Linkuri accesibilitate

Ştiri

Ştirea zilei

Oficialităţile ale Uniunii Europene se vor întîlni miercuri la Viena cu ministrul de externe al Rusiei Sergei Lavrov. Comisarul european pentru relaţii externe Benita Ferrero-Waldner a anunţat că printre subiecte se vor afla şi conflictele îngheţate din Caucaz şi din Republica Moldova.

O altă temă pe agenda întîlnirii Uniunea Europeană-Rusia sunt livrările de gaze ruseşti către Occident şi către unele foste republici sovietice.

Fiiul lui Ariel Sharon condamnat la închisoare pentru delicte legate de finanţarea partidului tatălui său

Fiul cel mai mare al premierului israelian Ariel Sharon a fost condamnat la nouă luni de închisoare şi încă nouă luni cu suspendare pentru strângerea ilegală de fonduri în campaniile politice ale tatălui său.

Omri Sharon a mărturisit în noiembrie că a falsificat documente şi că a încălcat legea finanţării partidelor.

Justiţia israeliană a acceptat ca Omri să nu-şi înceapă imediat pedeapsa, dat fiind faptul că tatăl său se află în coma de la începutul lunii trecute.

Accidentul de vinătoare al vicepreşedintelui american Dick Cheney

Persoana împuşcată din greşeală la vînătoare de vicepreşedintele american Dick Cheney a suferit un atac de cord minor, după ce o alice i-a ajuns la inimă.

Doctorii spun că Harry Wittington îşi revine şi viaţa sa nu este în pericol. Cheney a tras involuntar în Wittingon la o partidă de vînătoare de fazani sămbăta trecută.

În România au murit de frig în luna februarie 82 de oameni

În luna februarie, în România au murit din cauza frigului 82 de persoane, informează Mediafax citînd rapoarte medicale din Bucureşti şi din judeţe. 23 dintre cei decedaţi erau persoane fără adăpost.

În Europa Centrală, ţările cele mai afectate de ger au fost Polonia, unde au murit de frig iarna aceasta 230 de oameni, şi Ucraina, unde s-au înregistrat 730 de morţi numai în ultimele trei săptămîni.

Sute de mii de libanezi marchează un an de la asasinarea fostului premier Rafik al-Hariri

O jumătate de milion de persoane s-au adunat la Beirut pentru a marca împlinirea unui an de la asasinarea fostului premier al Libanului Rafik al-Hariri.

Asasinarea lui Hariri a provocat în urmă cu un an presiuni internaţionale asupra Siriei, care a fost nevoită să-şi retragă trupele din Liban după o prezenţă militară de cîteva decenii.

Mulţi libanezi acuză Siria de uciderea lui Hariri – ipoteză cercetată în cadrul unei investigaţii ONU aflată încă în desfăşurare.

Lahore: doi morţi în timpul unei demonstraţii generate de caricaturile cu profetul Mahomed

Două persoane au fost ucise în oraşul Lahore din Pakistan în timpul unor proteste împotriva publicării caricaturilor profetului Mahomed în ziare europene.

Poliţia a folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa o mulţime de protestatari care au dat foc unor clădiri şi maşini. Potrivit ministerului pakistanez de externe, un body-guard a ucis cu focuri de armă doi participanţi la protest care încercaseră să intre cu forţa într-o bancă.

Delegaţia a PE va investiga în România în dosarul prezumtivelor centre CIA

Comisia Parlamentului European care verifică informaţiile privind presupusele închisori secrete CIA din Europa va încerca să audieze oficiali de rang înalt la Washington în săptămînile următoare.

Anunţul a fost făcut la Strasbourg de deputatul socialist italian Giovanni Claudio Fava, membru în Comisie. Potrivit agenţiei AP, Fava a recunoscut că oficialii CIA şi cei ai administraţiei Bush nu pot fi obligaţi prin lege să se prezinte la comisie. El a mai spus că în cadrul investigaţiei, o delegaţie de parlamentari europeni va vizita România şi poate şi alte ţări europene.

Ştirea zilei

Camera Deputaţilor a acceptat amplasarea de baze americane pe teritoriul României, aprobînd cu mare majoritate de voturi un acord semnat de miniştrii de externe român şi american în decembrie anul trecut.

210 de deputaţi au votat marţi pentru, 8 împotrivă, iar 13 s-au abţinut. Potrivit agenţiei Mediafax, acordul romîno-american privind folosirea unor baze militare din Dobrogea este valabil zece ani, dar poate rămîne în vigoare şi după acest termen dacă nici una din părţi nu are obiecţii.

Ştirea zilei

După o întîlnire avută la Moscova, preşedintele rus Vladimir Putin şi premierul francez Dominique de Villepin au declarat că ţările lor vor coopera mai strîns în unele chestiuni internaţionale. Franţa este singura ţară occidentală care a sprijinit pe faţă invitarea la Moscova de către preşedintele Putin a liderilor mişcării Hamas, câştigătoarea alegerilor parlamentare palestiniene de luna trecută. Hamas este considerată organizaţie teroristă de Statele Unite, Israel şi Uniunea Europeană.

Lucrările procesului intentat lui Saddam Hussein suspendate timp de 2 săptămîni

Procesul fostului preşedinte irakian Saddam Hussein a fost suspendat pînă la 28 februarie. La înfăţişarea de astăzi Saddam a anunţat tribunalul că se află în a treia zi de grevă a foamei, a strigat la judecător şi a spus din nou că instanţa de la Bagdad ar fi marioneta forţelor de ocupaţie.

Saddam Hussein era audiat în legătură cu uciderea a 148 de şiiţi în 1982.

Ameninţare cu bombă la magazinul Unirea din Bucureşti

Magazinul Unirea din Bucureşti a fost evacuat după prînz din cauza unei ameninţări cu bombă. Antena 3 a informat că un post de televiziune a primit o scrisoare în care se anunţa amplasarea unei bombe la centrul comercial bucureştean şi se cerea retragerea militarilor români din Irak şi Afganistan.

Ştirea zilei

Ambasada României de la Chişinău a anunţat că ministrul de externe român Mihai-Răzvan Ungureanu va efectua o vizită în Republica Moldova în perioada 16-18 februarie. Potrivit unor surse reluate de agenţia Basapress, pe agenda discuţiilor se vor afla probabil Acordul privind regimul vizelor pentru cetăţenii moldoveni după aderarea României la Uniunea Europeană şi alte documente ce reglementeză relaţiile bilaterale. Nu este exclus ca în cursul vizitei să fie făcut public planul românesc de reglementare a diferendului transnistrean,se afirmă relatarea aceleiaşi agenţii de presă.

Primul ministru francez Dominique de Villepin în vizită la Moscova

Primul ministru al Franţei, Dominique de Villepin a sosit la Moscova, în centrul discuţiilor cu omologul său rus, Mihail Fradkov şi cu preşedintele Vladimir Putin aflîndu-se controversatul program nuclear iranian şi situaţia din Orientul Mijlociu. Intr-un interview cu Rossiskaya Gazeta, premierul francez a insistat că Europa doreşte în continuare să negocieze cu Iranul, dacă acesta îşi suspendă toate activităţile nucleare controversate, dar că Teheranul ar trebui să facă pasul următor. Premierul francez va asculta şi explicaţiile ruse despre invitaţia adresată de Vladimir Putin liderilor organizaţiei Hamas pentru convorbiri la Moscova.

Ştirea zilei

Iranul a anunţat amînarea fără dată a convorbirilor cu Rusia asupra unei propuneri de compromis, vizînd crearea pe teritoriu rus a unui consorţiu pentru îmbogăţirea uraniului iranian. Purtătorul de cuvînt guvernamental Gholam Hossein Elham a declarat pe această temă: "Chestiunea negocierilor este în continuare deschisă, dar data lor e o altă problemă. Ele vor avea loc, dar în conformitate cu noile circumstanţe create de hotărîrea guvernului de a proceda la un program paşnic de îmbogăţire a uraniului în ţară."

Serghei Kirienko, şeful agenţiei federale nucleare ruse, va vizita Teheranul la sfîrşitul lunii.

Vladimir Putin pledează pentru asistenţă internaţională în cazul unor state CSI sărace

Într-o alocuţiune în cea mai mare parte televizată, la o întîlnire cu membrii cabinetului rus, preşedintele Vladimir Putin a cerut guvernului să obţină din partea grupului celor opt mari state dezvoltate garanţii că o parte substanţială din ajutoarele internaţionale de dezvoltare vor fi orientate spre ţările comunităţii de state post-sovietice, după expresia lui "printre cele mai sărace din lume". Rusia şi ţările învecinate ei, din Comunitatea de State Independente se confruntă, este citat Putin, "cu probleme grave, similare celor din Africa, referitoare la educaţie, combaterea bolilor infecţioase şi lupta împotriva sărăciei". Rusia deţine anul acesta preşedinţia Grupului celor 8.

Tbilisi acuză forţele ruse de a fi vîndut o rachetă separatiştilor abhazi

Ministrul georgian al apărării Irakly Okruaşvili a expus la televiziune şi în faţa parlamentarilor o rachetă aeriană rusă de tip Strela, afirmînd că ar fi fost livrată separatiştilor din Abhazia. Racheta ar fi fost vîndută de un comandant al forţelor ruse din sudul Caucazului pentru 10 mii de dolari.

La Moscova, purtătorul de cuvînt al ministerului rus al apărării l-a acuzat pe ministrul georgian de declaraţii "iresponsabile", afirmînd că un inventar de rutină efectuat la 8 februarie nu a constatat lipsa nici unei rachete de la bazele ruse.

Atentat la o bancă din Bagdad - 15 morţi

De la Bagdad se semnalează alte incidente violente şi moartea a cel puţin 15 persoane în explozia survenită lîngă o mulţime de persoane care făceau coadă la intrarea unei bănci. Intre timp, procesul fostului preşedinte irakian, Saddam Hussein a fost încă odată amînat, urmînd a fi reluat mîiine.

Ştirea zilei

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a solicitat votul de încredere al Parlamentului pentru pachetul de reforme în domeniul sănătăţii, pentru care guvernul şi-a asumat răspunderea. Din cele 434 de propuneri de modificare a proiectului de lege, guvernul a acceptat 86 de amendamente.

In cazul în care opoziţia va depune o moţiune de cenzură, data limită fiind 16 februarie, cele două camere ale Parlamentului o vor lua în dezbatere şi vota la 21 februarie. Dacă moţiunea nu este depusă pînă joi, pachetul de legi este considerat adoptat, singura cale de contestare rămînînd sezizarea Curţii Constituţionale.

Strategia naţională de apărare rediscutată la şedinţa CSAT

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, reunit în şedinţă, cu participarea preşedintelui Traian Băsescu, a rediscutat strategia naţională de apărare şi un pachet de şase legi anexe. Legislaţia urmează să fie definitivată în două luni şi supusă apoi dezbaterii publice.

Vorbind ulterior la o conferinţă de presă, preşedintele Traian Băsescu a făcut cunoscut că în cursul anului 2005 au fost puse sub ascultare, legal, de către serviciile de informaţii, circa 6000 de posturi telefonice, aparţinînd la 2373 de persoane, 80% dintre ele de cetăţenie străină. Preşedintele a amintit în acest context şi ascultările ilegale de telefoane, datorate unor structuri paralele de securitate.

Solicitarea de percheziţie a locuinţelor lui A. Năstase respinsă de Biroul Camerei

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a trimis înapoi Ministrului Justiţiei, Monica Macovei, solicitarea de aprobare a percheziţiei a două locuinţe ale lui Adrian Năstase. Decizia invocă o neconcordanţă între cererea Ministerului de Justiţie şi o prevedere constituţională referitoare la urmărirea şi trimiterea în judecată a parlamentarilor. Monica Macovei a acuzat ulterior Biroul Permanent de încălcarea regulamentului Camerei.

Ştirea zilei

Diplomaţi de la Viena au declarat că Iranul a reluat activităţi ţinînd de procesul de îmbogăţire a uraniului la centrala nucleară de la Natanz. O agenţie de presă semioficială iraniană a anunţat, dintr-o "sursă bine informată", că inspectorii Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică, vor ridica în zilele următoare sigiliile şi camerele de supraveghere de la instalaţiile centralei Natanz. Un purtător de cuvînt al guvernului de la Teheran a spus în cursul dimineţii că procesul de îmbogăţire a uraniului va fi reluat la începutul lunii martie.

Intre timp, diplomaţi occidentali şi-au exprimat dezamăgirea faţă de amînarea fără dată a convorbirilor irano-ruse legate de o propunere de compromis făcută de Moscova.

Arestatea unui soldat britanic suspectat de maltratarea unor demonstranţi irakieni

Un soldat britanic a fost arestat după publicarea unor imagini video înfăţişînd militari ce băteau cu bastoane tineri irakieni, într-un episod filmat în 2004 în sudul Irakului. Potrivit ministerului britanic al apărării reţinerea militarului este în legătură cu ancheta în curs.

Viitorul guvern palestinian: un executiv alcătuit din tehnocraţi?

Vechiul parlament al Autorităţii palestiniene a început o ultimă sesiune, ce precede instalarea în funcţie a noului legislativ dominat de deputaţii organizaţiei militante radicale Hamas. Un lider al organizaţiei a declarat că viitorul cabinet palestinian va include tehnocraţi cu sarcina de a reclădi ariile locuite de palestinieni pe "baze corecte". In acelaşi context, Khaled Mashaal, liderul aripii politice a Hamasului spunea într-un interviu publicat de cotidianul rus "Nezavisimaia Gazeta" că organizaţia nu va renunţa la acte de violenţă atîta timp cît Israelul nu acceptă să se retragă din teritoriile ocupate.

Statutul flotei ruse din Marea Neagră pe agenda consultărilor ruso-ucrainene

Înaintea unor consultări diplomatice ruso-ucrainiene la nivel de adjuncţi ai miniştrilor de externe, ce începe marţi, oficialităţi de la Kiev au declarat că doresc ca statutul flotei ruse din Marea Neagră să fie discutat pe baza principiilor economice de piaţă. Şeful Consiliului de Securitate ucrainian, Anatoli Kinach şi ministrul de externe Boris Tarasiuk au pledat în acest sens, susţinînd concomitent că nu ar exista nici o legătură cu recenta dispută bilaterală asupra preţului gazelor naturale.

In baza unui acord din 1997, flota rusă din Marea Neagră a primit dreptul de a utiliza în continuare portul Sevastopol, pînă în 2017, pentru o chirie anuală de peste 90 de milioane de dolari. Oficialităţi ucrainiene au sugerat recent că suma ar trebui majorată.

Demisia ministrului de externe polonez Stefan Meller?

Relatări de la Varşovia susţin că ministrul de externe Stefan Meller şi-ar fi prezentat demisia pe fundalul tensiunilor create în minister de deciziile sale de demitere a unor ambasadori numiţi de guvernarea anterioară, a Alianţei Democratice de Stînga (ex-comunişti). Meller, fost ambasador la Moscova şi Paris, a refuzat să confirme relatările despre demisie, potrivit cărora funcţia de şef al diplomaţiei i-ar fi fost oferită lui Jacek Sariusz-Wolski, membru în Parlamentul European al partidului liberal Platforma Civică. O altă relatare neconfirmată, publicată astăzi în "Newsweek Polska", susţine că regizorul de film Krzysztof Zanussi ar urma să preia postul de ambasador al Poloniei la Moscova.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG