Linkuri accesibilitate

Ştiri

Raportul final al misiunii Promo-Lex de observare a alegerilor parlamentare: număr record de incidente

Potrivit raportului final de monitorizare a alegerilor din 24 februarie din Moldova, al Asociației Promo Lex, principalele carențe ale organizării scrutinului au fost numele persoanelor decedate în listele de la secțiile de votare, utilizarea resurselor administrative, oferirea pomenilor electorale la cote record și creşterea inexplicabilă a numărului de alegători în Registrul de Stat.

Cazurile de utilizare a resurselor administrative şi de oferire a darurilor electorale au crescut de opt şi, respectiv, şapte ori comparativ cu alegerile parlamentare de acum patru ani. Potrivit Promo Lex, și numărul de incidente electorale raportate în ziua votului a fost unul record.

Misiunea de observare Promo-Lex a identificat cel puţin 59 de cazuri de mituire a alegătorilor, în special la secţiile la care au fost aduşi votanți din regiunea transnistreană. De partea cealaltă, şefa Comisiei Electorale Centrale, Alina Russu, a spus că instituţia pe care o reprezintă a respectat cu stricteţe prevederile Codului Electoral şi că nu CEC-ul stabileşte regulile de desfăşurare a alegerilor, ci deputaţii prin legile pe care le adoptă.

Socialiștii vor continua consultările cu Blocul ACUM pentru formarea conducerii Parlamentului și învestirea Guvernului

Președintele Igor Dodon și liderii socialiștilor Zinaida Greceanîi și Ion Ceban, după ședința Consiliul Republican al PSRM, care a decis continuarea consultărilor cu blocul ACUM pentru formarea guvernării
Președintele Igor Dodon și liderii socialiștilor Zinaida Greceanîi și Ion Ceban, după ședința Consiliul Republican al PSRM, care a decis continuarea consultărilor cu blocul ACUM pentru formarea guvernării

Consiliul Republican al Partidului Socialiștilor (PRSM) a audiat, vineri, raportul cu privire la întrevederea reprezentanților delegați de către PSRM cu reprezentanții Blocului „ACUM” și rezultatele acestei întrevederi. Potrivit Ziarului de Gardă care citează comunicatul PSRM, socialiștii au stabilit că din partea reprezentanților Blocului „ACUM” nu există nicio poziție constructivă. Ei au cerut crearea unui guvern minoritar, numirea în funcțiile de spicher și prim-ministru a propriilor candidați și adoptarea propriului pachet de legi, ignorând practic toate propunerile PSRM. Partidul doamnei Grecanîi își declară în continuare disponibilitatea de a continua intensiv negocierile pentru a scoate țara din criza politică, se mai arată în comunicatul socialiștilor moldoveni.

Un tribunal rusesc a penalizat Facebook pentru refuzul de a oferi acces la date ale utilizatorilor din Rusia

Un tribunal din Rusia a amendat compania americană Facebook pentru că nu a vrut să divulge unde anume depozitează informațiile despre utilizatorii din Rusia.

Amenda este modică, de 46 de dolari, dar ea vine pe fundalul eforturilor Moscovei de a impune un control strict al internetului și de a crea un spațiu informațional propriu. Legislația rusească cere companiilor online să pună la dispoziția autorităților datele pe care le dețin despre cetățenii ruși. Compania Facebook a refuzat să apară în fața instanței.

La 5 aprilie, și compania Twitter a fost amendata cu aceeași sumă de către justiția rusă și pentru aceeaşi încălcare a legislației ruse. Legea privind datele personale ale cetățenilor ruși a intrat în vigoare în anul 2015 și ea cere companiilor străine sa depoziteze pe servere rusești datele personale ale utilizatorilor ruși.

Cancelarul german Angela Merkel s-a întâlnit la Berlin cu președintele ucrainean Petro Poroșenko

Petro Poroșenko și Angela Merkel, la Berlin
Petro Poroșenko și Angela Merkel, la Berlin

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a lăudat „relațiile foarte strânse” stabilite între țara sa și Ucraina, la întrevederea pe care a avut-o astăzi cu liderul de la Kiev, Petro Poroșenko, aflat înaintea turului doi al alegerilor prezidențiale, în care îl are drept rival pe actorul de comedie Volodimir Zelenski.

La conferința de presă comună, doamna Merkel a evitat să spună dacă îl susține pe președintele Poroșenko pe 21 aprilie, spunând însă că „este în contact permanent cu el”.

În cursul serii, Poroșenko și contracandidatul său Zelenski vor avea întrevederi separate, la Paris, cu președintele Emmanuel Macron.

Potrivit sondajelor de opinie, Zelenski este favoritul alegerilor prezidențiale ucrainene.

UE va acorda asistență țărilor Parteneriatului Estic, inclusiv R. Moldova, pentru stimularea „economiei verzi”

Uniunea Europeană va acorda asistență țărilor Parteneriatului Estic, inclusiv Republicii Moldova, pentru conservarea și utilizarea durabilă a capitalului natural, îmbunătățirea calității mediului și stimularea economiei verzi. Proiectul a fost lansat, vineri, în toate țările Parteneriatului și el se numește EU4Environment (UE pentru mediu), cu o valoare de aproape 20 de milioane de euro, informează agenția IPN.

Proiectul va dura până în anul 2022, iar Moldova și-a stabilit ca obiectiv promovarea priorităților de protecție a mediului prevăzute în Strategia Națională de Dezvoltare „Moldova 2030”. Între 27-28 mai, la Viena, vor fi discutate prioritățile fiecărei țari din cadrul parteneriatului, iar în iunie se va cunoaște finanțarea de care va beneficia Republica Moldova.

Proiectul regional „EU4Environment” cuprinde Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova și Ucraina.

Red Union Fenosa și Gas Natural Fenosa au fost vândute unei companii cu sediul la Londra

Grupul energetic spaniol Naturgy, care administrează întreprinderile Red Union Fenosa și Gas Natural Fenosa Furnizare Energie din Republica Moldova, a vândut cele două companii grupului internațional Duet Private Equity Limited. Finalizarea tranzacției va avea loc în iunie 2019, informează agenţia IPN.

Potrivit unui comunicat al companiei Gas Natural Fenosa, citat de IPN, noul proprietar își are sediul în Londra și dispune de o gamă vastă de investiții în diverse tipuri de active și dă asigurări că „schimbarea proprietarului nu va afecta activitatea întreprinderilor de distribuție și de furnizare a energiei electrice din Republica Moldova”.

Red Union Fenosa și Gas Natural Fenosa Furnizare Energie deservesc circa 900 de mii de clienți, persoane fizice și juridice, distribuie energie electrică în 19 unități administrativ-teritoriale. Pe parcursul celor peste 19 ani de activitate în Republica Moldova, grupul spaniol Naturgy a efectuat investiții de peste 326 de milioane de dolari în renovarea și modernizarea rețelelor electrice.

Ambasadorul SUA cere Moscovei să înceteze „jocurile” în cazul Whelan

Jon Huntsman
Jon Huntsman

Ambasadorul Statelor Unite la Moscova, Jon Huntsman, în vizita pe care a făcut-o astăzi la sediul din Praga al postului de radio Europa Liberă, a cerut Rusiei să aducă dovezi în legătură cu acuzațiile împotriva cetățeanului american Paul Whelan, aflat în detenție în Rusia sub acuzația de spionaj, sau să îl elibereze.

Ambasadorul a spus, în interviul pentru serviciul rusesc al Europei Libere (Radio Svoboda), că speră în eliberarea cât mai rapidă a cetățeanului american aflat în detenție preventivă. Mesajul său către liderii de la Moscova a fost: „haideți să depășim momentul și să puneți capăt acestor jocuri”.

Whelan, care are și cetățenie irlandeză, canadiană și britanică, a fost arestat în decembrie 2018. Familia sa susține că se afla la Moscova la nunta unui prieten. Dacă va fi găsit vinovat, ar putea fi închis până la 20 de ani.

În interviul pentru Europa Libera, ambasadorul american la Moscova a spus că eliberarea, joi, din arest la domiciliu a omului de afaceri american Michael Calvey este „un pas în direcția cea bună”.

Consiliul militar al Sudanului anunță că intenționează să instaureze un guvern civil

Generalul Omar Zain al-Abdin, șeful noului Consiliu militar al Sudanului, 12 aprilie 2019
Generalul Omar Zain al-Abdin, șeful noului Consiliu militar al Sudanului, 12 aprilie 2019

Consiliul militar al Sudanului, care a preluat puterea după îndepărtarea președintelui Omar al Bashir, a anunțat că intenționează să instaureze un guvern civil și că se aşteaptă ca perioada pre-electorală de tranziție să dureze cel puțin doi ani.

Declarația vine pe fundalul protestelor care continuă pe străzile capitalei Khartoum, oamenii cerând instalarea unui guvern democratic.

Omar al Bashir a fost îndepărtat de la putere după proteste care au durat 16 săptămâni. El a condus Sudanul cu o mână de fier timp de 30 de ani. Potrivit purtătorului de cuvânt al Consiliului Militar, fostul președinte se află „într-un loc sigur”, iar în Sudan a fost instituită starea de urgență și a fost suspendată Constituția.

Curtea Penală Internațională a respins cererea procurorului său privind potențiale crime împotriva umanității comise în Afganistan

Procurorul Fatou Bensouda
Procurorul Fatou Bensouda

Curtea Penală Internațională a respins cererea procurorului său, Fatou Bensouda, de a deschide un dosar împotriva celor care au comis potențiale crime împotriva umanității în Afganistan. Procurorul a cerut anchetarea potențialelor crime împotriva umanității comise de Talibani, de forțele naționale afgane de securitate, de luptătorii din rețeaua Haqqani și de forțele militare internaționale desfășurate în aceasta țară. Judecătorii instanței internaționale au spus că nu exista suficiente dovezi pentru a deschide cazul și nici o colaborare a statului afgan. Statele Unite nu au ratificat tratatul de la Roma, în urma căruia a fost înființat[ Curtea Penală Internațională.

Scrisoare a delegației PE: eșecul negocierilor pentru funcția de procuror-șef european se datorează poziției inflexibile a Consiliului UE

La un protest împotriva tentativelor guvernării de a-și subordona justiția, București, 30 martie 2019
La un protest împotriva tentativelor guvernării de a-și subordona justiția, București, 30 martie 2019

Delegația Parlamentului European la negocierile cu Consiliul Uniunii Europene susține că eșecul negocierilor privind alegerea unui candidat unic pentru noua funcție de Procuror șef european se datorează poziției inflexibile a Consiliului și faptului că nu a vrut să țină cont de presiunile la care autoritățile din România au supus-o pe Laura Codruța Kovesi.

Fosta șefă a Direcției Naționale Anticorupție din România este candidata susținută de Parlamentul European, în timp ce Consiliul îl preferă pe francezul Jean-Francois Bohnert.

Într-o scrisoare adresată președintelui Parlamentului, Antonio Tajani, și obținută de corespondentul Europei Libere la Bruxelles, delegația Parlamentului precizează că după a treia rundă de negocieri, de pe 10 aprilie, discuțiile au fost suspendate până ce delegația Consiliului ar fi dispusă să-și schimbe poziția, respectiv să țină cont de contextul „crizei juridice din România, care a subminat poziția” candidatei Parlamentului.

Mai mult, delegația Parlamentului deplânge faptul că reprezentanții Consiliului par să ignore și alte două cereri ale Parlamentului și anume să „respecte principiul” unei împărți mai echitabile între genuri a funcțiilor cheie din Uniunea Europeană și să țină cont de faptul că România nu ocupă încă nici o poziție cheie în birocrația europeană.

Vladimir Voronin declară că PCRM ar fi gata pentru alegeri parlamentare anticipate

Vladimir Voronin, în 2008, cu premierul Zinaida Grecianîi și vice-prim ministrul Igor Dodon
Vladimir Voronin, în 2008, cu premierul Zinaida Grecianîi și vice-prim ministrul Igor Dodon

Partidul Comuniștilor este gata pentru alegeri parlamentare anticipate, a declarat fostul președinte Vladimir Voronin. În cadrul unei emisiuni televizate, după eșecul primei întâlniri dintre Partidul Socialiștilor și Blocul ACUM, Voronin a mai spus că trebuie să se revină la sistemul electoral proporțional, pentru că actualul sistem mixt ar facilita, între altele, cumpărarea de voturi.

Proteste la Khartoum după lovitura de stat militară de joi din Sudan

Protestatari sudanezi la Khartoum, 11 aprilie 2019
Protestatari sudanezi la Khartoum, 11 aprilie 2019

În capitala Sudanului, Khartoum, mii de oameni au continuat să protesteze cerând un guvern civil, după lovitura de stat militară de joi, care l-a îndepărtat de la putere, după 30 de ani, pe președintele Omar al-Bashir.

Șefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini, a cerut și ea, joi, armatei sudaneze transferul „rapid" al puterii către un guvern civil de tranziţie, subliniind dorinţa de schimbare exprimată de populaţie.

Preşedintele Omar al-Bashir a fost înlocuit cu un „consiliu militar de tranziţie” pentru doi ani, după care ar urma să fie organizate alegeri prezidențiale.

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenka amenință să suspende tranzitul petrolului rus

Alyaksandr Lukașenka discutînd cu președintele Vladimir Putin la o întîlnire la Soci, în februarie 2019
Alyaksandr Lukașenka discutînd cu președintele Vladimir Putin la o întîlnire la Soci, în februarie 2019

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenka a ameninţat că ar putea suspenda tranzitul petrolului rusesc pe teritoriul belarus, după ce Moscova a limitat importul de fructe din Belarus. Moscova susține că fructele ar proveni de fapt din țări ale Uniunii Europene, iar importurile din UE sunt sub embargo în Rusia, ca reacție la sancțiunile impuse Rusiei în urma anexării abuzive a peninsulei Crimeea. Nu este prima dată când Rusia susține că Belarus este folosit pentru a introduce în Federație mărfuri aflate sub embargo. Un scandal similar a avut loc și în R.Moldova în 2017.

Harlem Desir (OSCE): „Jurnaliștii și presa liberă sunt pilonii de bază ai democrației”

La conferința de la Viena
La conferința de la Viena

„Meseria de jurnalist continuă să fie una din cele mai periculoase. În multe cazuri, autoritățile împiedică investigațiile unor atacuri sau chiar a asasinării jurnaliștilor. 400 de jurnaliști au fost asasinați în ultimii 20 de ani în țările membre ale OSCE, și în 75 la sută din cazuri vinovații nu au fost găsiți și pedepsiți”, a declarat reprezentantul OSCE pentru libertatea presei, Harlem Desir, în cadrul conferinței „Jurnaliștii sub atac”, organizată de OSCE la Viena. „Este inadmisibil ca jurnaliștilor să li se dicteze, direct sau indirect, ce trebuie să publice sau dacă au voie sau nu să critice autoritățile. Jurnaliștii și presa liberă sunt pilonii de bază ai democrației”, a mai declarat oficialul OSCE în deschiderea evenimentului.

Julian Assange se află în arest preventiv la Londra în așteptarea unui verdict al autorităților britanice

Julian Assange după arestarea sa la Londra, 11 aprilie 2019
Julian Assange după arestarea sa la Londra, 11 aprilie 2019

Julian Assange, co-fondatorul paginii WikiLeaks, a fost arestat joi la Londra, pentru că a refuzat să se prezinte în fața unui judecător (în legătură cu o acuzație din Suedia) și în baza unui mandat de extrădare din Statele Unite. După ce joi a fost dus la un tribunal din Londa, unde a pledat nevinovat, Assange a rămas în arest preventiv până la pronunțarea unui verdict.

În Statele Unite, un tribunal federal din Alexandria l-a acuzat pe Julian Asange ca a conspirat sa o ajute pe ofiterul de informatii din armată, Chelsea Manning într-un act de piraterie cibernetică, acuzație care poate fi pedepsită cu maximum cinci ani închisoare.

Concentrindu-se asupra pirateriei cibernetice și nu sustragerii de informații, partea americnă evită să atace tema libertatii de exprimare, ceea ce ar face mai ușoară și extradarea lui Asange. Se știe că autoritătile britanice ar fi ezitante să îl extradeze, dacă acuzațiile ar fi avut conotații politice sau ar fi putut reprezenta o tentativă de a limita libertatea de expresie sau cea a jurnaliștilor de a informa.

Oficialitati americane au dezbatut încă din 2010 dacă să-l pună sub acuzare pe Julian Asange, când Wikileaks a publicat documente secrete, între care depeșe ale Departamentului de Stat si analize legate de persoane suspectate de terorism de la baza Guantanamo. Tot atunci a postat și imagini secrete cu militari americani, care trăgeau din elicopter, în civil, în Irak – imagini care au făcut faima paginii WikiLeakes.

Comisia Electorală israeliană confirmă victoria partidului conservator Likud, condus de premierul Benjamin Netanyahu

Premierul Benjamin Netanyahu cu sprijinitorii săi, 10 aprilie 2019. (Photo by Jack GUEZ / AFP)
Premierul Benjamin Netanyahu cu sprijinitorii săi, 10 aprilie 2019. (Photo by Jack GUEZ / AFP)

În Israel, Comisia Electorală a confirmat victoria partidului conservator Likud, condus de premierul Benjamin Netanyahu în alegerile generale anticipate de 9 aprilie. Likud a cîștigat 36 de mandate față de 35 pentru principalul rival, alianța de centru „Albastru și Alb”, condusă de generalul în rezervă Benny Gantz. Inițial, cele două partide erau date la egalitate.

În baza alianțelor negociate deja cu partidele religioase și naționaliste din parlament, Likud va avea o majoritate de 65 de mandate din totalul de 120, iar Netanyahu un al patrulea mandat consecutiv de premier.

Victoria lui Netanyahu se datorează în mare parte participării slabe, de sub 50% a arabilor israelieni, care au boicotat scrutinul în semn de protest față de politica anti-arabă dusă de premier.

Socialiștii europeni au decis să înghețe relațiile cu Partidul Social Democrat (PSD) de guvernământ din România

Tudorel Toader, ministrul justiției
Tudorel Toader, ministrul justiției

Socialiștii europeni au decis să înghețe relațiile cu partidul Social Democrat (PSD) de guvernământ din România, „până când Guvernul român nu va clarifica angajamentul pentru statul de drept” şi nu va urma recomandările Comisiei Europene. Într-un comunicat al socialiștilor europeni se mai arată că această „înghețare” ar putea avea loc până în iunie, la următoarea reuniune a conducerii Partidului Socialiștilor Europeni, unde va fi discutat statutul PSD, inclusiv eventuala excludere. Între 23 și 26 mai sunt programate alegeri pentru Parlamentul European. Joi, PSD a răspuns într-un comunicat de presă că „tratamentul” pe care îl aplică socialiștii europeni social-democraților români este „inadmisibil” și că „înghețarea” relațiilor n-ar fi fost decisă de întreg Partidul Socialist European și ca atare n-ar reprezenta „poziția de ansamblu” a acestuia.

Liberalii români s-au înțeles cu membrii PPE ca în PE dezbaterea statului de drept în România să nu fie urmată de o rezoluție

La Parlamentul European de la Strasbourg
La Parlamentul European de la Strasbourg

La București, Partidul Național Liberal de opoziție i-a transmis președintelui Klaus Iohannis că a discutat cu popularii europeni, iar, luni, 15 aprilie, la Strasbourg, va exista doar o dezbatere în Parlamentul European privind situația statului de drept în România, dar fără un vot pentru o rezoluție. Liberalii i-au explicat președintelui că nici nu ar mai putea vota pentru o Rezoluție împotriva României, deoarece se află în campanie electorală, iar un astfel de vot ar ajuta adversarii politici. Pe 26 mai, în România se votează pentru Parlamentul European.

Consiliul Republican al Socialiștilor va decide strategia la negocieri

Moldova, PSRM generic
Moldova, PSRM generic

Partidul Socialiștilor ar urma să decidă astăzi, vineri 12 aprilie, la reuniunea Consiliului Republican, ce strategie să urmeze după eșecul întrevederii de joi cu Blocul ACUM. Dar și după ce partidele parlamentare și-au prezentat condițiile pentru a participa la o majoritate parlamentară și la formarea unui guvern. Pentru moment, Partidul Șor, care are șapte mandate, a fost exclus de la toate negocierile politice.

Din declarațiile făcute joi, reiese că socialiștii nu vor discuta formarea unei majorități parlamentare care să nu ducă și la un Guvern de coaliție, în timp ce Blocul ACUM refuză orice Guvern de coaliție cu socialiștii, insistă să formeze un guvern minoritar și ar dori numai participarea socialiștilor la formarea unei majorități în Parlament care să permită trecerea pachetului de legi așa-numite „antioligarhice”.

În aceste condiții, Partidul Socialiștilor a precizat că deși nu dorește alegeri anticipate, acest scenariu nu poate fi exclus, dacă nu se ajunge la un compromis cu Blocul ACUM.

Președintele Iohannis spune că partidele de opoziție susțin ideea referendumului pe tema justiției

Klaus Iohannis
Klaus Iohannis

În România, președintele Klaus Iohannis a spus, joi, în urma consultărilor cu reprezentanții partidelor de opoziție și ai minorităților, că toți susțin ideea organizării unui referendum pe tema justiției, care ar urma să aibă loc odată cu alegerile din 26 mai pentru Parlamentul European.

„După părerea mea, acest asalt al PSD asupra justiției, care durează de mai bine de doi ani, trebuie să primească un răspuns din partea românilor. Și acesta este un referendum”, a declarat președintele.

La discuțiile de la Palatul Cotroceni au participat Partidul Național Liberal, Uniunea Salvați România, Partidul Mișcarea Populară și Uniunea Democrată a Maghiarilor din România.

Șeful statul a mai precizat că va formula întrebările, după ce va primi un răspuns de la Parlament pe tema referendumului.

„Intenția mea de a organiza un referendum, împreună cu europarlamentarele, am făcut-o cunoscută din urmă cu câteva săptămâni și, între timp, am trimis scrisoarea de consultare Parlamentului. Aștept, în termenul legal, un răspuns din partea Parlamentului României”, a mai spus Klaus Iohannis.

Vineri sunt așteptați la Cotroceni pentru consultări reprezentanți partidelor de la guvernare - Partidul Social Democrat și Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE).

Alegeri Ucraina: un sondaj independent arată că Volodimir Zelenski conduce detașat în fața lui Petro Poroșenko

Petro Poroșenko (dreapta) și Volodimir Zelenski (stânga)
Petro Poroșenko (dreapta) și Volodimir Zelenski (stânga)

În Ucraina, primul sondaj independent de opinie, efectuat înainte de turul de balotaj al alegerilor prezidențiale, arată că actorul Volodimir Zelenski conduce detașat în fața preşedintelui Petro Poroșenko, cu peste 50% din intenţiile de vot, față de 21% pentru președinte. Al doilea tur al prezidențialelor are loc duminică, 21 aprilie. Din respondenții care afirmă că vor merge să voteze, peste 60% declară că-l sprijină pe Zelenski, față de numai 24% pentru Poroșenko.

Popularitatea președintelui a avut mult de suferit în ultimii ani pentru că nu a reușit să lupte eficient cu corupția și nepotismul sau să aplice reforme eficiente. Dar Poroșenko și-a recâștigat o parte din popularitate, militând pentru înființarea unei biserici ortodoxe ucrainene independentă de Moscova, dar și pentru reîntregirea Ucrainei, după anexarea abuzivă a peninsulei Crimeea de către Rusia, în martie 2014.

În Ucraina, judecătorii Înaltei Curți Anticorupție au depus jurământul

Petro Poroşenko la ceremonia de depunere a jurământului de către magistrații Înaltei Curți Anticorupție
Petro Poroşenko la ceremonia de depunere a jurământului de către magistrații Înaltei Curți Anticorupție

Preşedintele în exerciţiu al Ucrainei, Petro Poroşenko, a anunţat, joi, lansarea tribunalului special pentru judecarea cazurilor de corupţie. Poroşenko a precizat că procesul de selectare a judecătorilor a durat şapte luni și a asigurat că „reforma judiciară le-a asigurat independenţa de legislativ şi executiv, precum şi faţă de preşedinte”.

Înfiinţarea noului tribunal a fost aprobată de Parlament încă la începutul lunii iunie 2018 și era una din condițiile puse de Fondul Monetar Internațional pentru continuarea programului stand-by de 3,9 miliarde de dolari.

Fosta șefă a DNA, Laura Kovesi, printre candidații la funcția de procuror general al Ucrainei, în cazul victoriei lui Volodimir Zelenski

Laura Codruța Kovesi
Laura Codruța Kovesi

Dacă va fi ales președinte al Ucrainei, Volodimir Zelenski intenționează să o propună la funcția de procuror general al Ucrainei pe fosta șefă a Direcției Naționale Anticorupție a României, Laura Codruța Kovesi, informează LIGA.net, care îl citează pe Ruslan Stefanciuk, ideologul campaniei prezidențiale a lui Zelenski, și pe Daniel Ghetmanțev, expert economic în echipa sa electorală.

Potrivit LIGA.net, numele lui Kovesi figurează alături de cel al ex-procurorului american Martha Boersch, care ar fi un alt candidat pentru funcția de procuror general al Ucrainei, și ar face parte dintr-o listă de candidați pe care echipa lui Zelenski intenționează să o propună pentru mai câteva funcții importante în stat, printre care cea de ministrul de externe și cea de șef al Serviciului de Securitate al Ucrainei.

Oficial candidații vor fi anunțați până pe data de 19 aprilie.

Pe 21 aprilie va avea loc turul doi al alegerilor prezidențiale în care concurează actualul președinte al Ucrainei, Petro Poroșenko, și actorul de comedie Volodimir Zelenski, cel care a acumulat cele mai multe voturi în primului tur.

Întâlnirea reprezentanților ACUM și ai PSRM: precizarea pozițiilor în loc de negocieri

Deputații ACUM în plenul Parlamentului, 21 Martie 2019, Alexandru Slusari în centru, primul rând
Deputații ACUM în plenul Parlamentului, 21 Martie 2019, Alexandru Slusari în centru, primul rând

Prima întâlnire dintre reprezentanții Partidului Socialiștilor și Blocul ACUM s-a încheiat fără nicio înțelegere. Din declarațiile făcute după discuții reiese că socialiștii nu vor discuta formarea unei majorități parlamentare care să nu ducă și la un Guvern de coaliție, în timp ce Blocul ACUM refuză orice Guvern de coaliție cu socialiștii, insistă să formeze un guvern minoritar și ar dori numai participarea socialiștilor la formarea unei majorități în Parlament care să permită trecerea pachetului de legi așa-numite „antioligarhice”.

În aceste condiții, relatează IPN, Partidul Socialiștilor a precizat că deși nu dorește alegeri anticipate, acest scenariu nu poate fi exclus, dacă nu se ajunge la un compromis cu Blocul ACUM.

Pe de altă parte, Blocul ACUM a insitat din nou și pe revenirea la sistemul electoral proporțional, pentru că alegerile anticipate în baza sistemului de vot mixt ar fi „o cale foarte periculoasă pentru
Republica Moldova”.

Secretarul pentru ideologie al socialiștilor a apreciat ca fiind surprinzător și regretabil faptul că Blocul ACUM, cu 26 de mandate de deputat, insistă și pe funcția de președinte al Parlamentului, și pe cea de premier. Socialiștii sunt flexibili să discute proiectele înregistrate de ACUM, dar vor să se țină cont și de propunerile pe care le-au lansat. „Nu vrem să fie înlocuite toate proiectele lor de legi cu ale noastre, noi am venit să le completăm, dar vrem să se țină cont și de opinia noastră”, a declarant Ion Ceban, citat de IPN.

Socialiștii vor decide vineri, la ședință Consiliului Republican, ce strategie să urmeze.

Alexandru Slusari, vicepreședinte Platformei „DA”, a ținut să precizeze, pe de altă parte, că discuțiile de joi nu au fost negocieri, ci o întâlnire de precizare a pozițiilor.

Așteptările pe care Blocul ACUM le are de la PSRM este să anunțe tranșant că nu va face coaliție cu Partidul Democrat și că „este gata să lupte cu acest regim mafiot”, a mai declarant Slusari, citat de IPN.

Premierul Pavel Filip, după întâlnirea cu ambasadorul Rusiei: PDM este deschis față de toți partenerii externi ai Moldovei

Premierul democrat Pavel Filip împreună cu ambasadorul Rusiei în R. Moldova, Oleg Vasnetov
Premierul democrat Pavel Filip împreună cu ambasadorul Rusiei în R. Moldova, Oleg Vasnetov

Premierul Pavel Filip, în calitatea sa de șef al fracțiunii parlamentare democrate, a declarant, după o întrevedere cu ambasadorul Rusiei la Chișinău, Oleg Vasnețov, că Partidul Democrat este deschis față de toți partenerii externi ai Moldovei, inclusiv față de Federația Rusă, atât timp cât parteneriatele se bazează pe respect reciproc și pragmatism. În comunicatul dat publicității de Partidul Democrat se mai arată că, la rândul său, ambasadorul Vasnețov a exprimat disponibilitatea Moscovei de a dezvolta cooperarea moldo-rusă pe filiera parlamentară, prin relansarea rapidă a activității grupului parlamentar de cooperare Republica Moldova-Federația Rusă.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG