Linkuri accesibilitate

Ştiri

Ştirea zilei

Poliţia indiană a anunţat că bilanţul atacurilor teroriste de la Mumbai a ajuns la 195 de morţi şi aproape 300 de răniţi.

Sâmbătă, trupele de comando indiene au ucis ultimii trei militanţi la hotelul Taj Mahal. Autorităţile spun că grupul teroriştilor a fost alcătuit din 10 persoane. Unul dintre ei a fost arestat şi a spus că are legături o organizaţie teroristă din Pakistan.

Guvernul pakistanez a negat orice legături cu incidentele de la Mumbai şi a anunţat că va coopera îndeaproape cu India în lupta împotriva terorismului.

Dintre cele aproape două sute de victime, majoritatea au fost cetăţeni indieni. Au murit şi cel puţin 20 de străini, americani, israelieni, francezi şi de alte naţionalităţi.

100 de mii de turişti blocaţi în Tailanda din cauza tulburărilor politice

În Tailanda, demonstranţii antiguvernamentali şi-au consolidat controlul asupra aeroportului internaţional din Bangkok, forţînd poliţiştii să abandoneze un punct de control pe şoşeaua care face legătura cu oraşul.

Protestatarii, care se prezintă ca Alianţa Populară pentru Democraţie, blochează aeroportul internaţional Suveranabhumi încă de marţi. Mai recent, ei au ocupat şi aeroportul pentru zboruri interne.

Numărul turiştilor străini blocaţi în Tailanda din cauza tulburărilor politice este estimat la o sută de mii.

Liderul comunist rus Ziuganov: actuala criză globală a dovedit cât de necesară este o societate socialistă

Partidul Comunist din Rusia s-a declarat gata să se confrunte cu partidul de guvernămînt pe tema crizei economice. Ghenadi Ziuganov, liderul comuniştilor, a spus la congresul anual al partidului său că actuala criză globală a dovedit cât de necesară este o societate socialistă.

Comuniştii ruşi dezbat proiectul unui nou manifest, despre care Ziuganov susţine că va prezenta soluţii pentru depăşirea crizei economice.

Ali Husseini al-Sistani are temeri legate de consecinţele interne ale pactului irako-american

Liderul spiritual al şiiţilor irakieni, Ali Husseini al-Sistani se teme că recenta semnare a pactului de securitate dintre Irak şi Statele Unite va duce la destabilizarea Irakului.

Un purtător de cuvânt al clericului şiit a spus că în Irak ar putea urma o nouă perioadă de confruntări şi haos.

Pactul irakiano-american prevede prelungirea cu încă trei ani a prezenţei militare americane în Irak.

Cairo: ţările OPEC nu reduc volumul de extracţie a petrolului

Cartelul ţărilor exportatoare de petrol a hotărât să lase neatins deocamdată nivelul producţiei. Reuniţi la Cairo, miniştrii din statele OPEC nu s-au pus de acord asupra măsurilor pe care trebuie să le ia faţă de scăderea preţului petrolului.

Vineri, la bursa din New York barilul s-a vândut cu mai puţin de 55 de dolari, după ce în vară atinsese nivelul record de 147 de dolari.

Doha: Mahmud Ahmadinejad atacă occidentul cu ocazia unei conferinţe ONU

În capitala Quatarului, Doha, are loc sub egida ONU o conferinţă internaţională despre ajutorarea ţărilor sărace şi în curs de dezvoltare. La reuniune a luat cuvântul preşedintele Iranului Mahmud Ahmadinejad care a afirmat că Occidentul este de vină pentru necazurile economiei globale.



Ahmadinejad a susţinut că liderii din Vest încearcă să propage propria criză în alte ţări, pentru a putea spune că este o problemă globală.

Ştirea zilei

La Bucureşti, guvernatorul Băncii Naţionale Mugur Isărescu a spus că nu vede efecte directe ale crizei financiare internaţionale asupra băncilor româneşti. Isărescu a adăugat că România va avea la anul o creştere economică de 3 până la 6 la sută, şi în nici un caz nu va intra în recesiune.

Guvernatorul BNR a declarat că mărimea creşterii economice va depinde de înţelepciunea politicilor guvernului care se va forma după alegerile legislative de mîine.

În sondajele de opinie conduc Partidul Democrat Liberal şi Partidul Social-Democrat. În urma lor se află Partidul Naţional Liberal.

Regimul de la Beijing cere preşedintelui Sarkozy să contramandeze întrevederea cu Dalai Lama

Beijing a avertizat că legăturile economice ale Franţei cu China vor avea de suferit dacă preşedintele Nicolas Sarkozy nu renunţă să-l întâlnească pe liderul spiritual al Tibetului.

Dalai Lama a sosit astăzi la Praga, la începutul unui turneu prin mai multe ţări europene.

Săptămâna viitoare, Dalai Lama ar urma să se întâlnească cu preşedintele francez la Gdansk în Polonia, cu ocazia unei ceremonii dedicate lui Lech Walesa.

În semn de protest, chinezii şi-au anulat deja participarea un summit economic care urma să aibă loc luni la Nisa, în Franţa.

Preşedintele rus Dmitry Medvedev şi-a încheiat turneul în America Latină

Preşedintele Rusiei Dmitry Medvedev şi-a încheiat turneul latino-american cu o vizită în Cuba. Vineri, Medvedev s-a întâlnit la Havana şi cu fostul preşedinte Fidel Castro.

După întâlnire, Fidel Castro a scris pe pagina sa de internet că Rusia, Venezuela şi China sunt astăzi principalii aliaţi ai Cubei.

Havana şi Moscova au avut relaţii strânse în perioada războiului rece. După dezemembrarea Uniunii Sovietice, Rusia a încetat să mai finanţeze Cuba, contribuind la declinul economic rapid al insulei din Caraibe.

Naveta Endeavour aşteptată duminică la Cape Canaveral

Naveta spaţială americană Endeavour şi-a început călătoria spre Pământ după o vizită de 12 zile la Staţia Spaţială Internaţională. Naveta ar urma să aterizeze duminică la baza Cape Canaveral din Florida.

În timpul şederii în spaţiu, cosmonauţii au remodelat staţia spaţială, astfel încât să poată găzdui pentru stagii de lungă durată şase persoane, faţă de numai trei în prezent.

Guvernul de la Tbilisi rupe relaţiile diplomatice cu Managua

Georgia a rupt legăturile diplomatice cu Nicaragua, singura ţară din lume în afara Rusiei care a recunoscut independenţa Osetiei de Sud şi Abhaziei.

După războiul ruso-georgian din august, Moscova a încercat fără succes să convingă alte ţări să recunoască independenţa celor două regiuni separatiste.

Peste 600 de imigranţi ilegali debarcă pe insula italiană Lampedusa

Peste 600 de imigranţi ilegali au ajuns noaptea trecută pe insula italiană Lampedusa, aglomerînd până la refuz centrul pentru refugiaţi. Centrul are o capacitate de cazare de numai 700 de persoane, iar numărul imigranţilor aflaţi acolo a crescut peste noapte la 1400.

Cei 600 de noi refugiaţi, majoritatea africani, au ajuns pe insula italiană la bordul a două ambarcaţiuni, vineri noaptea, pe o mare agitată.

Aproximativ 250 de persoane urmează să fie transportate astăzi cu avionul la alte centre de triere din Italia.

Serie de asasinate la Groznîi: victimele sunt femei tinere

În ultima săptămână, şapte femei, toate mai tinere de 30 de ani, au fost găsite împuşcate în capitala cecenă Groznâi şi în jurul oraşului. Ultima victimă a fost descoperită în satul Enginoy.

Procurorii spun că omorurile au legătură între ele şi par să aibă ca ţintă femei pe care ucigaşul sau ucigaşii le consideră imorale.

Londra: soldat britanic condamnat pentru spionaj în favoarea Iranului

Un tribunal din Londra l-a condamnat la zece ani de închisoare pe un caporal din armata britanică, pentru spionaj în favoarea Iranului.

Soldatul Daniel James, britanic născut în Iran, a fost interpretul personal al generalului David Richards, care a comandat o vreme trupele britanice din Afganistan.

James a fost acuzat că de la Kabul a furnizat prin e-mail iranienilor informaţii despre mişcările trupelor NATO din Afganistan.

Roma: pachet de măsuri anticriză anunţat de guvernul Berlusconi

Guvernul Italiei a adoptat un pachet de măsuri anticriză. Planul italian include un bonus pentru familiile cu venituri mici, sub formă de credite fiscale, iar pentru întreprinderi, reduceri fiscale şi creşterea fondurilor pentru finanţarea şomajului tehnic. Una dintre măsuri prevede posibilitatea de a injecta fonduri publice în bănci, fără a intra în capitalul lor şi doar dacă acestea o cer, însă în limita a 10-12 miliarde de euro.

"Vinerea Neagră" se soldează cu trei morţi

În Statele Unite, sezonul cumpărăturilor de iarnă a început cu victime. Trei persoane au fost ucise în două incidente separate.

În zona oraşului New York, un vânzător de la un magazin Wall Mart a fost călcat în picioare de cumpărătorii care nu au mai avut răbdare şi au spart uşile ca să ajungă primii la produsele ieftinite.

Într-un alt incident, la Palm Springs, în California, două persoane au fost ucise într-un schimb de focuri într-un magazin de jucării. Se pare să a fost vorba de o dispută personală.

Incidentele s-au petrecut în aşa-numita Vinere Neagră, ultima zi de vineri din Noiembrie, când încă din zori începe oficial sezonul de cumpărături dinaintea sărbătorilor de iarnă.

Încheierea campaniei electorale - preşedintele Băsescu îndeamnă alegătorii să se prezinte la vot

Preşedintele Traian Băsescu a făcut un apel la partide, la instituţiile statului şi la structurile electorale centrale şi teritoriale pentru a avea "maximum de exigenţă în respectarea Legii electorale, a procedurilor, astfel încât alegerile legislative să nu mai fie afectate de evenimente de genul celor de la alegerile locale, când s-a ajuns până la repetarea alegerilor în unele localităţi".

Basescu i-a îndemnat pe romani să se prezinte duminică la vot, cind vor vota pentru prima dată în sistem uninominal, adică pentru om şi nu pentru partid. Campania electorală din Romania se incheie în această seara.

Mugur Isărescu: lansarea prematură a unor programe anticriză ar putea fi periculoasă

Creşterea economică de anul viitor a Romaniei va cuprinsă între 3% şi 6%, foatre multe lucruri depinzând de compontele mixului de politici si de corectitudinea «diagnosticului», a declarat, guvernatorul BNR Mugur Isărescu. Guvernatorul a menţionat că România este în cel de-al 10-lea an de creştere economică, iar lansarea prematură a unor programe anticriză ar putea fi periculoasă.

Chişinău: deputaţii comunişti aprobă în primă lectură proiectul Codului Învăţămîntului

Dupa dezbateri de circa patru ore, Parlamentul moldovean a aprobat în prima lectura proiectul Codului învatamântului, care urmeaza sa înlocuiasca Legea învatamântului din 1995. Proiectul a fost votat doar de catre fractiunea Partidului Comunistilor, ceilalti deputati formulând obiectii si amendamente. Proiectul urmeaza a fi aprobat în lectura finala pâna la finele anului.

România preia preşedinţia Iniţiativei Central Europene

Moldova a transmis astazi presedintia Iniţiativei Central Europene Romaniei. Din partea Romaniei la Chişinau s-a aflat ministrul de externe Lazar Comanescu.

Ştirea zilei

Preşedintele Rusiei Dmitry Medvedev a salutat, de la Havana, decizia Statelor Unite de a nu se grăbi cu invitarea Georgiei şi Ucrainei în NATO.

"Ma bucur că raţiunea a cîştigat, dar din păcate abia la sfîrşitul acestei administraţii americane. Dar acum lucrurile sunt puse în ordine. Daca europenii i-au convins pe americani sa altcineva, lucrul principal este că idea nu mai este urmărită cu atîta frenezie şi lipsă de raţiune ca pină nu de mult", a declarat Medvedev.



Sprijinite mai ales de Statele Unite, Georgia şi Ucraina sperau ca luna viitoare, miniştrii de externe din ţările NATO să le ofere planul de aderare la Alianţa Atlantică. Dar săptămâna aceasta Secretarul de stat american Condoleezza Rice a spus că procesul de aderare nu trebuie grăbit.

Saakashvili audiat în parlament în legătură cu războiul ruso-georgian din august

Preşedintele georgian Mikail Saakashvili a fost audiat vineri de o comisie parlamentara care investigheaza declanşarea războiului ruso-georgian din luna august. Saakashvili şi-a justificat decizia de a declanşa atacul impotriva forţelor din Osetia de Sud, la data de 7 august, argumentînd ca decizia a fost o ripostă la intervenţia forţelor ruse impotriva satelor georgiene din regiune.

Saakashvili a spus ca mu a cerut aprobarea nici unei ţări aliate pentru a declanşa operaţiunile militare şi a acuzat încă o data Rusia pentru acţiunile sale provocatoare de dinainte de lansarea ofensivei georgiene, considerind că Rusia a fost agresorul în acest conflict, odata ce trupele rusesti au pătruns in tunelul Roki.

Comandatul forţelor strategic ruse: rachetele RS - 24 operaţionale în 2009

Rusia şi-a intensificat eforturile de construire a unor noi rachete balistice, ca raspuns la planurile americane de construire a unui scurt anti-racheta în Europa Centrală, a spus generalul rus NIKOLAI SOLOVŢOV, citat de agentia Interfax.

Generalul deţine funcţia de comandant al forţelor strategice şi a spus ca noile rachete rusesti intercontinentale RS 24 ar urma sa fie operaţionale in decembrie anul viitor.

Rusia a testat o astfel de rachetă acum 2 zile, al treilea test de acest tip in ultimii 2 ani.

Generalul rus a spus şi că, datorita crizei financiare globale este posibil să fie reduse şi cheltuielile militare, dar anul vitor sunt prevazute 13 teste de rachete intercontinentale, dublu faţă de cîte au fost testate in acest an.

Atentatele de la Mumbay s-au soldat pînă acum cu peste 130 de victime

In India, autorităţile au continuat în cursul zilei operaţiunile menite să pună capăt crizei din Mombay. Politia a anunţat că 24 de cadavre au fost gasite pînă acum, ca urmare a schimburilor de focuri dintre politie şi atacatori.

Numarul total al morţilor în urma atacurilor coordonate de acum 2 zile este de 130. Printre cladirile asediate, in afara de 2 hoteluri de lux se află şi o cladire a comunităţii evreieşti, unde, potrivit declaraţiilor politiei, agresorii au luat ostatici mai multi israelieni.

Identitatea atacatorilor nu a fost încă stabilită, dar responsabilitatea atacurilor a fost asumata de o grupare islamista putin cunoscuta.

Numarul somerilor din statele UE urcă la 7,1%

Numarul somerilor din statele membre ale Uniunii Europene a urcat la 7,1% din populatia apta de munca, comparativ cu 6,9% in aceeasi luna din 2007, a anuntat Eurostat, Biroul de Statistica al Comsiei Europene.

In zona euro, somajul a avansat la 7,7%, de la 7,3% in 2007, informeaza agentiile internaţionale de presă.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG