhie împotriva înfiinţării mitropoliei de Cluj

Sute de credincioşi şi preoţi ortodocşi au demonstrat la Bucureşti împotriva creării unei noi mitropolii în Transilvania, la Cluj. Participanţii la mitingul din Dealul Mitropoliei susţin că înfiinţarea celei de-a doua mitropolii ardelene, după cea existentă, de la Sibiu, va duce la dezbinarea credincioşilor.

Potrivit agenţiei Mediafax purtătorul de cuvînt al Bisericii Ortodoxe Române, preotul Constantin Stoica a dat asigurări că biserica ortodoxă din Ardeal nu se va scinda şi a adăugat că decizia Sfîntului Sinod de înfiinţare a mitropoliei de la Cluj este definitivă.

Atentatul sinucigaş din Kandahar s-a soldat cu 21 de morţi

Preşedintele afgan Hamid Karzai a ordonat începerea unei investigaţii asupra atacului sinucigaş cu bombă soldat luni cu moartea a douăzeci şi una de persoane.

Atacul a avut loc la Spin Boldak, în provincia Kandahar, lîngă graniţa cu Pakistanului. Atentatorul a intrat cu o motocicletă încărcată cu explozivi în mulţimea adunată la un eveniment sportiv.

Preşedintele Karzai a condamnat atacul şi l-a pus pe seama teroriştilor.

UE alocă 100 de milioane de euro pentru combaterea gripei aviare

Uniunea Europeană a promis să cheltuiască mai mult pentru combaterea gripei aviare. Comisarul pentru sănătate Markos Chiprianu a declarat că Uniunea va aloca în acest sens o sută de milioane de euro, cu aproximativ 17 milioane mai mult decît promisese iniţial.

Anunţul a fost făcut la Beijing cu ocazia unei întîlniri internaţionale de experţi în problemele sănătăţii.

Banca Mondială speră ca reuniunea să ducă la colectarea a cel puţin 1 miliard de euro. Banii ar urma să fie folosiţi pentru îmbunătăţirea serviciilor veterinare şi medicale în ţările în curs de dezvoltare confruntate cu gripa aviară.

Ştirea zilei

Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti Quinton Quayle a declarat că numărul imigranţilor ilegali români din ţara sa a scăzut în ultima vreme, graţie colaborării bune a autorităţilor de la Londra cu poliţia română.

Potrivit agenţiei Mediafax, ambasadorul Quayle, aflat în vizită la Craiova, a mai spus că această tendinţă pozitivă ar putea duce la ridicarea obligativităţii vizei pentru români înainte de aderarea României la Uniunea Europeană.

Vorbind despre corupţie, ambasadorul britanic a spus că România a făcut paşi importanţi în combaterea ei, dar mai are multe de făcut.

Ştirea zilei

Delegaţia guvernului moldovean, condusă de prim-viceprim-ministrul Zinaida Grecianîi, a continuat la Moscova negocierile cu Gazprom în problema livrării gazelor naturale către Moldova. Potrivit agenţiei Moldpres, părţile au identificat soluţii reciproc acceptabile pentru toate chestiunile de bază examinate.

În primul trimestru al anului curent gazele naturale ruseşti vor fi livrate către Moldova la preţul de 110 dolari pentru 1000 metri cubi. Politica ulterioară de preţuri va constitui obiectul unor negocieri mai detaliate, care vor continua în timpul cel mai apropiat.

Au fost, de asemenea, realizate înţelegeri referitoare la întreprinderea mixtă moldo-rusă "MoldovaGaz", privind eventuala creştere a participării părţii ruse la sistemul de transport al gazelor din Republica Moldova, precum şi privind menţinerea unităţii ei structurale.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG