Linkuri accesibilitate

Ştiri

Convorbiri Putin-Orbán-Nikolić despre cooperarea energetică

Președintele rus Vladimir Putin a discutat la telefon cu premierul ungur Viktor Orbán și președintele sârb Tomislav Nikolić despre cooperarea energetică, după anunțul de săptămâna trecută al Rusiei că abandonează construcția gazoductului South Stream. Conducta trebuia să pornească din Rusia, să traverseze Marea Neagră și Bulgaria spre Serbia și Ungaria. Bulgaria s-a retras din proiect când Uniunea Europeană i-a cerut să asigure respectarea legislației care interzice ca furnizorul de gaze să controleze și transportul lor. Putin i-a informat pe premierul ungur și președintele sârb despre intenția să redirecționeze conducta prin Turcia și să creeze un punct de redistribuire la granița turco-greacă pentru furnizarea gazelor în sudul Europei.

François Hollande s-a întîlnit cu Vladimir Putin sâmbătă la Moscova

După ce a făcut o vizită în Kazahstan, președintele Franței François Hollande a făcut o escală scurtă la Moscova, unde sâmbătă s-a întâlnit cu omologul său rus Vladimir Putin pe aeroportul Vnukovo. „Am decis să mă opresc, să discutăm problemele de maximă importanță legate de criza ucraineană, de toate suferințele cauzate de această criză poporului ucrainean, Uniunii Europene și Rusiei înseși”, i-a spus Hollande lui Putin în cadrul întrevederii. După discuția cu Hollande, liderul de la Kremlin a afirmat că Rusia respectă integritatea teritorială a Ucrainei, că speră în aplicarea acordului de încetare a focului și noi schimburi de prizonieri. Întrevederea cu ușile închise a celor doi lideri a avut loc după anunțul Franței că suspendă livrarea a două nave port-elicopter de tip Mistral în Rusia din cauza crizei din Ucraina. Putin a spus după convorbirile cu Hollande că Rusia va cere banii înapoi, numai dacă Franța va anula tranzacția cu totul.

Angela Merkel a acuzat Rusia de amestec în afacerile interne ale mai multor țări care doresc relații mai strânse cu UE

Cancelarul Germaniei Angela Merkel a acuzat Rusia de amestec în afacerile interne ale mai multor țări care doresc relații mai strânse cu Uniunea Europeană. „Moldova, Georgia și Ucraina sunt trei țări din vecinătatea noastră care au luat decizii suverane să semneze acordul de asociere cu Uniunea Europeană (…) Rusia creează probleme pentru toate trei aceste țări”, a spus Merkel într-un interviu publicat de cotidianul german „Die Welt”. Șefa guvenrului german a mai spus că în afară de faptul că se folosește de conflictele înghețate și de separatismul din aceste țări, Moscova încearcă să-și sporească influența în țările Balcanilor de Vest, făcându-le dependente economic. Merkel și-a întețit criticile față de Rusia, pe măsură ce criza ucraineană s-a prelungit.

John Kerry s-a declarat dezamăgit de presupusa punere sub acuzare în Iran a unui reporter de la „Washington Post”

Secretarul de stat american John Kerry s-a declarat dezamăgit de presupusa punere sub acuzare în Iran a unui reporter de la „Washington Post”, arestat cu mai mult de patru luni în urmă. Ziarul a relatatt că vineri, după 10 ore de audieri la un tribunal iranian, Jason Rezaian a semnat o declarație prin care confirmă că înțelege că este pus sub acuzare. Dar acuzațiile precise nu sunt cunoscute deocamdată. Kerry a criticat felul cum este instrumentat cazul lui Rezaian, inclusiv faptul că i s-a refuzat un avocat. Șeful diplomației americane a mai afirmat că este o încălcare a legilor Iranului și a celor internaționale și a cerut eliberarea imediată a jurnalistului și retragerea acuzațiilor.

Vicepreședintele Statelor Unite Joe Biden a respins apelurile la impunerea de noi sancțiuni Iranului

Vicepreședintele Statelor Unite Joe Biden a respins apelurile la impunerea de noi sancțiuni Iranului din cauza programului nuclear al Teheranului, spunând că mai există o șansă de progres la negocieri. Vorbind la un conferință găzduită de Brookings Institution la Washington, Biden a spus că sancțiunile impuse deja încetinesc economia Iranului și programul nuclear al acestei țări, obligînd-o să se așeze la masa tratativelor. Luna trecută a expirat un termen auto-impus fără ca Iranul și șase puteri internaționale să ajungă la o soluție permanentă care ar pune capăt unei dispute de 12 ani despre presupusele ambiții iraniene de înarmare nucleară. Germania, Franța, Marea Britanie, Statele Unite, China, Rusia și Iranul au prelungit negocierile cu șase luni.

O sondă spațială americană s-a reactivat în apropierea lui Pluto

O sondă spațială americană s-a reactivat în apropierea lui Pluto spre care a parcurs în stare de hibernare aproape 5 miliarde de kilometri timp de 9 ani. Sonda New Horizons trimisă de NASA a fost repusă în funcțiune electronic la ora 22:00 noaptea trecută pentru a începe explorarea acestui corp ceresc care e acoperit de gheață. Studierea lui Pluto, care are un diametru de 2.000 de kilometri, a lunilor sale și altor corpuri de la marginea sistemului solar urmează să înceapă în ianuarie. Pluto se află în Centura Kuiper, o zonă de de corpuri cerești de dincolo de Neptun, despre care se crede că au rămas după formarea sistemului solar cu 4,6 miliarde de ani în urmă. În 2006, s-a decis că Pluto este o planetă pitică, și a rămas fără statutul de planetă (a noua) a sistemului nostru solar.

CC amână interpretarea statutului de neutralitate al R. Moldova

Curtea Constituțională a anunțat că amână interpretarea statutului de neutralitate al Republicii Moldova, la solicitarea președintelui Nicolae Timofti. Inițial, examinarea sesizării depuse de deputații Partidului Liberal, care se pronunță pentru aderarea Republicii Moldova la NATO, era plănuită pentru luni. Dar șeful statului a spus într-o scrisoare că este nevoie de mai mult timp pentru analize. Nicolae Timofti a îndemnat instanța să-și concentreze eforturile în mod prioritar pe validarea rezultatelor alegerilor parlamentare de la 30 noiembrie. Rezultatele au fost aprobate vineri de Comisia Electorală Centrală și trimise Curții Constituționale pentru validarea mandatelor noilor deputați.

Convorbiri între François Hollande și Vladimir Putin la Moscova

Președintele Franței, François Hollande, a sosit într-o vizită scurtă la Moscova, mergând la o întrevedere cu omologul său rus Vladimir Putin direct pe aeroportul Vnukovo. „Există momente când trebuie să folosim șansele ivite. Acesta este un asemenea moment”, a spus Hollande, care a ajuns la Moscova după ce a vizitat Kazahstanul. Putin a vorbit despre „probleme complicate” care trebuie examinate, spunând că vizita „scurtă, de lucru” a președintelui francez va contribui la „rezolvarea multora” din ele. Întrevederea cu ușile închise a celor doi lideri a avut loc după anunțul Franței că suspendă livrarea a două nave port-elicopter de tip Mistral în Rusia din cauza crizei din Ucraina.

Nouă rundă de convorbiri între reprezentanții Ucrainei, ai separatiștilor pro-ruși din estul țării și ai Rusiei anunțată pentru 9 decembrie

Președintele ucrainean Petro Poroșenko a anunțat o nouă rundă de convorbiri între reprezentanții Ucrainei, separatiștilor pro-ruși din estul țării și Rusiei. Vorbind în timpul unei vizite în orașul estic Harkov, Poroșenko a spus că există „o înțelegere preliminară” ca runda să aibă loc la Minsk, la 9 decembrie. Ea va coincide cu așa numita „Zi a tăcerii”, pentru care președintele ucrainean anunțase suspendarea operațiunilor militare. Poroșenko a spus că la convorbiri se vor căuta căi pentru o punere în aplicare adevărată a armistițiului convenit la 5 septembrie, tot la Minsk. Liderii separatiștilor de la Luhansk au spus că-și vor trimite reprezentanții la convorbiri, iar cei din Donețk – că ar prefera organizarea lor mai târziu, pe 12 decembrie.

Un număr suplimentar de o mie de militari americani vor rămâne în Afganistan anul viitor

Ministrul american al apărării Chuck Hagel a anunțat că un număr adițional de o mie de militari americani vor rămâne în Afganistan anul viitor pentru a acoperi un deficit temporar de forțe NATO. Ministrul Hagel, care și-a anunțat demisia la 24 noiembrie, a vorbit în timpul unei ultime vizite la Kabul. Președintele Barack Obama a aprobat decizia, în ciuda planurilor anterioare de a menține maximum 9,800 de militari americani, în Afganistan, în 2015, după încheierea retragerii majorității militarilor anul acesta.

Federica Mogherini: Rusia ar trebui să dezvolte „căi de cooperare, nu de confruntare” cu UE

Uniunea Europeană a atenționat Rusia să nu atragă Balcanii de Vest în disputa tot mai amplă cu Occidentul pe tema Ucrainei. Vorbind la Sarajevo, șefa politicii externe și de securitate europene, Federica Mogherini, a spus că este în interesul Rusiei și Uniunii Europene „să găsească și să dezvolte căi de cooperare, nu de confruntare”. Țările Balcanilor de Vest doresc să adere la Uniunea Europeană, dar surse diplomatice spun că Rusia folosește situația economică dificilă și sentimentele pro-ruse ale slavilor creștini ortodocși pentru a-și spori influența în regiune. În timp ce Slovenia și Croația au aderat la UE, extinderea în Serbia, Bosnia, Macedonia, Muntenegru, Albania și Kosovo este frânată de reformele lente din aceste țări și atitudinea precaută a membrelor Uniunii.

Barack Obama condamnă „uciderea barbară” a ziaristului Luke Somers de către militanții Al-Qaeda

Președintele Statelor Unite, Barack Obama, a condamnat „uciderea barbară” a jurnalistului american Luke Somers de către militanții Al-Qaeda din Yemen. Somers a fost ucis în timpul unei tentative a armatei americane să-l elibereze din captivitatea militanților. Obama a spus că Washingtonul „nu-și va cruța eforturile” pentru salvarea americanilor aflați în captivitate în străinătate. Moartea lui Somers fusese anunțată mai devreme de ministrul american al apărării, Chuck Hagel. El a spus că, împreună cu jurnalistul, a fost ucis încă un om care nu era cetățean american. Potrivit ministrului, operațiunea pentru eliberarea ostatecilor a fost justificată pentru că au existat „motive convingătoare” de a crede că viața lui Luke Somers „se afla în pericol iminent”. Somers a fost răpit în septembrie 2013 din capitala Yemenului, Sanaa.

CEC a trimis Curții Constituționale spre validare rezultatele alegerilor parlamentare

Comisia Electorală Centrală a aprobat, vineri, rezultatele alegerilor de la 30 noiembrie și a trimis Curții Constituționale lista noilor deputați pentru validarea mandatelor. Partidul Socialiștilor a obținut cele mai multe mandate, 25, urmat de Partidul Liberal Democrat cu 23, Partidul Comuniștilor cu 21, Partidul Democrat cu 19 și Partidul Liberal cu 13 mandate. Curtea Constituțională are la dispoziție 10 zile pentru validarea lor. Dar câțiva concurenți electorali, inclusiv Partidul Comuniștilor își anunțaseră în ultimele zile intenția să conteste rezultatele în instanțele de judecată.

Reprezentanții PLDM, PD și PL au început negocierile de elaborare a noului program de guvernare

Reprezentanții partidelor pro-europene au început negocierile pentru formarea noului guvern. Emisarii PLDM, PD și PL s-au întâlnit vineri pentru a începe elaborarea programului de guvernare, a declarat Europei Libere deputatul liberal-democrat, Valeriu Streleț: „Am convenit să ne întâlnim zilnic, ne-am propus să ne mișcăm cât se poate de prompt”.
La alegerile de pe 30 noiembrie, PLDM, PD și PL au obținut o majoritate de 55 de mandate din 101.

Gazprom confirmă plata în avans primită pentru livrarea de gaze în Ucraina în luna decembrie

Concernul rus Gazprom a confirmat primirea unei plăți în avans de 378 de milioane de dolari de la compania ucraineană Naftogaz pentru livrarea gazelor în Ucraina în luna decembrie. Transferul încheiat în cursul nopții face posibilă reluarea livrărilor de gaze rusești pentru consumatorii ucraineni după o pauză de jumătate de an, în care Ucraina și-a consumat rezervele. Un acord recent care acoperă perioada de iarnă prevede că Ucraina va achita consumul în avans. Acordul din octombrie prevede că gazele trebuie să înceapă a curge în 48 de ore de la primirea banilor.

Europa Liberă deplînge acuzațiile revoltătoare la adresa ziaristei azere Khadija Ismailova

O proeminentă jurnalistă de investigație din Azerbaidjan care a lucrat și la serviciul azer al Europei Libere/Libertatea a fost întemnițată pe două luni, înainte de un proces. Khadija Ismailova este acuzată că l-ar fi făcut pe un bărbat să încerce să se sinucidă.
Redactorul șef al Europei Libere/Libertatea, Nenad Pejic, a spus că noile acuzații sunt ridicole și revoltătoare. „Arestul și întemnițarea lui Khadija Ismailova reprezintă o ultimă încercare într-o campanie de doi ani menită să reducă la tăcere o jurnalistă care a investigat corupția din guvern și încălcarea drepturilor omului în Azerbaidjan”, se mai spune în declarația lui Nenad Pejic.

Ziaristul american Luke Somers a fost ucis în timpul unei tentative a armatei americane de a-l elibera din captivitatea Al-Qaeda

Ministrul apărării din Statele Unite, Chuck Hagel, a spus că jurnalistul american Luke Somers a fost ucis de militanți în timpul unei tentative a armatei americane de a-l elibera din captivitatea rețelei Al-Qaeda în Yemen. Într-o declarație difuzată astăzi, Hagel a mai spus că în timpul operațiunii a fost ucisă și o a doua persoană care nu avea cetățenia americană. Ministrul a mai spus că operațiunea pentru eliberarea ostatecilor a fost justificată pentru că au existat „motive convingătoare” de a crede că viața lui Luke Somers „se afla în pericol iminent”. Pe 4 decembrie, aripa din Yemen a rețelei Al-Qaeda a amenințat într-o înregistrare video pe internet să-l execute pe Somers în trei zile dacă Statele Unite nu îndeplinesc revendicări nespecificate. Somers a fost răpit în septembrie 2013 din capitala Yemenului, Sanaa.

CEC a anunțat rezultatele finale ale alegerilor parlamentare din 30 noiembrie

Comisia Electorală Centrală de la Chișinău a anunțat rezultatele finale ale alegerilor parlamentare din 30 noiembrie. Prezența la vot a fost de de 57,28%, și în Parlament au intrat PSRM, cu 25 de mandate, PLDM -23, PCRM - 21, PDM- 19 și PL - 13. CEC a trimis aceste rezultate Curții Constituționale, care trebuie să se pronunțe asupra legalității scrutinului în termen de 10 zile.

OSCE: o declaraţie cu privire la negocierile pentru reglementarea conflictului transnistrean în formatul 5+2

Consiliul de miniştri OSCE, întrunit în 4-5 decembrie la Basel, Elveția, a adoptat o declaraţie cu privire la negocierile pentru reglementarea conflictului transnistrean în formatul 5+2. Agențiile de presă din R.Moldova citează un comunicat al externelor de la Chișinău în care se spune că această declarație reafirmă hotărîrea OSCE de a găsi o soluţie pașnică a conflictului care să aibă la bază respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a R. Moldova şi elaborarea unui statut special al Transnistriei. Consiliul de miniştri OSCE de la Basel a fost prezidat de șefa diplomației moldovene Natalia Gherman.

Judecătorul Curţii de Apel Bender, Nicolae Nogai, condamnat la trei ani închisoare cu suspendare

Curtea de Apel Bălţi l-a condamnat pe judecătorul Curţii de Apel Bender Nicolae Nogai la 3 ani închisoare cu suspendare pentru pronunţarea unei hotărâri contrare legii, soldată cu urmări grave. Magistratului i s-a interizis de asemenea să ocupe funcţii publice pe o perioadă de 5 ani. Nogai a fost găsit vinovat de legalizarea în mod neîntemeiat a decizie arbitrajului ad-hoc din Sankt-Petersburg privind înstrăinarea mai multor pachete de acţiuni ale băncii Moldova Agroindbank. Hotărârea judecătorului a fost anulată ca ilegală de instanţa superioară.

Procuratura de la Chișinău a anchetează fostele administrații ale Băncii de Economii şi Băncii Sociale

Procuratura de la Chișinău a anchetează fostele administrații ale Băncii de Economii şi Băncii Sociale. Statul moldovenesc a reintrat recent în posesia pachetului majoritar de la Banca de Economii. Banca Națională a Moldovei a numit administratori speciali la conducerea celor două instituții financiare.

Maroș Șefcovici: Rusia ar putea revigora Magistrala Sudică dacă respectă legislația UE

Noul comisar european pentru energie Maroș Șefcovici a declarat Europei Libere că Rusia ar putea revigora proiectului conductei de gaz numită Magistrala Sudică dacă respectă legislația Uniunii Europene. Înr-un interviu acordat postului nostru de radio vineri 5 decembrie, Șefcovici a spus că Uniunea Europeană dorește să discute despre acest proiect, dar că Rusia trebuie să respecte regulile europene legate de energie, și să renunțe la plîngerea pe care depus-o la Organizația Mondială a Comerțului. Președintele rus Vladimir Putin a anunțat în 1 decembrie că Rusia renunță la Magistrala Sudică și a spus că opoziție Uniunii Europene la acest proiect a forțat mâna Moscovei. UE a respins această acuzație. Magistrala Sudică ar fi urmat să transportte gaz din Rusia spre Europa pe sub Marea Neagră.

Nursultan Nazarbaiev: sancțiunile europene împotriva Rusiei nu au efect

Președintele Kazahstanului Nursultan Nazarbaiev i-a spus omologului său francea Francois Hollande că sancțiunile europene împotriva Rusiei nu au efect și că țările europene ar trebui să ajungă la un compromis cu Moscova în ce privește criza din Ucraina. La o conferință de presă comună în capitala kazahă Astana, Nazarbaiev a afirmat că toate părțile implicate în conflictul din Ucraina trebuie să ajungă la un numitor comun pentru rezolvarea crizei.

Petro Poroșenko a anunțat o nouă inițiativă pentru oprirea luptelor din estul Ucrainei.

Președintele ucrainean Petro Poroșenko a anunțat o nouă inițiativă pentru oprirea luptelor din estul Ucrainei. Într-o declarație postată pe site-ul său personal, Poroșenko a afirmat că armata ucraineană va înceta focul în estul Ucrainei, într-o așa-numită „zi a tăcerii”. Șeful statului ucrainean a explicat că această măsură face parte de fapt din armistițiul semnat la Minsk în 5 septembrie, informație confirmată, potrivit agenției ruse de știri RIA-Novosti, de liderii regiunilor ucrainene separatiste Donețk și Luhansk.

Igor Dodon: pe moldovenii care nu pot reveni în Rusia din cauza încălcării regimului de ședere să ceară ajutor la PSRM

Liderul socialiștilor, Igor Dodon i-a invitat pe moldovenii care nu pot reveni în Rusia din cauza încălcării regimului de ședere să ceară ajutor la oficiul PSRM. Aflat la Moscova, Dodon a făcut declarația pe pagina sa de Facebook, în urma relatărilor Poliției de Frontieră moldovene că cel puțin 72 de cetățeni moldoveni care au încercat să revină în Rusia după alegerile de la 30 noiembrie au fost întorși înapoi de autoritățile ruse. În campania electorală, liderul socialiștilor a negociat cu autoritățile ruse o derogare, așa ca cetățenii moldoveni aflați ilegal în Rusia să poată călători acasă în perioada 5-30 noiembrie pentru a vota la parlamentare și reveni apoi în Rusia „fără probleme” până la sfârșitul anului. În comentariul de pe Facebook, Dodon a scris, joi, că derogarea rămâne în vigoare pentru cei care au ieșit din Rusia în termenul stabilit. „Toți ceilalți cetățeni ai Moldovei care au interdicție de intrare în Federația Rusă și nu s-au folosit de regimul înlesnit în perioada 5-30 noiembrie, se vor putea adresa la oficiul Partidului socialiștilor”, a scris Dodon.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG