Linkuri accesibilitate

Ştiri

Preşedintele Băsescu respinge nominalizarea Noricăi Nicolai în funcţia de ministru al justiţiei

Preşedintele Băsescu i-a cerut premierului Călin Popescu Tăricreanu să renunţe la propunerea de a o numi pe Norica Nicolai în funcţia de ministru al justiţiei. Într-o scrisoare trimisă marţi premierului, Traian Băsescu face referire la incidentul în care Norica Nicolai a permis nepoatei sale să voteze în locul ei în parlament. Preşedintele a spus că o persoană care face asemenea lucruri nu poate conduce justiţia română..

Preşedintele Băsescu cere reexaminarea amendamentelor la legea tinerilor

Presedintele Traian Băsescu a trimis Parlamentului spre reexaminare a unei proiect legislativ de modificare a Legii tinerilor, care prevede între altele că Grupul pentru Dialog Social ar fi urmat să rămână fără sediul său din Bucureşti.

Sondaj de opinie: 70 la sută dintre cehi se opun scutului anti-rachetă american

Potrivit unui nou sondaj, 70 la sută dintre cehi se opun planului guvernului de la Praga de a permite instalarea în Republica Cehă a unor elemente ale unui sistem american de apărare antirachetă. Autorităţile americane susţin că radarul ce ar urma să fie instalat în Cehia este parte a unui scut împotriva unor rachete lansate din ţări cu regimuri ostile, cum ar fi Iranul.

Rusia se opune instalării unor astfel de elemente în Cehia şi în Polonia, spunînd că ele ar putea fi o ameninţare la adresa securităţii sale.

CE nu a primit încă o înştiinţare din partea instanţei referitoare la acţiunea României pe tema cotei de emisii poluante

Comisia Europeană nu a primit încă o înştiinţare din partea instanţei referitoare la acţiunea României pe tema cotei de emisii poluante, a declarat purtătoarea de cuvânt a comisarului european pentru mediu, Stavros Dimas, citată de Mediafax. În ultima şedinţă din anul trecut, guvernul de la Bucureşti a decis să atace la Tribunalul de Primă Instanţă al Comunităţilor Europene decizia Comisiei Europene de a reduce cu 20% cota de emisii poluante care revine României.

Ministrul italian de externe Massimo D'Alema aşteptat miercuri la Bucureşti

Ministrul italian de externe Massimo D'Alema se va afla miercuri în România, la invitaţia omologului său român Adrian Cioroianu, informează diplomaţia de la Bucureşti. D'Alema şi Cioroianu vor discuta despre stadiul relaţiilor bilaterale, cu accent pe problemele comunităţii româneşti. Vor fi luate în discuţie şi modalităţile de întărire a conlucrării româno-italiene în cadrul Uniunii Europene, în chestiuni de interes reciproc, cum ar fi evoluţiile din Balcanii de Vest şi Kosovo, şi vecinătatea estică. D'Allema va primit şi de premierul Călin Popescu Tăriceanu.

Ştirea zilei

Mircea Dinescu, membru în Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, a anunţat că va părăsi această instituţie, dacă Parlamentul va adopta o propunere legislativă a PSD potrivit căreia CNSAS ar urma să nu mai dea verdicte de colaborare cu poliţia politică pentru demnitari, iar activitatea sa ar urma să se reducă doar la cercetarea dosarelor fostei securităţi.

Ştirea zilei

Opoziţia georgiană a cerut anularea rezultatului alegerilor prezidenţiale din Georgia, şi a anunţat că se va adresa instanţei pentru rezolvarea cazurilor de presupuse fraude electorale. După numărarea a aproximativ 90 la sută din voturi, rezultatul oficial arată că preşedintele în exerciţiu al Georgiei Mihail Saakashvili a cîştigat cu aproximativ 52 la sută din voturi, pe al doilea loc situîndu-se candidatul opoziţiei Levan Gaceciladze cu aproximativ 25 de procente.

Premierul italian Romano Prodi intervine în criza gunoaielor din Neapole

Premierul italian Romano Prodi a anunţat că armata italiană va ajuta la campania de înlăturare a gunoaielor din oraşul Neapole. Măsura a fost luată după ce criza gunoaielor a înregistrat încă o serie de confruntări violente între demonstranţi şi forţele de ordine la o groapă de gunoi de la marginea oraşului. Gunoierii au oprit colectarea deşeurilor din Neapole şi din împrejurimile acestui oraş în 21 decembrie, spunînd că nu mai au unde să le depoziteze, pentru că toate gropile de gunoi sînt pline. În ultimii aproximativ 14 ani, Neapole s-a confruntat periodic cu această problemă, pusă de autorităţile locale pe seama intervenţiei crimei organizate în colectarea gunoaielor.

Convorbiri Mahmud Abbas - Ehud Olmert la Ierusalim

Preşedintele autorităţii palestiniene Mahmud Abbas şi premierul israelian Ehud Olmert au discutat căi de revigorare a procesului de pace în Orientul Mijlociu, în ajunul primei vizite oficiale pe care preşedintele Statelor Unite George Bush o va face miercuri în Israel şi teritoriile palestiniene. Vizita va marca începutul unui turneu regional, în care şeful adminsitraţiei americane urmează să se deplaseze în mai multe state arabe.

Bilawal Bhutto Zardari cere ca dosarul asasinării mamei sale să fie anchetat de ONU

Bilawal Bhutto Zardari a cerut din nou lansarea unei anchete a Naţiunilor Unite asupra asasinării mamei sale Bhenazir Bhutto. Bilawal Bhutto Zardari, care a preluat conducerea Partidului Poporului din Pakistan, consideră că guvernul pakistanez nu are autoritatea necesară pentru a derula această investigaţie.

Militantă a forţelor de opoziţie maltratată pe o stradă din Moscova

Coaliţia de opoziţie "O Altă Rusie" a anunţat că una din activistele sale a fost bătută în Moscova. Bărbaţi neidentificaţi au atacat-o pe Maria Koleda, de 17 ani, în faţa casei ei din capitala rusă. Tînăra a luat parte luna trecută la o demonstraţie de protest împotriva modului cum s-au desfăşurat alegerile parlamentare din decembrie, cîştigate cu o majoritate covîrşitoare de partidul care-l susţine pe preşedintele Putin.

Contramandarea ceremoniei de acordare a Globurilor de Aur

Ceremonia de acordare a Globurilor de Aur, una din principalele competiţii cinematografice de la Holywood, a fost anulată din cauza grevei scenariştilor de televiziune şi de film, care continuă în Statele Unite. Premiile, care sunt acordate de Asociaţia Presei Străine de la Holywood, vor fi anunţate la o conferinţă de presă duminică 13 ianuarie. Decizia de anulare a ceremoniei a fost luată după ce Breasla Actorilor de la Holywood a anunţat că va boicota decernarea premiilor, în semn de solidaridate cu scenarişii. Aceştia doresc ca studiourile pentru care lucrează să le mărească cota din profiturile realizate de pe urma filmelor.

Ştirea zilei

Ministrul american al apărării Robert Gates a calificat „îngrijorător” incidentul petrecut în strâmtoarea Ormuz, în care au fost implicate fregate iraniene şi nave de război americane. Gates şi-a exprimat speranţa că guvernul iranian va condamna incidentul şi va promite să nu se mai repete.

Pentagonul susţine că duminică, în ape internaţionale, de navele americane s-au apropiat ambarcaţiuni rapide despre care se crede că erau ale Gărzii Revoluţionare Iraniene.

Opoziţia georgiană organizează un miting de protest la Tbilisi

Opoziţia din Georgia vrea să organizeze astăzi la Tbilisi un miting de protest, cerînd anularea rezultatelor alegerilor prezidenţiale anticipate.

Potrivit datelor oficiale, preşedintele în exerciţiu Mihail Saakaşvili a câştigat scrutinul de la 5 ianuarie, cu peste 50 la sută din voturi, faţă de numai 25 la sută, cât a obţinut candidatul opoziţiei.

Opoziţia refuză să recunoască rezultatele şi acuză autorităţile de fraudă. Observatorii internaţionali spun că deşi au fost semnalate unele iregularităţi, alegerile au fost în general libere şi corecte.

Priştina: coaliţie de guvernămînt a principalelor partide albaneze

Partidele albaneze rivale din Kosovo au ajuns la un acord pentru formarea coaliţiei de guvernămînt care va anunţa probabil independenţa faţă de Serbia, anul acesta. Liderul Partidului Democratic din Kosovo Haşim Thaci a semnat o înţelegere cu Liga Democratică din Kosovo, după mai multe săptămâni de negocieri pe tema repartizării posturilor de ministru.

Se aşteaptă ca parlamentul să aprobe noua coaliţie miercuri, la aproape două luni după ce partidul lui Thaci a câştigat alegerile.

Bagdad: lider militar sunit moare într-un atentat la Bagdad

În Irak, oficialii de securitate au anunţat că cel puţin 14 persoane au fost ucise în două atacuri sinucigaşe cu bombe la Bagdad. Atacurile, soldate şi cu 20 de răniţi, s-au produs în apropierea sediului instituţiei care administrează moscheile şi locurile sfinte ale confesiunii sunite.

Printre victime se numără şi un lider militar sunit sprijinit de Statele Unite.

Ierusalim: premierul Ehud Olmert conferă cu preşedintele palestinian Mahmud Abbas

La Ierusalim, premierul Israelului Ehud Olmert se întâlneşte cu preşedintele Autorităţii palestiniene Mahmud Abbas. Summitul are în ajunul primei vizite prezidenţiale a lui George Bush în Orientul Mijlociu.

În urmă cu o lună şi jumătate, la Annapolis, în Statele Unite, israelienii şi palestinienii au promis să ajungă la un acord de pace înainte de finalul anului 2008.

Alegeri primare în statul New Hampshire - Senatorul McCain favorit la Republicani

În statul New Hamphsire, de pe coasta de est a Statelor Unite, alegătorii vor vota astăzi pentru desemnarea candidaţilor la alegerile prezidenţiale din luna noiembrie. Alegerile primare din acest stat relativ mic sunt considerate importante pentru balanţa de putere din interiorul celor două principale tabere politice americane.

Sondajele de opinie arată că senatorul Barack Obama are mai multe şanse decât Hillary Clinton în rândul democraţilor, în vreme ce dintre republicani se bucură de cea mai mare popularitate senatorul John McCain.

Preşedintele kenyan Mwai Kibaki propune o întrevedere cu liderul opoziţiei Raila Odinga

În Kenya, preşedintele Mwai Kibaki a anunţat că l-a invitat pe liderul opoziţiei Raila Odinga la discuţii pe tema disputatelor alegeri prezidenţiale. Întâlnirea ar urma să aibă loc vineri, dacă Odinga acceptă invitaţia.

Odinga susţine că a fost înşelat la alegerile prezidenţiale de la 27 decembrie.

În confruntările de stradă care au urmat au fost ucise sute de persoane.

BBC, Deutsche Welle, RFI şi VOA denunţă tendinţele de a limita libertatea mass media

Directorii posturilor internaţionale de radio BBC World Service, Deutsche Welle, Radio France Internationale şi Voice of America, reuniţi la Hilversum, în Olanda, au dat publicităţii o rezoluţie comună, fără precedent, în cadrul căreia denunţă tendinţele crescînde de a limita libertatea mediilor de informare şi atacurile împotriva ziariştilor în multe din ţările în care emit posturile lor de radio. În rezoluţie se exprimă preocuparea faţă de ameninţările grave şi în creştere la adresa "dreptului de a aduna informaţie şi a o difuza".

Priştina: două partide albaneze formează o coaliţie guvernamentală

La Pristina, capitala provinciei Kosovo, s-a anunţat că partidele albaneze au căzut de acord să formeze o coaliţie de guvernămînt, care va declara probabil independenţa de Serbia. Liderul Partidului Democratic din Kosovo, Hasim Thachi a semnat acordul cu Liga Democratică din Kosovo după săptămîni de negocieri.

Ştirea zilei

Potrivit ultimelor informaţii apărute pe site-ul internet al publicaţiei EUexpands, decizia asupra datei publicării raportului Comisiei Europene referitor la progresele făcute de România şi Bulgaria în aplicarea reformelor justiţiei va fi luată la mijlocul lunii ianuarie. Raportul nu va formula concluzii asupra procesului de reformă, acestea urmînd a fi publicate în iunie, dar sursele din cadrul Comisiei reluate de EUexpands afirmă că "în cazul României, limbajul va fi dur acum în ianuarie fiindcă nu există îmbunătăţiri în lupta împotriva corupţiei".

Secretarul General NATO Jaap de Hoop Schifer aşteptat vineri la Bucureşti

Jaap de Hoop Schifer, secretarul general Nato, va efectua vineri o vizită oficială în România. In programul vizitei sînt anunţate întîlniri cu primul ministru şi cu preşedintele ţării pe tema summitului Alianţei Nord Atlantice, în aprilie, la Bucureşti şi o conferinţă la Biblioteca Centrală Universitară.

Întîlnire a liderilor sindicali cu reprezentanţi ai guvernului la Palatul Cotroceni

Liderii sindicali au avut o întîlnire cu membri ai cabinetului Tăriceanu, mediată de preşedintele Traian Băsescu. La sfîrşitul întîlnirii liderii sindicali au anunţat că s-a ajuns la o înţelegere cu guvernul, pentru dezbaterea problemelor legate de formarea profesională, flexibilizarea pieţii muncii, inspecţia muncii şi evaluarea serioasă a sistemului public de pensii.

O nouă întîlnire de mediere ar urma să aibă loc peste 30 de zile. Ministrul Economiei şi Finanţelor, VArujan Vosganian a declarat, pe de altă parte, că întîlnirea a fost fără obiect, legile bugetelor fiind deja promulgate.

România a solicitat UE o drogare de la obligaţia anestezierii animalelor înaintea tăierii

Potrivit preşedintelui Colegiului Medicilor Veterinari, Liviu Harbuz, România a solicitat Comisiei Europene o derogare de la obligaţia anestezierii animalelor înaintea tăierii, de Crăciun şi de Paşte, pe o perioadă de trei ani. Comisia Europeană va lua în considerare chestiunea după ce autorităţile române vor prezenta şi un plan de educare a populaţiei pe tema normelor europene referitoare la sacrificarea animalelor.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG