Linkuri accesibilitate

Ştiri

Negocierile pentru a evita un „Brexit” fac progrese, dar încet

Premierul britanic David Cameron a declarat vineri, la Bruxelles, că nu sunt încă „suficiente” progresele realizate în negocierile cu partenerii europeni privind cererile Londrei de reformă a Uniunii. După o întrevedere cu președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, Cameron a declarat: „Dacă acordul va fi bun, îl voi accepta, dacă nu va fi, nu îl voi accepta”. Principala cerință a guvernului britanic este dreptul de a impune un moratoriu de patru ani asupra ajutoarelor sociale la care au dreptul cetățenii din UE care vin să lucreze în Marea Britanie, o condiție ce contravine însă principiului liberei circulații a bunurilor și persoanelor în UE.

Când a fost reales în 2015, premierul David Cameron a promis că, până la sfârșitul lui 2017, va organiza un referendum asupra rămânerii sau nu a Marii Britanii în Uniunea Europeană.

În absența opoziției, la Geneva încep negocierile privind criza din Siria

La Geneva, emisarul special al Națiunilor Unite a început negocierile indirecte pentru găsirea unei soluții politice crizei din Siria, deși opoziția la regimul președintelui Bashar al-Assad nu este prezentă.Tratativele vor dura șase luni. Scopul negocierilor este încheierea unui armistițiu în Siria, formarea unui guvern de uniune națională în următoarele șase luni și organizarea de alegeri generale într-un an și jumătate. Conflictul din Siria durează de aproape 5 ani și a făcut peste 200 de mii de victime.

Președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, sprijinitor al opoziției siriene, a afirmat, pe de altă parte, că opoziția siriană nu poate participa la negocierile de la Geneva înainte de încheierea unui armistițiu. În opinia președintelui turc „mai ales bombardamentele rusești” creează o problemă mare pentru opoziție.

Poliția și serviciile secrete din Polonia vor avea acces permanent la unele date din Internet

Senatul polonez a aprobat un amendament care facilitează accesul Poliției și al serviciilor de informații la anumite date din Internet. Serviciile speciale și Poliția vor avea în viitor acces permanent, prin intermediul unor conexiuni directe cu furnizorii de internet, la o întreagă serie de metadate referitoare la activitățile online ale clienților acestor provideri. Până acum, Poliția trebuia să solicite de fiecare dată furnizorului de internet acces la metadatele respective.

Rosen Plevneliev: Bulgaria dorește să adere la spațiul Schengen

Bulgaria dorește să adere la spațiul Schengen, care este una dintre cele mai mari realizări ale Uniunii Europene, a declarat președintele bulgar Rosen Plevneliev, într-un interviu acordat joi publicației italiene „Corriere della Sera”. Plevneliev este citat de Agerpres cu declarația că Bulgaria se numără printre țările din UE care se opun reintroducerii controalelor la granițele interne, controalele la frontierele externe fiind în continuare o măsură necesară, nu însă și o soluție pentru criza migrației. Bulgaria a ridicat un gard de sârmă ghimpată de 265 de kilometri în lungul graniței sale cu Turcia.

Generalul american John Nicholson: armata afgană nu controlează situația din Afganistan

Generalul american John Nicholson, desemnat să preia funcția de comandant al forțelor NATO în Afganistan, a declarat că armata afgană ar putea avea nevoie de ani buni de acum încolo pentru a controla situația din țară. Vorbind în fața Comisiei pentru forțele armate a Senatului american, care trebuie să aprobe numirea sa, generalul Nicholson a avertizat că ar putea cere revizuirea planului american de retragere a trupelor din Afganistan, pentru că situația securității s-a înrăutățit ca urmare a intensificării activității grupărilor islamiste radicale. Pentru moment, administrația de la Washington intenționează să păstreze în Afganistan 9.800 de militari în 2016, iar apoi să reducă efectivul la 5.500, cu începere din 2017.

Camera inferioară a Parlamentului din Polonia a adoptat joi o nouă lege controversată

În Polonia, camera inferioară a Parlamentului a adoptat joi o nouă lege controversată care pune Parchetul și procurorii sub controlul direct al ministrului justiției. Atribuțiile procurorului-general vor fi exercitate de ministrul justiției, care va avea dreptul de a interveni în fiecare anchetă, pe lângă orice procuror. Legea a trecut datorită majorității de care se bucură partidul de guvernământ al Legii și Justiței și anulează reforma introdusă în 2009 de majoritatea centristă precedentă care a făcut din Parchet o instituție independentă de puterea politică, ceea ce atunci, în opinia actualei majorități conservatoare, a fost un eșec.

Forumul Civic nu are încă o replică la propunerile spikerului Parlamentului

Forumul Civic, la care au fost prezenți liderii protestelor antiguvernamentale, s-a încheiatat fără adoptarea unei strategii comune, ca reacție la declarația președintelui Parlamentului că forul legislativ nu se poate, legal, autodizolva. În principiu, participanții la Forumul Civic au propus ca noului guvern, pe care îl consideră neligitim, să i se dea o „foaie de parcurs” cu toate reformele care trebuie făcute și termenele pînă la care să fie aplicate. În caz contrar, ar urma să fie organizată o demonstrație de protest pașnică, dar de o asemenea amploare încât guvernarea să fie obligată să demisioneze. Pentru moment, există un consens ca protestele să fie reluate săptămâna viitoare. Lista revendicărilor va fi însă elaborată în câteva zile.

La al doilea Forum Civic al protestatarilor au participat, între alții, Igor Dodon, Renato Usatîi, Andrei Năstase, și Maia Sandu.

Șefii de la FISC și Serviciul Vamal au fost demiși

Noul ministru de finanțe Octavian Armașu i-a demis vineri pe Ion Prisăcaru, șeful Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, și pe Tudor Baliţchi, directorul general al Serviciului Vamal. Într-o declarație de presă a Ministerului de finanțe se precizează că în perioada următoare vor fi deschise anchete interne la FISC şi la Serviciul Vamal, informează IPN. Recent, premierul Pavel Filip a criticat controalele excesive și abuzive la care sunt supuși agenţii economici decătre Poliția economică, FISC și Serviciul Vamal și a propus un moratoriu de trei luni pe aceste controale.

Principalele grupări ale opoziției siriene absente de la convorbirile de la Geneva

Absența unor grupări chele ale opoziției siriene a trezit îngrijorări în legătură cu rezultatele mult așteptatelor negocieri pentru oprirea conflictului din Siria, care încep astăzi la Geneva. O coaliție a grupărilor de opoziție sprijinite de Arabia Saudită a anunțat că nu va participa la negocieri, dacă nu se ajunge mai întâi la o înțelegere cu guvernul sirian pentru livrarea ajutoarelor umanitare în localitățile asediate. De la convorbirile de la Geneva sub auspiciile ONU mai lipsesc reprezentanții populației kurde a Siriei, care controlează o suprafață mare în nordul țării. Kurzii nu au fost invitați din cauza opoziției Turciei, care spune că ar fi conectați la un partid kurd interzis pe teritoriul său.

Finlanda va expulza aproape 20 de mii de imigranți din cei sosiți în 2015

Finlanda a semnalat că va expulza aproape 20 de mii de imigranți, sau aproape două treimi din cei care au cerut azil politic în țara nordică anul trecut. Cu o zi mai devreme, Suedia vecină care este a doua cea mai mare destinație pentru solicitanții de azil în Europa a spus că va expulza 80 de mii dintre cei care au cerut azil în 2015. O oficială a Ministerului de Interne finlandez a spus astăzi că procentul respingerilor a crescut anul acesta după ce Finlanda a „înăsprit criteriile pentru acceptarea irakienilor, afganilor și somalezilor”. Oficiala finlandeză Paivi Nerg a mai spus că sunt plănuite deja două zboruri charter pentru expulzarea irakienilor respinși. Deportările vor avea loc gradul pe măsură ce serviciile de migrație examinează dosarele. Ministerul de Interne va crea centre de tranzit separate pentru cei care vor să plece benevol și cei care trebuie expulzați forțat.

Majoritatea parlamentară promite un referendum privind alegerea directă a șefului statului

Spicherul democrat Andrian Candu a anunțat că majoritatea parlamentară va organiza un referendum în chestiunea revenirii la alegerea șefului statului prin vot popular. Vorbindu-le jurnaliștilor, Candu a spus că este o concesie făcută liderilor protestatarilor antiguvernamentali care au alegerea președintelui de către întregul popor printre revendicările înaintate puterii. „Vom veni cu această propunere de a organiza un referendum chiar la primele ședințe ale Parlamentului”, a declarat Candu. El a mai sugerat că opoziția parlamentară reprezentată de socialiști își va putea delega noi membri în Comisia Electorală Centrală când va fi reînnoită componența acesteia în luna februarie.

Andrian Candu a respins, pe de altă parte, pricipalele revendicări ale protestatarilor, dizolvarea Parlamentului și organizarea anticipatelor, argumentând că Parlamentul nu se poate autodizolva. În aceste condiții, s-ar putea discuta despre alegeri anticipate numai în martie-aprilie, dacă eșuează alegerea președintelui țării.

Andrian Candu invitat de protestatari la Forumul civic al Platformei „DA”

Liderii protestatarilor antiguvernamentali au respins invitația președintelui Parlamentului de a se întâlni pentru noi convorbiri azi dimineață și l-au invitat ei pe Andrian Candu să-și prezinte soluțiile de depășire a tensiunilor la un forum al societății civile, care va avea loc tot astăzi. Andrei Năstase, liderul partidului „DA”, Igor Dodon, liderul Partidului Socialiștilor, și Renato Usatîi, liderul Partidului Nostru, au vorbit de pe scena protestelor din Piața Marii Adunări Naționale de la Chișinău joi seara, după ce a expirat un ultimatum acordat guvernării să-și dea demisia. Cei trei amenințaseră în trecut cu noi demonstrații în masă, dacă puterea refuză alegerile anticipate. Dar joi n-au mai spus nimic despre vreun plan de continuare a protestului.

Dorin Chirtoacă și fratele său dezmint că au firme care fac afaceri ilegale cu Primăria Chinșinăului

Primarul liberal al Chișinăului Dorin Chirtoacă și fratele acestuia, Lucian, au dezmințit că ar avea firme care fac afaceri controversate cu Primăria capitalei. Dezmințirile de joi au survenit la câteva ore după apariția unui articol în Ziarul de Gardă în care se spune că primarul ar semna dispoziţii cu titlul de „de excepţie” prin care ar favoriza o firmă a familiei. Publicația își bazează articolul pe o anchetă a Procuraturii și publica materiale din dosar despre care susține că ar demonstra legături între mai multe firme, primărie, familiile Ghimpu şi Chirtoacă. În replică, primarul Chișinăului a spus că a obosit să repete că familia sa deține numai o afacere, din 1993, cu ape minerale și nu are legătură cu alte firme menționate în articol.

Casa Albă: Putin „întruchipare a corupției” reflectă viziunea președintelui Barack Obama

Casa Albă a spus că descrierea lui Vladimir Putin drept corupt făcută de un oficial al ministerului american de finanțe „reflectă întocmai” și viziunea președintelui Barack Obama. Declarația a fost făcută de purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Josh Earnest. Secretarul în exercițiu pentru terorism și crime financiare al ministerului de finanțe al Statelor Unite, Adam Szubin, a declarat într-un documentar al BBC, difuzat săptămâna aceasta, că Putin reprezintă „întruchiparea corupției”. Szubin, care supraveghează politicile de sancțiuni internaționale americane, a amintit că liderul rus „și-a îmbogățit prietenii, aliații apropiați, marginalizându-i în același timp economic pe cei pe care nu-i consideră prieteni”. Kremlinul a spus însă că aceste declarații ar fi „pură ficțiune”.

Rusia dorește să poarte convorbiri cu țările cartelului petrolier OPEC pentru a reduce producția globală de petrol

Rusia a spus pentru prima dată public că at dori să poarte convorbiri cu țările cartelului petrolier OPEC pentru a reduce producția globală de petrol cu 5% în speranța că prețul petrolului va crește din nou. Ministrul rus al energiei Alexandr Novak le-a spus jurnaliștilor joi că este gata să poarte asemenea convorbiri la o reuniune așteptată în februarie. Novak a mai spus că și alte țări producătoare care nu fac parte din OPEC examinează participarea la reuniune, dar Rusia și-a confirmat deja prezența. Declarația a cauzat o scumpire imediată a petrolului la burse. Bugetul rus și rubla au fost afectate grav de ieftinirea petrolului, care a scăzut în preț cu aproximativ 70% în ultimele 15 luni, oscilând în prezent în jurul a 30 de dolari barilul.

Curtea Generală a UE contestă o decizie de penalizare a unor foste oficialități ucrainene

O instanță Uniunii Europene, Curtea Generală, a decis joi că blocul comunitar nu avea dreptul să înghețe conturile unor parteneri apropiați ai fostului președinte ucrainean Victor Ianukovici. Decizia îi vizează pe foștii premieri ucraineni Mykola Azarov și Serhi Abruzov, un fiul al lui Azarov, un fost ministru al energiei și un om de afaceri. În martie 2014, Uniunea Europeană i-a plasat pe o listă a celor suspectați de delapidarea fondurilor publice ucrainene. Dar Curtea Generală a Uniunii Europene a spus că lista s-a bazat exclusiv pe o scrisoare a Procuraturii ucrainene, fără dovezi. Decizia de joi poate fi contestată de Uniunea Europeană.

Alianța Nord-Atlantică are în vedere organizarea unei reuniuni a Consiliului NATO-Rusia

Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a confirmat joi că Alianța are în vedere organizarea unei reuniuni a Consiliului NATO-Rusia. Reuniunile din cadrul Consiliului au fost suspendate în 2014, după anexarea abuzivă a peninsulei Crimeea de către Rusia. Se pare că țările NATO intențonează că discuțiile NATO-Rusia să aibe loc la sfârșitul lunii februarie sau în martie, informeaz agențiile internaționale de presă. "Nu a fost luată o decizie finală, însă vom discuta și cu delegația rusă la NATO și vom hotărî apoi data la care vom organiza această reuniune", a declarat Jens Stoltenberg.

Ministrul polonez al apărării a cerut din nou ca NATO să-și consolideze prezența militară în Europa de Est

Aflat la Berlin, ministrul polonez al apărării Antoni Macierewicz a cerut din nou ca NATO să-și consolideze prezența militară în Europa de Est în fața amenințării ruse. Indirect, el reproșat Germaniei că s-ar opune planului de a se stabili o prezență militară permanentă NATO în țările din est. Pentru Polonia, „consolidarea flancului estic al NATO este prioritară", în perspectiva summitului Alianței Nord-Atlantice, care va avea loc în luna iunie la Varșovia, a spuspresei Antoni Macierewicz după întâlnirea cu omologul său german, Ursula von der Leyen. „Problema agresiunii ruse împotriva Ucrainei rămâne o problemă importantă”, a adăugat oficialitatea poloneză.

OMS va convoca o reuniune de urgență pentru a discuta măsuri globale de combatere a virusului Zika

Organizația Mondială a Sănătății va convoca o reuniune de urgență în 1 februarie pentru a discuta măsuri globale de combatere a virusului Zika, responsabil de leziuni ale creierului la bebeluși născuți în Brazilia. Convocarea reuniunii a fost anunțată joi, de directorul OMS, Margaret Chan.În prezent, au fost constatate cazuri de infectare cu virusul Zika în 24 de state și teritorii în regiunea Americilor, mai declarat Margaret Chan. Potrivit unui expert al OMS, virusul poate infecta 3-4 milioane de oameni pe continentele americane.

Invitație și contra-invitație la dialog pentru vineri 29 ianuarie

Președintele Parlamentului, Andrian Candu, i-a invitat pe cei trei lideri ai protestatarilor vineri dimineață, pentru a discuta solicitările acestora.
Platforma civică „DA”, Partidul Socialiștilor, și „Partidul Nostru” condus de Renato Usatîi, cer dizolvarea Parlamentului şi alegeri anticipate, iar duminică 24 ianuarie dăduseră autorităților un termen pînă astăzi după amiază să reacționeze.

Din Piața Marii Adunări Naționale a venit o contra-inviație, făcută de Andrei Năstase, liderul Platformei „Demnitate și Adevăr”: o invitație pentru Candu să participe la Forumul Civic, programat tot pentru vineri dimineață.Având în considerare că mâine dimineaţă, la ora 10:00, avem programat Forumul Civic, am decis cu toţii ca Andrian Candu să fie invitat la acest Forum Civic, unde poate să discute cu noi”, a declarat Andrei Năstase, citat de Jurnal.md.

Președintele Parlamentului îi invită vineri pe liderii protestatarilor la discuții

Președintele Parlamentului, Andrian Candu, i-a invitat pe cei trei lideri ai protestatarilor vineri dimineață, pentru a discuta solicitările acestora.
Platforma civică „DA”, Partidul Socialiștilor, și „Partidul Nostru” condus de Renato Usatîi cer dizolvarea Parlamentului şi alegeri anticipate, iar duminica trecută au dat autorităților termen pînă astăzi, 28 ianuarie, să reacționeze.

Invitația a fost publicată de Candu pe pagina sa de Facebook și tot pe Facebook, Igor Dodon a confirmat invitația și a reluat revendicările protestatarilor: „dizolvarea Parlamentului si alegeri parlamentare anticipate, modificarea Constituției, si alegeri directe ale Președintelui tării, eliberarea instituțiilor de stat din captivitate…”.

Iranul este deschis comerțului cu Occidentul, declară la Paris președintele Rohani

Peședintele Iranian Hassan Rohani a declarant că țara sa oferă „un teren prielnic” reluării comerțului între Orient și Occident. Vorbind la Paris, a doua etapă a turneului său european, el a cerut din nou ridicarea rapidă a tuturor sancțiunilor care împiedică reluarea relațiilor economice între Iran și partenerii europeni. Este vorba de o serie de restricții impuse tranzacțiilor bancare, restricții care nu au fost încă anulate de Statele Unite.

În vara anul trecut, Iranul și principalele puteri mondiale au încheiat un acord prin care este restrâns programul nuclear iranian. În schimb, sunt ridicate treptat și controlat sancțiunile internaționale impuse Teheranuli.

Rohani se află în Franța unde s-a întâlnit deja cu premierul Manuel Valls. Pe de altă partea, Peugeot-Citroen a anunțat un acord cu constructorul iranian de autoturisme să producă 200 de mii de mași pe an în fabrica din apropiere de Teheran.

Georgia salută deschiderea anchetei internaționale privind războiului ruso-georgian din 2008

Georgia a salutat decizia de miercuri a Tribunalului Penal Internațional de a ancheta posibile crime de război comise de armata rusă în timpul scurtei confruntări ruso-georgiene din august 2008. Ministrul georgian al justiție a afirmat că ancheta va putea aduce dovezi că armata rusă și aliații din Oseția de sud s-ar fi „dedat unei epurări entice împotriva georgienilor” și ar fi „executat” prizonieri de război.

În urma conflictului de cinci zile din august 2008, Rusia a recunoscut independenţa regiunilor separatiste Abhazia și Osetia de Sud. Conflictul s-a soldat cu sute de morți și peste 120.000 de persoane deplasate, conform unui bilanț din august 2008 al Înaltului Comisariat al ONU pentru refugiați. Iar conform TPI, populația de origine georgiană „a fost redusă cu cel puțin 75%” în aceste regiuni.

Ungaria, România sau Bulgaria nu fac decât să aplice regulile UE în cazul migranților

Uniunea Creștin Socială din Bavaria, partener tradițional de coaliție cu Uniunea Creștin Dmocrată , va trimite în „cel mai scurt timp posibil” o plângere la Curtea Constituțională germane dacă guvernul de la Berlin nu ia măsuri clare pentru a limita intrarea solicitanților de azil. Într-un interviu cu Europa liberă, parlamentarul CSU Bernd Fabricius, crede totodată că țările est-europene din UE, cum ar fi Ungaria, România sau Bulgaria „ nu fac altceva decât să aplice cu strictețe regulamentele europene. Noi dorim ca atunci când aceste regulamente europene nu se pun în aplicare în Grecia sau Italia, să recurgem la autoritate statală proprie… Din acest motiv am înștiințat partenerii de la Berlin că vom recurge la procedura de verificare la Curtea Constituțională Federală.”

Țările est-europene din UE au fost criticate de mulți demnitari de la Bruxelles pentru faptul că se opun cotelor de migranți, între altele iar Ungara și pentru gardurile de sârmă ghimpată, ridicate în lungul frontierelor.

Rusia ar putea negocia cu OPEC reducerea producție de petrol

Rusia ar putea negocia cu Arabia Saudită și țările din OPEC o posibilă reducere a producție de petrol pentru a sprijini o redresare a prețului petrolului pe piața internațională. Miercuri, directorul monopolistului Transneft, Nikolai Tokarev a relatat despre o reuniune a șefilor principalelor concerne energetice rusești, la care s-a discutat despre o posibilă cooperare cu OPEC. La discuții au participat și oficialități guvernamentale.

La mijlocul lui 2014, barilul de țiței era cotat la 115 dolari, între timp este la sub 30 de dolari.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG