Linkuri accesibilitate

Ştiri

Cel putin șapte persoane au fost ucise într-un accident de elicopter în Pakistan

Cel putin șapte persoane au fost ucise după ce elicopterul în care s-a prăbușit în regiunea Gilgit-Baltistan din Pakistan. Între cei uciși se află ambasadorul filpinez și cel norvegian și la Islamabad. Ambasadorii polonez și olandez au fost răniții. Mai multi diplomati se deplasau cu acel elicopter la o ceremonie de inaugurare a unui contract pentru amenajarea unei pirtii de schi. Premierul Nawar Sharif ar fi trebuit sa fie gazda ceremoniilor. El s-a deplasat însă acolo cu un alt aparat. Ministerl pakistanez al apărării e anunțat că elicopterul s-a prăbușit din motive tehnice, contrazicînd un anunț anterior potrivit căruia o grupare de militanti în legatură cu Talibanii ar fi doborît elicpterul crezînd că în el se află premierul Pakistanului.

Guvernul de la Chișinău a discutat noua lege a procuraturii

Guvernul de la Chișinău a discutat noua lege a procuraturii. Conform noii legi, care orevede că procurorul general va fi numit în funcție în urma unui concurs public la Consiliul Superior al Procurorilor. Totodată, sistemul procuraturii va fi alcătuit din Procuratura Generală, procuraturi specializate și cele teritoriale, informează UNIMEDIA. Procurorul General va fi numit în funcție pentru un singur mandat de șapte ani și va fi candidatul care va acumula cel mai mare punctaj în urma concursului va fi propus de către Consiliu Președintelui Republicii Moldova pentru numirea în funcția de procuror general.

Nicolae Timofti a decernat o medalie comemorativă mai multor veterani din fosta armată URSS și a României

Președintele Republicii Moldova Nicolae Timofti a decernat o medalie comemorativă mai multor veterani din fosta armată URSS și a României de pe vremea celui de-al doilea război mondial. Medalia se nunemște „70 de ani de la victoria asupra fascismului în cel de al Doilea Război Mondial”.

Renato Usatîi și-a depus candidatura la alegerile pentru primăria din Bălți

Liderul Partidului Nostru Renato Usatîi a depus actele de înregistrare la Consiliul electoral al circumscripției electorale municipale Bălți nr. 2, în calitate de candidat pentru funcția de primar al orașului Bălți. Usatii s-a intors in Moldova din Rusia pentru a participa la alegerile locale. Partidului sa I s-a interzis sa participe la alegerile parlamentare de anul trecut fiind acuzat ca ar fi primit finanţate pentru partidul sau din străinatate.

Guvernul moldovean a amânat voterea legii de modificare şi completare a Codului Muncii

Ministrul moldovean al educației Maia Sandu a afirmat că nu va vota legea de modificare şi completare a Codului Muncii, pentru că nu şi nu ştie ce conţine aceatsă lege. Maia Sandu a spus la ședința de vineri a executivului de la Chișinău ca acest proiect legislativ ar fi trebuit să fie cunoscut de toti membrii cabinetului inainte de a fi aprobat. In urma unui schimb de replici intre doamna Maia Sandu si ministrul muncii Ruxandra Glavan si cel al finanţelor, proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Codului Muncii nu a fost aprobat. Acesta va fi discutat la o altă şedinţă a Guvernului peste câteva zile, după ce toţi miniştri vor vedea documentul.

Rusia și China au semnat mai multe acorduri de colaborare economică

Rusia și China au semnat mai multe acorduri de colaborare economică. Între altele, banca rusă Sberbank va deschide a linie de credit de 6 miliarde de yuani (echivalentul a peste 966 de milioane de dolari) cu Banca de Dezvoltare a Chinei. Acordurile au fost semnate de presedintele Rusiei Vladimir Putrin si cel al Chinei Xi Jinping, cu ocazia vizitei acestuia la Moscova pentru a participa la ceremoniile care au loc sâmbătă 9 mai în Piaţa Rosie, la aniversarea a 70 de ani de la înfringerea Germaniei naziste in cel de-al doilea razboi mondial.

Partidul conservator din Marea Britanie are majoritatea in Camera Comunelor de la Londra

Partidul conservator din Marea Britanie are majoritatea in Camera Comunelor a Parlamentului de la Londra. Premierul conservator David Cameron îşi va păstra pozitia şi este a doua oara in istoria acestui partid când un premier va detine doua mandate. Prima data aceasta performanta politica i-a aparţinut lui Margret Thacher. Marii invinşi ai acestor alegeri sunt laburistii, din opozitie, care au pierdut 25 de mandate de la alegerile trecute si Liberal Democratii lui Nick Clegg, care au fost parteneri la guvernare cu conservatorii pînă acum. Acestia au ramas cu numai 8 parlamentari, dupa ce in legislatura trecuta avusesera 59. Liderii acestor doua partide Ed Milliband si Nick Clegg şi-au dat demisia. David Cameron a promis in scurtul sau discurs dupa ce a fost primit de regina Elisabeta si s-a anuntat ca va forma noul guvern, ca va supune unui refendum popular problema raminerii sau nu a Marii Britanii in Uniunea Europeana.

Un bust al lui Stalin a fost pictat în roz la Lipețk, în Rusia

Un bust al lui Stalin a fost pictat în roz la Lipețk, în Rusia. Bustul fusese ridicat de Partidul Comunistilor in fata sediului sau pentru aniversarea a 70 de ani de la infringerea Germaniei naziste in al doilea razboi mondial. Liderul local al comunistilor rusi este citat de agentia rusa de stat Interfax cu declaratia că vospirea în roz a statuii este o provocare politică. La Lipețk se afla si sediul fabricii de bomboane Roshen, a presedintelui Ucrainei Petro Poroşenko. Potrivit companiei, autorităţile ruse ar fi confiscat recent o parte a bunurilor ei.

Georgia și Ucraina nu vor primi la summitul de la Riga regim liberalizat de vize pentru UE

Comisia Europeană a anunțat că Georgia și Ucraina nu vor primi la summitul de la Riga din această lună regim liberalizat de vize pentru Uniunea Europeana. Comisia a analizat vineri rapoartele sale anuale despre Georgia si Ucraina. Purtatoarea de cuvint pe probleme de politica interna Natasha Bertaud a spus că se cunoaşte dorinta celor doua tari de a obtine regim liberalizat de vize cu Uniunea Europeana dar ca acesta este un obiectiv „ foarte ambiţios din punct de vedere al timpului ramas”. Rapoartele vorbesc ca ambele ţări trebuie sa faca mai multe in îmbunătăţirea legislaţiei in domeniul luptei cu corupţia si a traficului de persoane. Georgiei i se recomanda sa faca mai multe in combaterea traficului de droguri, iar Ucrainei in domeniul crimei organizate si antidiscriminării. Moldova este singura tara din Parteneriatul Estic care are regim liberalizat de vize cu Uniunea Europeana, obţinut in 2014.

Petro Poroşenko: numărul civililor uciși în estul Ucrainei a ajuns la 7.000

Preşedintele Ucrainei Petro Poroşenko a spus parlamentului de la Kiev ca numărul civililor uciși în estul Ucrainei a ajuns la 7.000, și alte 1.000 de persoane sînt dispprute. Poroşenko a adăugat că au fost de asemenea uciși 1.657 de militari ucraineni, în ceea ce el a numit o agresiune din partea Rusiei. Moscova neaga că e implicată în luptele dintre forțele guvernamnentale ucrainene și separatistii pro-rusi din estul Ucrainei. Președintele ucrainean a mai spus vineri în parlamentul de la Kiev că implicarea Rusiei în acest conflict a forţat Ucraina sa se apropie mai mult de Occident.

Cinci persoane au fost puse sub învinuire în dosarele Băncii de Economii şi Băncii Sociale

Cinci persoane au fost puse sub învinuire în dosarele Băncii de Economii şi Băncii Sociale. Fostul preşedinte al BEM şi un membru al Consiliului BS se află în arest, informează Centrul Național Anticorupție (CNA). Foştii preşedinţi ai BEM şi Băncii Sociale, dar şi trei membri ai consiliilor celor două bănci, au fost puşi astăzi sub învinuire de către procurorii anticorupţie în dosarele Banca de Economii şi Banca Socială. Tot azi, procurorii au cerut Judecătoriei Buiucani mandate de arestare pentru 30 de zile pe numele a doi dintre învinuiţi: în privinţa fostului şef al BEM şi unui fost membru al Consiliului BS. Instanța a dispus aplicarea arestului la domiciliu pe numele celor doi pe un termen de 30 de zile. Procurorii au anunțat că vor contesta decizia, insistând pe arestarea învinuiților cu plasarea lor în izolatorul CNA. Amintim că fostul președinte al Consiliului de Administrație al Băncii de Economii, Ilan Șor, este în arest la domiciliu, fiind cercetat pentru dispariția mai multor miliarde de lei din cele trei bănci, anunță CNA.

Ziua de 8 mai comemorată în mai multe țări europene

Lideri ai țărilor europene și simpli cetățeni marchează, astăzi, 8 mai, 70 de ani de la înfrângerea Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial. La Paris, circulația rutieră pe bulevardul Champs Elysees a fost suspendată pentru o procesiune la Arcul de Triumf. Secretarul de Stat american John Kerry și ministrul de externe francez Laurent Fabius au depus flori la Mormântul Ostașului Necunoscut. În Germania, oficiali de rang înalt s-au adunat pentru comemorări de o oră la Reichstag, Parlamentul de la Berlin. În Polonia, unde a început războiul, în 1939, președintele Bronislaw Komorowski găzduiește manifestări de comemorare la care participă mai mulți președinți din țările Europei Centrale și de Est, inclusiv președintele Ucrainei.

Trupele americane au început să antreneze un grup de combatanți sirieni pentru a lupta împotriva organizației Statul Islamic

Ministrul american al apărării, Ashton Carter, a spus că trupele americane au început să antreneze un mic grup de combatanți sirieni de mărimea unei companii pentru a lupta contra militanților organizației Statul Islamic. Vorbind al o conferință de presă, Carter a spus că, în curând, va începe antrenarea unui al doilea asemenea grup. Mai devreme, oficiali americani au spus că instruirea primei unități a început în Iordania, iar a celei de-a doua va avea loc în Turcia, urmând ca alte poligoane de antrenament să devină operaționale în Arabia Saudită și Qatar. Administrația Obama spune că acest program de instruire numai scopul să anihileze forțele Statului Islamic, iar Statele Unite nu se află în război cu Siria.

Întîlnire Osipov-Ștanski la sediul misiunii OSCE la Chișinău

Vicepremierul pentru reintegrare, Victor Osipov, se întâlnește astăzi cu negociatoarea transnistreană Nina Ştanski, la sediul misiunii OSCE din Chișinău. Întrevederea are loc la două zile de la convorbirile purtate la Kiev de primul ministru Chiril Gaburici cu președintele ucrainean Petro Poroșenko și premierul Arseni Iațeniuk, unde s-a convenit între altele ca Republica Moldova și Ucraina să se ajute reciproc în eforturile de rezolvare a conflictelor separatiste. Un comunicat al guvernului moldovean mai spune că la Kiev s-a discutat despre „extinderea proiectelor-pilot de patrulare comună a frontierei de est a Republicii Moldova”. Ucraina a întărit controlul pe segmentul transnistrean al frontierei după izbucnirea conflictelor separatiste la propriile frontiere sud-estice anul trecut, începând între altele săparea unui șanț de protecție.

Nava spațială rusă Progress M-27M s-a dezintegrat deasupra Oceanului Pacific

Agenția spațială rusă spune că navă spațială fără oameni la bord Progress M-27M care s-a defectat în zbor spre Stația Spațială Internațională a reintrat în atmosfera Pământului și a ars deasupra Oceanului Pacific în primele ore ale dimineții de astăzi. „Intrarea în straturile dense ale atmosferei s-a produs la a 160-a rotație, deasupra părții centrale a Oceanului Pacific”, se spune într-un comunicat al agenției spațiale ruse, Roscosmos. Mai devreme, agenția a spus că la suprafața Pământului pot ajunge numai fragmente mici de dimensiunile celor din timpul unei reveniri obișnuite a unor asemenea nave de transport. Nava de tip sovietic a decolat de la cosmodromul Baikonur, din Kazahstan, pe 28 aprilie, având la bord apă, oxigen și piese de schimb pentru laboratorul de pe orbită. Dar autoritățile spun că au pierdut contactul cu ea la câteva ore după lansare. O comisie specială investighează cele întâmplate urmând să-și prezinte concluziile la 13 mai.

Dorin Drăguțanu: pierderile Băncii de Economii, Băncii Sociale și Unibank ar reprezenta numai 450 de milioane de euro

Guvernatorul Băncii Naționale, Dorin Drăguțanu, susține că pierderile Băncii de Economii, Băncii Sociale și Unibank reprezintă numai 450 de milioane de euro și că alte sume vehiculate, inclusiv cea de un miliard, „sunt pure speculații”. Vorbind joi seara la audieri parlamentare, Drăguțanu și-a exprimat încrederea că autoritățile moldovene vor reuși să recupereze pierderile, care au fost acoperite din buget, prin cel puțin un ajutor aprobat de guvern, anul trecut.
„O sumă atât de mare delapidată, lasă urme. Tranzacțiile lasă urme, activele stau înfipte în pământ sau ancorate într-un port oarecare”. Guvernatorul BNM a fost audiat de deputați împreună cu procurorul general, directorul CNA și un vice-director al SIS, după amplul protest de stradă, care a avut loc duminică din cauza trenării anchetei.

Partidul Conservator se profilează cîștigător al alegerilor din Marea Britanie

Partidul Conservator al premierului britanic David Cameron este pe cale să iasă învingător în alegerile de la 7 mai, așa încât să poată rămâne la guvernare încă cinci ani, deși ar putea să nu obțină de unul singur majoritatea. Un sondaj al BBC la ieșirea de la urne estima că partidul premierului a obținut 316 din cele 650 de locuri ale camerei inferioare a Parlamentului, Cameron având câteva opțiuni, inclusiv continuarea coaliției actuale cu Liberal Democrații. Partidul Laburist din opoziție pare să fi obținut un rezultat neașteptat de slab, de numai 239 de locuri, în mare parte din cauza votului din Scoția unde Naționaliștii au înlocuit mulți Laburiști, câștigând, cu o singură excepție, toate cele 59 de locuri scoțiene în Camera Comunelor. Printre temele cele mai importante ale campaniei s-a numărat viitorul Marii Britanii în raport cu Uniunea Europeană. Premierul Cameron a promis că în cazul unei victorii electorale va organiza un referendum pentru rămânerea sau ieșirea din Uniunea Europeană.

Ministrul de externe german Frank-Walter Steinmeier a depus flori la un monument al Bătăliei de la Stalingrad

Ministrul de externe german Frank-Walter Steinmeier a depus flori la un monument al Bătăliei de la Stalingrad în cadrul manifestărilor comemorative la 70 de ani de la înfrângerea Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial. Însoțit de omologul său rus Serghei Lavrov, Steinmeier a vizitat un cimitir militar din apropierea Volgogradului, denumirea actuală a orașului, și a semnat într-o carte comemorativă a complexului memorial. Evenimentul de joi a avut loc înainte de parada militară care este așteptată la Moscova pe 9 mai și care este boicotată de mulți lideri și demnitari occidentali din cauza rolului jucat de Rusia în violențele din estul Ucrainei. Mai mulți președinți europeni au mers la comemorări de alternativă organizate, începând de joi, în Polonia.

Un proiect de lege care oferă Congresului american dreptul de a revizui sau a respinge un acord internațional nuclear cu Iranul a fost votat de Senat

Senatul Statelor Unite a votat în mod covârșitor pentru un proiect de lege care oferă Congresului dreptul de a revizui cu posibilitatea de a respinge un acord internațional nuclear cu Iranul. După votul de 89 la 1, proiectul este transmis Camerei Reprezentanților care urmează să-l examineze săptămâna viitoare. Casa Albă a spus că președintele Barack Obama va promulga legea, dacă trece și de Cameră. Dacă se ajunge la un acord cu Iranul, proiectul prevede că ridicarea sancțiunilor americane împotriva Teheranului este înghețată pe 30 de zile, timp în care Congresul decide cum procedează cu acordul respectiv. Iranul a criticat inițiativa legislativă, spunând că negociatorii săi colaborează cu șase puteri internaționale cu scopul încheierii unei înțelegeri nucleare permanente, nu a adoptării unei legi într-o țară sau alta.

Arabia Saudită acceptă o încetare a focului pe timp de cinci zile în Yemen

Arabia Saudită a spus că poate accepta încetarea focului în Yemen pe cinci zile, cu posibilitatea prelungirii, așa încât milioanele de oameni afectați de conflictul dintre rebelii Huthi și forțele guvernamentale sprijinite de saudiți să poată primi ajutoare umanitare. Oferta făcută într-o declarație comună a ministrului de Externe saudit, Adel al-Jubeir, și a secretarului de stat american John Kerry, la Riyadh, survine însă într-un moment în care forțele saudite promiteau „un răspuns aspru” împotriva rebelilor pentru un atac peste graniță în Arabia Saudită soldat cu cel puțin cinci morți. „Securitatea Arabiei Saudite este prioritatea principală. Rebelii au trecut o linie roșie”, a declarat generalul Ahmed al-Assiri, purtătorul de cuvânt al coaliției conduse de saudiți care efectuează lovituri aeriene împotriva rebelilor din Yemen de la 26 martie.

John Kerry: Iranul este o forță destabilizatoare care nu poate fi lăsată să obțină arma nucleară

Secretarul de Stat american John Kerry a declarat că Iranul este o forță destabilizatoare care nu poate fi lăsată să capete arma nucleară. Vorbind după discuții cu regele Salman al Arabiei Saudite, la Riyadh, Kerry a spus că Statele Unite rămân îngrijorate în legătură cu „acțiunile destabilizatoare ale Iranului în regiune”. Un acord cadru convenit între un grup de șase puteri internaționale și Iran luna trecută limitează capacitățile nucleare ale Teheranului în schimbul relaxării sancțiunilor economice. Arabia Saudită și vecinele ei din Golful Persic sunt îngrijorate că Iranul ar putea deveni capabil să construiască bomba atomică în ciuda acordului. Saudiții mai acuză Iranul de sprijinirea rebelilor Huthi din Yemen, dar Teheranul a calificat acuzațiile drept „minciuni”.

Guvernatorul BNM despre delapidarea financiară și posibilitatea recuperării banilor

Guvernatorul Băncii Naționale, Dorin Drăguțanu, și-a exprimat încrederea că autoritățile moldovene vor reuși să recupereze banii dispăruți din trei bănci moldovene, spunând că „o sumă atât de mare delapidată, lasă urme”. Într-un discurs în fața Parlamentului, guvernatorul a clarificat și suma dispărută de la Banca de Economii, Unibank și Banca Socială: „Toate sumele care sunt mai mari de 13 miliarde de lei brut și 9 miliarde de lei net sau 450 de milioane de euro cu privire la pierderile aferente acestor trei bănci sunt pur speculații și trebuie să fie tratate ca atare”. „Tranzacțiile lasă urme, activele stau înfipte în pământ sau ancorate într-un port oarecare”, a mai spus guvernatorul, sugerând că există posibilități de recuperare a pierderilor așa încât să poată fi restituite în bugetul de stat și cele aproape zece miliarde de lei acordați în noiembrie 2014 celor trei bănci pentru a le salva de la faliment.

Geoffrey Pyatt: „Rusia trebuie să-și schimbe abordarea ca să facă pacea posibilă”

Ambasadorul american la Kiev, Geoffrey Pyatt, spune că Rusia trebuie să-și schimbe atitudinea față de situația din estul Ucrainei ca să facă posibilă acolo instaurarea păcii și oprirea acea ce consideră un „război fabricat”. Într-un interviu cu Europa Liberă, Pyatt a spus că Rusia furnizează arme separatiștilor pro-ruși din regiunile Luhansk și Donețk, livrându-le inclusiv „multe din tancurile, rachetele și sistemele antiaeriene” de care dispun. Ambasadorul american a mai spus că, în ciuda afirmațiilor Rusiei acuzată că a dezlănțuit și un „război informațional foarte eficient”, Statele Unite nu înarmează Ucraina, dar sprijină procesul de pace. „Cu toții dorim pacea […] Rusia trebuie să-și schimbe abordarea ca să facă pacea posibilă”, a declarat ambasadorul, avertizând însă că există indicii că „Rusia și separatiștii se pregătesc să reaprindă luptele”.

Dezbaterea inițiative legislativei a comuniștilor privind statutul de neutralitate a Moldovei a fost amînată

Liderul comuniștilor Vladimir Voronin s-a contrazis cu partenerii de alianță informală, liberal-democrații și democrații, în una din primele asemenea controverse în Parlament de la instalarea guvernului Gaburici prin votul comun al celor trei fracțiuni, în februarie. Vladimir Voronin a susținut dezbaterea unei inițiative legislative despre întărirea statutului de neutralitate a Republicii Moldova, pentru a preveni apropierea ei de NATO. Dar liderul liberal-democrat, Vlad Filat, a spus că neutralitatea constituțională nu există în realitate, fiind încălcată de prezența militară rusă în regiunea transnistreană. Partidul Democrat a insistat să se creeze o comisie pentru continuarea discuțiilor, inițiativa legislativă a comuniștilor fiind amânată. Ea a fost criticată vehement și de liderul liberal, Mihai Ghimpu, care a spus că ar „îngenunchea Moldova în fața Rusiei” și a propus amânarea discuțiilor „până în anul 3015”.

Andrian Candu: a doua parte a auditului despre miliardul de dolari va fi făcută tot de compania Kroll

Spicherul Andrian Candu spune că a doua parte a auditului despre miliardul de dolari scos din trei bănci moldovene urmează să fie făcută tot de compania Kroll, autoarea investigației preliminare. Vorbind după prima parte a ședinței de azi a Parlamentului, Candu a spus că investigația următoare ar trebui să elucideze unde au dispărut fondurile scoase din Banca de Economii, Banca Socială și Unibank. În cuvintele lui Candu, citat de IPN, a doua fază a investigației Kroll ar mai trebui să scoată la iveală identitatea celor care au stat în spatele tranzacțiilor în legătură cu care este cercetat omul de afaceri Ilan Shor. Cercetările făcute de Kroll la solicitarea Băncii Naționale a Moldovei nu fac parte din ancheta penală, desfășurată de autoritățile moldovene. Dar publicarea raportului despre investigația preliminară de către spicherul Candu a fost urmată de plasarea lui Shor în arest la domiciliu. Raportul sugerează că cel puțin 13,5 miliarde de lei au plecat din cele trei bănci pe conturile unor firme asociate cu Shor. Compania Kroll nu a făcut vreun comentariu public nici despre prima fază a investigației, nici despre publicarea raportului, nici despre continuarea cercetărilor.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG