Linkuri accesibilitate

Ştiri

Kiev: preşedintele Iuşcenko aduce un omagiu "lichidatorilor" de la Cernobil

In Ucraina a fost comemorata implinirea a 20 de ani de la accidentul nuclear de la Cernobil. Presedintele Victor Iuscenko a participat la slujba de comemorare a victimelor, organizata la circa 20 de kilometric de Cernobil. Cu aceasta ocazie, el a reamintit de miile de lichidatori – cei care, constrinsi sau de buna voie, au participat la construirea sarcofagului din jurul reactorului avariat.

“Ma uit la fetele voasttre si-mi amintesc de toti eroii ucrainieni care au murit cu 20 de ani in urma pentru ca noi sa putem trai. Sint convins ca faptele lor var ramine vesnic in memoria noastra” – a declarat Victor Iuscenko.

In Ucraina , Rusia si Belarus, numarul celor afectati de accidental nuclear este estimate la peste 5 milioane - efectele accidentului, din aprilie 1986 au fost agravate de fatul că autoritatile sovietice au trecut sub tacere accidentul.

In parlamentul de la Kiev deputatii au cerut astazi mai multe ajutoare pentru milioanele de victime ale accidentului si mai multe informatii despre efecte.

Convorbiri Putin - Merkel la Tomsk în Siberia

Cooperarea in domeniul energiei si controversatul program nuclear al Iranului – acestea sint temele centrale ale discutiilor la nivel inalt ruso-germane, care au inceput miercuri in Siberia.

Ştirea zilei

Parlamentari europeni vor adresa o scrisoare presedinteluiu Traian Basescu, in care vor cere amendarea legii adoptiilor – lege care in acest moment face aproape imposibila adoptia copiilor romani in strainatate. Totodata, euro-parlamentarii ii cer directoarei Oficiului roman pentru adoptii, Theodora Bertzi sa reanalizeze cazurile limita.

Minsk: demonstraţie a opoziţiei cu ocazia aniversării catastrofei de la Cernobil

In Belarus, opozitia organizeaza, traditional, cu ocazia aniversarii accidentului de la Cernobil, o manifestatie de proteste impotriva regimului Lukashenka. Anul acesta, liderul opozitiei Alyaksander Milinkievic a fost chemat la procuratura si avertizat ca risca inchisoarea daca in cursul demonstratiei au loc acte de violenta.

Noi atentate teroriste în Egipt

In peninsula Sinai din Egipt continua atentatele teroriste: doi teroristi sinucigasi s-au aruncat in aer, la doua zile dupa explozia a trei bombe intr-o statiune turistica. Atentatatele de astazi s-au soldat cu doi raniti. Exploziile de luni au dus la moartea a peste 20 de persoane.

Preşedintele Iranului respinge termenul limită cerut de Consiliul de Securitate ONU

Presedintele Iranului a respins, drept nelegitima, data limita pusa de Consiliul de Securitate ONU pentru ca Iranul sa puna capat programului de imbogatire a uraniului. Acest program ar trebui sa fie suspendat pina pe 28 aprilie.

Ştirea zilei

La presedintia Republicii Moldova a avut loc o reuniune dedicata relatiilor cu Romania, reuniune la care au fost examinate proiectele tratatului de baza si al tratatului de frontiera precum si proiectul acordului privind regimul vizelor. In opinia presedintelui Vladimir Voronin – se arata intr-un comunicat de presa – este evident ca tratatul de baza si tratatul de frontiera cu Republica Moldova sint documente de natura sa devina cea mai importanta investitie politica externa a Romaniei in reglementarea transnistreana, in consolidarea securitatii regionale in bazinul Marii Negre”.

Pina in acest moment, la Bucuresti – mai precis la ministerul de externe – nu se vorbeste decit de un tratat “tehnic” de frontiera “care reglementeaza problematica privind marcarea traseului frontierei, semnele de frontiera, crearea unei comisii mixte privind frontiera avand drept principala atributie verificarea traseului frontierei, chestiuni privind trecerea accidentala a frontierei de persoane sau bunuri, colaborarea intre autoritatile de frontiera etc.”

Chişinău: miting de comemorare a victimelor catastrofei de la Cernobil

La Chisinau, peste 1.200 de persoane au participat la un miting de comemorare a victimelor catastrofei de la Cernobil. 3.500 de moldoveni au participat la lichidarea consecintelor exploziei reactorului numarul 3. 359 au murit, iar peste 2.400 au ramas invalizi.

Preşedintele rus Putin acceptă o deviere a traseulului pentru gazoductul dintre Siberia şi coasta pacifică

Spre surprinderea opinie publice, presedintele rus Vladimir Putin a sustinut organizatiile ecologiste si a cerut ca noul gazoduct, care leaga exploatarile din Siberia de coasta pacifica, sa nu treaca prin apropierea lacului Baikal. Ecologistii avertizau ca ecosistemul celui mai adînc lac din lume ar putea fi distrus de orice scurgere accidentala. Planificat initial sa treaca la mai putin de un kilometru de malul lacului, gazoductul ar urma acum sa fie deviat la o distanţă de 40 de km.

Ştirea zilei

Peste 15 mii de persoane din zonele riverane Dunării au fost evacuate, până miercuri dimineaţă – informeaza Ministerul Administratiei si de Interne. Cel mai afectat judet este judeţul Dolj, unde şi-au părăsit locuinţele mai mult de zece mii de oameni. Peste 40 la sută dintre persoanele evacuate din calea apelor au fost cazate în unităţi şcolare şi sanitare, în corturi sau pe pontoane plutitoare, iar restul la rude sau cunosţinte.

Traian Băsescu: statele de la Marea Neagră nu pot aştepta “soluţii luate în altă parte”

Preşedintele Traian Băsescu este de parere ca statele din zona Mării Negre trebuie să-si gaseasca singure solutiile la problemele regionale, pentru că nu mai pot aştepta “soluţii luate în altă parte”. „România - a subliniat presedintele - şi-a reorientat politica externă în ultimul an şi jumătate, pentru a acorda o atenţie deosebită zonei Mării Negre şi Balcanilor de Vest”

Presedintele a făcut aceste declaraţii la forumul Organizatiei Cooperarii Economice la Marea Neagra, forum care se desfăşoară la Bucureşti şi care marchează sfârşitul preşedinţiei româneşti a organizaţiei, şefia acesteia urmând a fi preluată de Federaţia Rusă.

Ştirea zilei

Franco Frattini, comisarul european pentru justiţie, a declarat la un seminar desfăşurat în Parlamentul European că, în aria sa de activitate, "atît Bulgaria cît şi Romania lucrează foarte bine în direcţia bună". Comisarul a nominalizat-o în mod special pe Monica Macovei, ministrul de justiţie.

Potrivit publicaţiei pe Internet EU Observer, Frattini a dat indiciul cel mai clar de pînă acum că o recomandare pentru intrarea celor două ţări în Uniunea Europeană în 2007 va fi probabil urmată de instituirea unui sistem de monitorizare în sferele deficitare.

Frattini a susţinut introducerea monitorizorii ca alternativă la activarea clauzelor de salvgardare. Clauzele pot exclude cele două state de la participare în sfere cum sînt justiţia şi politica internă a Uniunii Europene.

Comisarul UE Olli Rehn acuzat că ignoră problemele maghiarilor din România

15 parlamentari europeni, membri ai fracţiunii Partidul Popular European, au semnat o scrisoare, iniţată de Gyorgy Schopflin, în care îl acuză pe comisarul european pentru extindere, Olli Rehn că ignoră probleme ale minorităţilor din România, în primul rînd ale celei maghiare.

Scrisoarea, care aminteşte între altele eşecul votării statutului minorităţilor, a fost trimisă Comisiei Europene. Potrivit declaraţiilor deputatului Gyorgy Schopflin făcute pentru EUobserver, comisarul european ar fi fost supus unei acţiuni puternice de lobby românesc şi că Bucureştiul "vrea ca această întreagă problemă (a minorităţilor) să dispară de pe radar".

Misiunea română de la Bruxelles a refuzat să comenteze scrisoarea parlamentarilor, purtătorul de cuvînt amintind însă că "minoritatea maghiară este parte a coaliţiei de guvernămînt, repezentată în toate structurile de stat, inclusiv la nivel de ministru şi secretari de stat".

M. R. Ungureanu cere CNSAS să verifice datele disponibile privind ambasadorii României

Ministrul de externe Mihai Răzvan Ungureanu a adresat o solicitare Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii pentru verificarea tuturor informaţiilor disponibile despre şefii misiunilor diplomatice ale României şi a altor salariaţi cu funcţii de conducere, pînă la nivel de director adjunct. Ministerul de externe precizează că scopul solicitării este identificarea acelor persoane care au fost eventual agenţi sau colaboratori ai securităţii, cu activităţi de poliţie politică.

20 de ani de la catastrofa nucleară produsă la Cernobîl

In această seară în Ucraina încep ceremonii de comemorare la împlinirea a 20 de ani de la explozia reactorului nuclear de la Cernobil, cel mai dramatic accident nuclear petrecut în lume. Lumînări aprinse vor fi depuse în localitatea Slavutich, unde locuiau cea mai mare parte a lucrătorilor centralei şi la Kiev.

In Belarus, partidele politice de opoziţie plănuiesc un marş de protest împotriva preşedintelui Alyaksandr Lukaşenka. In Rusia, zeci de persoane care au curăţat zona după explozie, au intrat în greva foamei pentru a atrage atenţia asupra condiţiilor economice în care trăiesc.

Dezastrul de acum 20 de ani a afectat, potrivit estimărilor, circa cinci milioane de oameni din Ucraina, Belarus şi Rusia, Naţiunile Unite afirmînd că nouă mii au murit ca urmare a iradierii.

Victor Briuhanov, fostul director al centralei atomice, a a acordat un interviu revistei ruse "Profil", în care susţine că lipsurile tehnologiei utilizate la Cernobil şi problemele de securitate nucleară nu au fost dezvăluite pină astăzi. Fostul director al centralei a recunoscut că erori ale personalului centralei au contribuit la accident şi că ancheta oficială a fost menită să scoată din cauză industria nucleară rusă. Briuhanov a fost condamnat pentru neglijenţă după accident şi a efectuat 10 ani de închisoare.

George Bush dispune suspendarea temporară a livrărilor de petrol către rezervele strategice americane

Intr-un discurs pe probleme de energie, pronunţat la Washington, preşedintele Statelor Unite, George Bush a anunţat că a dispus suspendarea temporară a livrărilor de petrol către rezervele strategice americane, pentru a reduce preţul benzinei. El a dispus totodată lansarea unei anchete în legătură cu preţurile ridicate, anunţînd: "Comisia Federală de Comerţ investighează dacă preţul benzinei a fost manipulat în vreun fel în mod necinstit. Am cerut ca la ancheta în legătură cu preţul actual al benzinei să participe şi Ministerul de Justiţie şi Departamentul de energie”.

Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă dezbate posibilitatea unor deversări controlate

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a discutat la sediul guvernului posibilităţile de a se evita inundarea unor noi zone locuite şi infrastructuri de transport, prin deversări controlate ale apelor Dunării. Potrivit premierului Călin Popescu Tăriceanu, prezent la şedinţă, revărsările catastrofale de ape de anul acesta se datorează în principal lucrărilor de îndiguire a Dunării şi de desecare a bălţilor şi mlaştinilor, efectuate în anii 1960-70. Zonele alocate atunci agriculturii vor trebui redate circuitului natural al Dunării.

Marko Bela o acuză pe Monica Macovei de anti-maghiarism

Vice-premierul Marko Bela (UDMR) a făcut o declaraţie de presă în care răspunde acuzaţiilor formulate într-un interviu de ministrul Justiţiei Monica Macovei, după afirmaţia căreia UDMR ar fi "o frînă în calea măsurilor anti-corupţie". "Resping o astfel de atitudine faţă de o formaţiune politică a coaliţiei - a spus Marko Bela - şi îmi pare rău că a preluat şi dînsa o atitudine anti-maghiară şi anti-UDMR şi că, din nou, noi, maghiarii, ne trezim că sîntem făcuţi ţapi ispăşitori pentru insuccesul unui politician".

Pe de altă parte, aflat la Ploieşti, la o ceremonie în memoria omului politic I.G. Duca, premierul Călin Popescu Tăriceanu a susţinut la o conferinţă de presă că în momentul de faţă, Partidul Naţional Liberal este "principala forţă a coaliţiei, principalul motor politic al coaliţiei de guvernare".

Demonstraţie de protest împotriva proiectului "Cathedral Plaza"

Construcţia, în imediata apropiere a Catedralei "Sf. Iosif" de la Bucureşti a unui bloc de 19 etaje, ce ar urma să fie denumit "Cathedral Plaza", a făcut obiectul unei manifestaţii de protest la care au participat mai multe sute de oameni şi reprezentanţi ai clerului, în frunte cu monseniorul Ion Robu, mitropolitul romano-catolic. Procesiunea s-a desfăşurat în linişte, demonstranţii purtînd pancarte cu inscriţia "Salvaţi Catedrala Sf. Iosif". Reprezenanţii bisericii solicită verificarea autorizaţiei de construcţie, schimbarea denumirii clădirii de birouri şi asigurări că lucrările şantierului nu vor afecta stabilitatea Catedralei Sf. Iosif, aşa cum s-a petrecut cu Biserica Armenească, în 2002.

Ştirea zilei

In Parlamentul European va avea loc miercuri o dezbatere pe tema aderării României şi Bulgariei la Uniunea Europeană. Olli Rehn, Comisarul european pentru extindere, va răspunde unei interpelări parlamentare legată de stadiul pregătirii României şi Bulgariei pentru integrare. O interpelare comună a fost făcută de Elmar Brock, preşedintele Comisiei Parlamentului pentru relaţii externe, Pierre Moscovici, raportor pentru România şi Geoffrey Van Orden, raportorul pentru Bulgaria. Cei trei au cerut Executivului european să confirme că reformele în curs garantează, prin ritmul lor de aplicare şi conţinut, pregătirea celor două ţări pentru a intra în Uniune la 1 ianuarie 2007.

Ştirea zilei

Atacul produs în cursul serii trecute în localitatea balneară egipteană Dahab, situată în peninsula Sinai, continuă să fie condamnat de oficialităţi din lumea întreagă. Cele trei explozii produse cvasi simultan au produs moartea a 23 de persoane, între care cîte un cetăţean rus, german şi elveţian şi rănirea a peste o sută de persoane.

Preşedintele Statelor Unite George Bush a denunţat atacul drept "acte de ură", iar preşedintele rus Vladimir Putin l-a calificat drept "barbar". Oficialităţile egiptene au arestat cel puţin opt suspecţi în legătură cu atacul.

Preşedintele Bush anunţă măsuri de economisire a energiei

Preşedintele George Bush a decis să suspende pe timpul verii livrările de petrol la rezerva strategică a Statelor Unite. Mai mult petrol ar urma să fie astfel făcut disponibil pentru populaţie şi să se uşureze presiunea asupra preţurilor de vînzare din benzinării. Decizia, împreună cu alte măsuri de economisire a energiei şi de dezvoltare a programelor de cercetare enegetică, a fost anunţată de preşedinte într-un discurs ţinut la Washington.

Bagdad: bilanţul sîngeros al atacurilor întreprinse de insurgenţi în ultima săptămînă

Intr-o declaraţie făcută presei la Bagdad, purtătorul de cuvînt al ministerului apărării, generalul Abdel Aziz Mohammed a declarat că în urma atacurilor insurgenţilor din ultima săptămînă au murit 123 de persoane şi au fost rănite alte 153. In ultima săptămînă au fost înregistrare 469 de atacuri, dintre care 17 cu maşini-capcană, încărcate cu explozibil. Forţele de securitate au ucis în aceeaşi perioadă şase insurgenţi şi au arestat 240 alţii.

Condoleezza Rice: Ameninţînd cu ruperea relaţiilor cu AIEA Teheranul adînceşte izolarea ţării

După ameninţarea că Teheranul ar putea suspenda relaţiile cu Agenţia Internaţională pentru Energia Atomică de la Viena, Secretarul de stat american Condoleezza Rice a apreciat că declaraţia negociatorului şef iranian nu ar face decît să adîncească şi mai mult izolarea internaţională a ţării. Secretarul de stat american se află în vizită la Atena unde s-a întîlnit cu oficialităţi de stat elene.

Termenul dat de Consiliul de Securitate ONU pentru oprirea activităţilor de îmbogăţire a uraniului din Iran expiră vinerea viitoare.

Moscova refuză să ratifice Cartea internaţională a Energiei

Rusia a respins apelurile Uniunii Europene de a ratifica acordurile internaţionale care i-ar cere să permită accesul unei terţe părţi la reţeaua de conducte de gaze naturale ale companiei Gazprom, controlată de stat. Directorul executiv al Gazpromului, Alexandr Medvedev a declarat că aşa-numita "Cartă Internaţională a Energiei " este "un document născut mort". Săptămîna trecută o altă oficialitate a Gazpromului a acuzat Uniunea Europeană că încearcă să politizeze piaţa de gaz natural şi a avertizat că Rusia va căuta pieţe alternative de vînzare a gazelor.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG